Discuțiile despre deficitul bugetar ridicat și procedura de deficit excesiv în care se află țara noastră încă din 2019 a acaparat dialogul public, dar prea puțin ne aplecăm asupra
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Statele Uniunii Europene trebuie sa aiba 80% gaz in depozite pana la 1 noiembrie, conform unei decizii de joi, 23 iunie, a Parlamentului European. Romania este la coada UE din punctul de vedere al
Guvernul Romaniei doreste exploatarea resurselor de gaze din Marea Neaga si va trata cu atentie subiectul incepand din decembrie, pentru a nu exista discutii care sa afecteze aceste proiecte, a
Romania are nevoie de resursele de gaze din Marea Neagra pentru a-si atinge tintele ambitioase de reducere a emisiilor de dioxid de carbon pe care si le-a asumat prin Green Deal, a afirmat, luni,
Nicio molecula de gaz n-a ajuns, in primele saptamani din acest an, in Romania pe la Mediesu Aurit si nici prin conducta de import de la Isaccea, desi ambele erau, in anii trecuti, rute de baza
Energia electrica si gazele pentru populatie nu au niciun motiv sa fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 si nici in iulie anul viitor, cand pretul gazelor la producator va fi liberalizat, a
Grupul rus Gazprom a raportat o crestere de peste 100% a profitului net in 2018, gratie vanzarilor record de gaze spre Europa, in pofida presiunilor asupra statelor membre UE pentru a-si diversifica
Noile reglementari adoptate de autoritatile romane in domeniul energiei risca sa submineze planurile companiilor de a dezvolta mari zacaminte de gaze din Marea Neagra, punand in pericol venituri de
In functie de rezultatul sondelor de cercetare, productia zilnica estimata din zacamantul de la Caragele poate creste, incepand cu anul 2020, pana la 1,7 milioane de metri cubi pe zi, cu 143% mai
Camera Deputatilor, for decizional, a adoptat miercuri proiectul de Lege offshore cu 170 de voturi pentru, 3 impotriva si o abtinere. Actul normativ va merge, spre promulgare, la presedintele Klaus
In aceste zile, la Bucuresti, un singur om decide ce se va intampla cu cea mai mare bogatie pe care Romania a avut-o vreodata, o bogatie de peste 20 miliarde dolari, posibil peste 40 miliarde dolari.
Compania petroliera OMV vorbeste deja, in strategia sa pana in 2025, de o productie de gaze semnificativa si pe termen lung din perimetrul Neptun din Marea Neagra, aceasta desi decizia finala de a
OMV Petrom este in discutii privind exportul in tarile vecine al gazelor care vor fi extrase din Marea Neagra, insa a pierdut licitatia pentru rezervarea de capacitate pe conducta spre Ungaria, a
Romania a importat, in primele sase luni din 2016, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 222.400 tone echivalent petrol (tep), cu 231,4% (155.300 tep) mai mare fata de cea importata in perioada
O tara vecina Rusiei joaca un rol important pentru alimentarea cu gaze a Europei, in viitorul apropiat, insa Romania are mult de muncit daca vrea sa beneficieze de aceasta "mina de aur".
Criza din Ucraina da fiori in intreaga Europa, avand in vedere ca Rusia ar putea inchide robinetul la iarna. Romania importa doar 20% din necesarul de gaze si dispune de rezerve de petrol care pot fi
Liderii europeni, care se vor intalni joi si vineri la Bruxelles (20 - 21 martie), vor cauta modalitati prin care sa micsoreze dependenta blocului european de gazul rusesc, in conditiile in care
Romania are un potential ridicat pentru descoperirile de gaze de sist in Carpatii Orientali, in Platforma Moldoveneasca, in Depresiunea Barladului si in Campia Romana, cu extinderea sa din Dobrogea
Extractia gazelor de sist va avea o contributie la economia tarii de 2% din PIB si va reduce pretul gazelor pe piata cu 15 - 25%, a declarat, vineri, Ionut Purica, expert pe energie in cadrul
Consiliul Concurentei analizeaza preluarea Petrom Distributie Gaze SRL de catre Ligatne SRL, in conditiile in care compania mama care opereaza Ligatne controleaza si SC Gaz Sud SA si SC Grup
Statul algerian investeste 220 de miliarde de euro intr-un ambitios program de dezvoltare si doreste implicarea companiilor romanesti. Printre altele, programul prevede construirea de la zero a patru
Romania se afla printre cele mai bine plasate foste tari comuniste din Europa care viseaza sa scape de dependenta de gazul rusesc, in conditiile in care descoperirea noilor depozite de gaze de sist
Statele din Europa Centrala si de Est se orienteaza catre infiintarea societatilor mixte cu companii occidentale, pentru exploatarea gazelor de sist, in scopul de a-si reduce dependenta de gaze si
Romgaz a descoperit gaze neconventionale, inclusiv gaze de sist, in perimetrele din Transilvania, pe care le va extrage in scopuri comerciale, in perioada urmatoare urmand sa utilizeze tehnologii noi
Debitele apelor au atins nielul minim de avarie, iar Hidroelectrica nu mai poate folosi apa la producerea energiei, motiv pentru care va invoca clauza de forta majora. Daca Hidroelectrica nu mai da
Israelul incearca sa formeze o alianta cu Grecia, Romania, Bulgaria si Cipru pentru a contracara Turcia, scrie La Tribune, care noteaza ca descoperirea de gaze in apele teritoriale cipriote a condus
Extragerea gazelor de sist prin fraturare hidraulica este un procedeu care a atras nenumarate proteste in intreaga Europa, creand astfel un teren favorabil pentru producatorii americani de export.
Necesarul de investitii al Romaniei in domeniul petrolului si gazelor naturale este estimat de guvern la 30 miliarde de euro, dar reprezentantii Petrom avertizeaza ca fara investitii de 60 miliarde