Majorarea pensiilor de la 1 septembrie, după recalculare, deja pune presiune pe bugetul de stat.Și salariul minim pe economie urmează să fie majorat de la 1 iulie la 3.700 de lei brut. Însă tot
Guvernul României pregătește o serie de măsuri menite să impacteze pozitiv veniturile și traiul cetățenilor începând cu data de 1 iulie 2024. Printre acestea se numără majorarea
Anul 2024 a debutat tumultuos în ceea ce privește dialogul public privind salariile românilor. Salariul minim pe economie s-a majorat de la 1 ianuarie la 3.300 de lei și este programat să mai
Salariul mediu net lunar a crescut în 2021 mult mai rapid decât rata inflaţiei, afirmă prim-ministrul Florin Cîţu, care precizează, ”ca să înţeleagă şi PSD-iştii”, că aşa creşte
Organizatia Femeilor Antreprenor din cadrul Uniunii Generale a Industriasilor din Romania (OFA UGIR) a organizat in data de 9 iulie 2021, in Poiana Brasov, cea de-a cincea conferinta nationala, cu
Salariul minim in Germania trebuie majorat gradual, la 10,45 euro (11,76 dolari) pe ora pana la mijlocul anului 2022, se arata in raportul publicat marti de comisia insarcinata sa evalueze aceasta
Conditiile echitabile de munca sunt centrul unei economii de piata functionale. Cetatenii se asteapta ca Uniunea Europeana sa le ofere niveluri ridicate de bunastare, in timp ce economia se indreapta
Numarul salariatilor din Bucuresti era, la finele lunii august, de 1.016.394 persoane, 79% dintre acestia lucrand in sectorul serviciilor (exclusiv fortele armate si personalul asimilat), conform
Peste numai doua saptamani, persoanele care isi iau concediu medical ar putea sa primeasca bani mai putini, iar de la 1 octombrie, in aceeasi situatie se vor afla si parintii care sunt in concediu de
Un salariat din Romania va ajunge ca, in 2050, sa sustina 1,74 de pensionari, in conditiile in care la nivelul anului 1990 raportul dintre cele doua entitati era de 0,3, potrivit rezultatelor unui
Ministrul Muncii, Olguta Vasilescu, a declarat sambata seara, ca de luni incep discutiile cu sindicatele din ordine publica si sanatate despre Legea salarizarii unitare, urmand ca veniturile pana la
La inceput lunii mai, in Elvetia s-a organizat un referendum prin care alegatorii puteau vota pentru introducerea celui mai ridicat plafon din lume al salariului minim pe economie, de 22 de franci
Posta Romana a acumulat in perioada 2009-2012 pierderi de 532,9 milioane de lei, desi in fiecare an bugetul, aprobat printr-un act normativ, a fost construit pe profit, potrivit datelor operatorului
Salariul mediu brut de baza in luna octombrie 2011 a fost de 1.719 lei pentru salariatii care au lucrat 21 de zile, cu program complet, iar salariul mediu brut realizat s-a cifrat la 1.922 lei,
Salariu mediu net a crescut in luna iunie cu 1% fata de luna mai in timp ce, fata de aceeasi perioada a anului trecut, s-a majorat cu 3,5%, informeaza NewsIn.Cele mai mari salarii nete au fost
Salariile au crescut usor, in luna aprilie, fata de luna martie, cu 5 lei, pana la 1.498 lei, desi raportat la inflatie, salariu mediu a fost mai mic cu 0,4%, pentru aceeasi perioada, conform datelor
Salariul mediu brut de baza in luna octombrie 2010 a fost de 1.525 lei, in crestere cu 2,3% fata de octombrie 2009, iar salariul mediu brut realizat in octombrie anul trecut a fost de 1.721 lei, in
Situatia stimulentelor din institutii publice a fost discutata in Guvern in luna iunie, cand unii ministri au reclamat ca mai multi functionari le pleaca spre alte ministere unde au vazut ca se
Guvernul s-a angajat fata de Comisia Europeana ca va extinde baza de impozitare, inclusiv prin eliminarea graduala a scutirilor de la impozitul pe venit pentru programatorii din domeniul IT, ca va
Persoanele care au venituri din drepturi de autor ar putea plati din 2011 contributii la somaj, pensie si asigurari de sanatate de pana la 35%, aproape dublu fata de cele din prezent, intentia fiind
Strategia fiscala a guvernului Boc poarta un nume: haosul. Intreprinzatorii, mari sau mici, nu mai asteapta decat un program coerent si pe termen mediu. La facilitati fiscale, nimeni nu mai poate
Castigul salarial mediu net a crescut in septembrie cu 0,8% (11 lei) fata de august, pana la 1.359 lei (321 euro), ca urmare a acordarii de premii ocazionale, drepturi in natura si ajutoare banesti,
Patronatele doresc in continuare inghetarea salariului minim in prima parte a anului 2010, intrucat o majorare la 705 lei nu poate fi sustinuta de firme si ar duce la cresterea pretului de cost final
Patronatele ar fi de acord ca salariul minim sa ajunga la 705 lei, dar vor ca fondul de salarii sa nu fie majorat cu mai mult de 6%, sindicatele nefiind de acord cu propunerea de majorare a
Castigul salarial mediu net a scazut in august cu 3% (42 lei) fata de iulie, pana la 1.348 lei (320 euro), ca urmare a restrangerii unor activitati, precum si a acordarii in luna anterioara a unor
Castigul mediu al salariatilor din Romania va creste mai putin decat preturile de consum in acest an, ceea ce va reduce puterea de cumparare cu 2,2%, arata proiectiile de toamna a CNP, iar puterea de
Salariul mediu nominal net a fost in luna iulie de 842 de lei noi (235,7 euro), in crestere cu 0,8% fata de luna precedenta , iar salariul mediu nominal brut a fost de 1.112 lei noi, arata datele
Salariul mediu net a crescut in iunie cu 17 lei (1,66%) comparativ cu luna trecuta pana la 1.040 lei (329 euro), pe fondul acordarii de prime de vacanta, a indexarilor si a realizarii unor productii
In momentul in care UE a primit in 2004 noi membri, milioane de muncitori din Europa de Est au luat directia Occidentului, in cautare de lucru. Acum, odata cu mutatiile la nivelul realitatilor