Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Anul 2024 a debutat tumultuos în ceea ce privește dialogul public privind salariile românilor. Salariul minim pe economie s-a majorat de la 1 ianuarie la 3.300 de lei și este programat să mai
Pe măsură ce trec de pragul majoratului sau ies de pe băncile facultății, majoritatea tinerilor își doresc să se desprindă de casa în care au crescut și să se stabilească pe propriile
Sindicatul United Auto Workers (UAW) a declanşat marţi o grevă la o fabrică de asamblare a General Motors din Texas, care construieşte profitabilele vehiculele utilitare sport de dimensiuni mari
Noua lege a salarizării în sectorul bugetar, un subiect dezbătut cu recurență atât în ultimele zile în Guvern, cât și de către patronatele și sindicatele din numeroase domenii, este și
Fluctuatia de personal si pastrarea angajatilor talentati si valorosi in cadrul companiei sunt doua dintre cele mai importante probleme pentru care managerii moderni sunt nevoiti sa gaseasca solutii
Un grup de politicieni de stanga si reprezentanti ai sindicatelor din Europa cer adoptarea unei saptamani de lucru de patru zile pentru a ajuta economiile sa-si revina in urma pandemiei de
Pandemia de coronavirus a determinat multe companii sa-si lase angajatii sa lucreze de acasa (acolo unde s-a putut) si sa gaseasca noi forme de flexibilizare a muncii, interactiunile desfasurandu-se
In situatia nou creata pe piata muncii de pandemia de COVID-19, companiile cauta solutii pentru a se adapta la reducerea activitatii si pentru a proteja angajatii, avand in vedere ca, pana nu demult,
Energia electrica si gazele pentru populatie nu au niciun motiv sa fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 si nici in iulie anul viitor, cand pretul gazelor la producator va fi liberalizat, a
Am tot vazut in ultimii ani diversi angajatori experimentand cu ziua sau saptamana de lucru mai scurta, cu rezultate mixte, iar ideea nascuta din dorinta de a promova echilibrul intre viata
O zi libera in mijlocul saptamanii si o saptamana de lucru de doar patru zile, este strategia companiei australiene de marketing Versa, care a dus la triplarea profitului. Angajatii vin la munca luni
Romanii cu dor de duca pot descoperi la mai putin de o ora si jumatate de Bucuresti o destinatie de cicloturism aflata intr-o arie naturala protejata, Natura 2000, dar cu un potential imens de
In 2016, RAND Corporation a constatat faptul ca lipsa somnului "costa" economia Statelor Unite 411 miliarde de dolari pe an si peste 1 milion de zile de lucru pierdute.
Sa lucrezi patru zile pe saptamana dar sa fii platit pentru cinci pare prea frumos sa fie adevarat insa o serie de companii din intreaga lume, care au decis sa incerce saptamana de lucru de patru
Echipa EFdeN s-a intors in tara dupa 45 de zile in Dubai, timp in care au asamblat un prototip de casa solara, au concurat alaturi alte 14 echipe si au dezasamblat casa pentru a o reconstrui in
Anul 2018 a fost marcat de numeroase proteste din partea sindicatelor, nemultumite de legea salarizarii, de transferul contributiilor de la angajat la angajator, dar si de conditiile de munca.
Compania neozeelandeza care a atras atentia presei internationale la inceputul anului dupa ce a anuntat ca va testa saptamana de lucru de patru zile declara experimentul de doua luni un succes si ia
Companiile germane sunt atat de disperate sa atraga noi lucratori incat ofera tot felul de beneficii precum vacante lungi, programe reduse de lucru si ture flexibile, chiar daca germanii lucreaza
In tarile dezvoltate conceptul de saptamana de lucru de patru zile nu mai este de mult o noutate, si chiar si in Romania un antreprenor a propus acest sistem pentru angajatii lui.
Saptamana de lucru de patru zile este un vis devenit realitate nu doar in Suedia sau in alte tari dezvoltate, ci si in Romania. Antreprenorul care a pus in practica acest concept pentru prima data in
Alex Huditan este printre primii romani care au aflat cum se fac afaceri pe Amazon, cum poti sa cumperi din China si sa vinzi in America, fara sa pleci din fata calculatorului. A renuntat la jobul
Cosmin Bardan are doar 25 de ani si o afacere care ii aduce vanzari anuale de 1 milion de dolari. Nu a mostenit niciun business si nici nu a venit cu "bani de acasa". S-a luptat sa obtina o bursa in
Compania Air France a anuntat sambata ca sute de zboruri au fost anulate din cauza grevei declansate de catre piloti si restul personalului de la sol, acestia cerand salarii mai mari, relateaza
Cu o greva de amploare si de lunga durata in transportul feroviar si noi turbulente la compania aeriana Air France, Franta se pregateste pentru "martea neagra" din cauza grevelor din transporturi
Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS) a anuntat, marti, ca a fost realizata varianta actualizata a proiectului Contractului-cadru pentru 2018, fiind incluse o serie de modificari care sa