Angajatorii europeni reclamă o nouă criză pe piața forței de muncă. Rezultatele a două sondaje arată că peste jumătate din firmele mici și mijlocii din România susțin că nu pot găsi
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Anul 2024 a debutat tumultuos în ceea ce privește dialogul public privind salariile românilor. Salariul minim pe economie s-a majorat de la 1 ianuarie la 3.300 de lei și este programat să mai
O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jan Kees Martijn, a sosit luni la Bucureşti, pentru a analiza recentele evoluţii economice şi financiare şi pentru o revizuire a
Într-o industrie caracterizată de salarii mari, sectorul IT din România a traversat o transformare semnificativă între 2020 și 2023. Dacă înainte și în timpul pandemiei de COVID-19
Anul 2023 a fost unul în care companiile au continuat să îşi extindă echipele, însă ritmul majorărilor salariale de anul trecut, de 10-15% în aproape toate domeniile de activitate, nu a mai
Romania economica risca sa se prabuseasca precum un castel de nisip, in conditiile in care autoritatile intarzie sa ofere solutii concrete la criza fara precedent care se instaleaza odata cu pandemia
Salariile din Romania au prezentat un trend ascendent inca de anul trecut. Astfel ca salariul minim brut pe economie a ajuns la suma de 2.230 incepand cu 1 ianuarie 2020, ceea ce inseamna 1.347 lei
Venitul net anual pe cap de locuitor a crescut, in Romania, cu 18%, in cursul anului 2018, pana la valoarea de 5.083 de euro, de la 4.556 de euro in 2017 si 4.181 euro, in 2016, iar Bucuresti,
Domeniul tehnic este extrem de cautat in ultimii ani in Romania. Fie ca discutam despre joburi din domenii precum: mecanica, sudura, constructii sau despre joburi tehnice in operarea maselor platisce
Topul salariilor din Romania a fost dominat, in 2018, de sectorul IT, unde castigul salarial mediu net s-a situat la 5.731 de lei/luna, reiese dintr-un raport anual HR Review & Trends, publicat luni
Salariul ramane, si in 2018, principalul criteriu in functie de care romanii isi aleg cariera, angajatorul si chiar orasul in care vor sa locuiasca si sa lucreze.
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Toamna a adus specialisti din resurse umane la conferinta OPERATIONAL HR, organizata la Bucuresti, Hotel Radisson Blu. Invitatii s-au bucurat de doua zile de know-how si oportunitati de networking cu
Numarul joburilor in IT este in continua crestere. Cele mai multe joburi sunt in continuare pentru programatori/developeri, urmate de anunturile pentru manageri de proiect, web designeri,
Saptamana aceasta, pe 20-21 octombrie la Sala Palatului din Bucuresti, are loc targul de cariera Angajatori de TOP. 5000 de oportunitati de cariera, 100 de companii si peste 10 000 de vizitatori sunt
Vineri si sambata, pe 13-14 octombrie la Centrul Regional de Afaceri din Timisoara, are loc targul de cariera Angajatori de TOP. Cele 3000 de joburi in Timisoara sunt remunerate de angajatori cu
100 de companii participante, 300 de specialisti HR, 4.000 de oportunitati de cariera si 15.000 de vizitatori sunt cifrele care definesc editia din 27-28 martie Angajatori de TOP Bucuresti.
Fie ca vorbim despre indivizi, de companii sau grupuri, singura cale spre succes este creativitatea. "Lasati-va mintea libera si nu credeti tot ce auziti. Creativitatea inseamna mobilitate si miscare
Romania are cateva atuuri importante in procesul de atragere a investitiilor straine, printre acestea numarandu-se internetul de mare viteza, angajati bine pregatitti in sectorul IT&C si climat
Tot mai multe companii din Romania au inceput sa apeleze la programe de internship, pentru identificarea candidatilor cei mai potriviti pentru anumite joburi. Studentii sau tinerii absolventi au
Companiile din Romania au reluat angajarile, cele mai multe joburi fiind disponibile in retail si in industria IT, dar in industria hoteliere. Salariile sunt atragatoare, iar printre firmele care au
Microsoft, Yahoo sau Intel conduc in topul celor mai "generosi" angajatori. Cat de mult sunt dispusi sa plateasca si care sunt criteriile ce transforma un potential candidat intr-un angajat?
Companiile din domeniile IT, bancar sau farma ofera in prezent cele mai mari salarii de pe piata fortei de munca. Cu toate acestea, exista diferente foarte mari intre o pozitie de nivel mediu si o
Romanii care se afla pe lista "neagra" a somerilor sunt dispusi sa se angajeze chiar si pe bani mai putini, arata un studiu. Pretentiile salariale ale candidatilor la un job au scazut cu aproximativ
IT-ul ramane un domeniu castigator pentru cei care lucreaza in domeniu si isi cauta o slujba sau pentru tinerii absolventi ai facultatilor de profil. Vezi ce joburi sunt disponbile in prezent si ce