

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, a declarat joi ca gradul actual de absorbtie a fondurilor europene, respectiv plati efectuate prin PNDR, este doar satisfacator, de 33%, estimandu-se sa se ajunga la 50,4% in 2012.
"Succesul absorbtiei de fonduri europene are un nivel satisfacator, nu bun. Anul trecut au fost 15 sesiuni de proiecte, iar valoarea platilor efectuate de la lansare pana acum este de 3,3 miliarde euro, respectiv un grad de absorbtie de 33%", a precizat Tabara.
In 2010, gradul de absorbtie a fost de 17%, potrivit datelor Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. Pentru 2012 se estimeaza o crestere a gradului de absortie de 50,4%.
In 2011, in cadrul Programului National de Dezvoltare Nationala (PNDR) au fost depuse 36.554 de proiecte, cu o valoare de peste 2,3 miliarde euro, din care contractate au fost 21.000 de proiecte, de peste 625,8 milioane euro.
De asemenea, au fost finalizate 960 de proiecte.
Platile efectuate in 2011 au fost de 1,57 miliarde euro, reprezentand 47% din platile efectuate de la lansarea proiectului. mai mult
Joi, 02 Februarie 2012, ora 15:47

Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, la Iasi, la intalnirea cu studentii moldoveni la care a participat cu omologul de la Chisinau, ca pana la finele anului partea romana va ajunge sa satisfaca 10.000 de cereri de cetatenie lunar, precizeaza Mediafax."Invitatia mea catre fiecare dintre dumneavoastra si catre toti la un loc este: la Iasi sau in Romania, simtiti-va ca acasa!", a spus Basescu.
El a abordat si subiectul legat de acordarea cetateniei romane.
"Ma uitam pe ce se intampla - pentru ca este un lucru pe care il urmaresc cu mare atentie -, ma uitam pe ce se intampla la Ministerul Justitiei in evolutia de la modificarea Legii si luna trecuta s-a ajuns la acordarea a 5.300 de cetatenii. Aparatul nou pus in functiune nu este inca suficient de eficient pentru ca obiectivul nostru este sa satisfacem 10.000 de cereri pe luna. Si va asigur ca, pana la sfarsitul anului, vom ajunge la aceste cifre pentru ca avem toate resursele sa o facem", a spus Basescu.
El a tinut sa se refere si la o acuzatie formulata in 2007 de fostul presedinte Moldovean, Vladimir Voronin, care spunea ca Romania este ultimul imperiu din Europa.
"Acum, as vrea sa lamuresc subiectul cu imperiul in Romania, cu imperialismul despre care a amintit domnul presedinte Ghimpu si pe care ne-o reprosa domnul presedinte Voronin. Sa stiti ca singurul care vorbeste cu adevar despre acest lucru este premierul Italiei, Silvio Berlusconi. El spune asa: «Domnule presedinte, in 101-102, 105-106 e.n.,... mai mult
Joi, 29 Aprilie 2010, ora 09:27

Companiile elvetiene apreciaza ca mediul investitional din Romania este intre "slab" si "satisfacator", printre principalele bariere numarandu-se birocratia, politicile economice, infrastructura de transport si instabilitatea politica, potrivit unui raport elaborat de Ambasada Elvetiei.
Dintr-un total de 21 de investitori elvetieni chestionati de autorii studiului cu privire la mediul investitional pentru companiile straine din Romania, cinci au apreciat ca situatia este "buna", opt - "satisfacatoare", sapte - "proasta", iar o companie a catalogat-o drept "foarte proasta", precizeaza Mediafax.
Printre avantajele oferite investitiilor straine se numara potentialul pietei interne, stabilitatea cursului de schimb valutar si a legislatiei, precum si personalul calificat.
"Estimam cu prudenta ca totalul investitiilor elvetiene in Romania este de mimim 1,7 miliarde franci elvetieni sau 1,12 miliarde de euro", a declarat, luni, la o intalnire cu presa, autorul studiului, Simon Geissbühler, consilier in cadrul Ambasadei Elvetiei.
Peste jumatate din aceasta suma este acoperita de producatorul de materiale de constructii Holcim, care a investit circa 640 milioane de euro in Romania.
In aceste conditii, Elvetia se plaseaza intre primii sase sau opt investitori straini in Romania, potrivit sursei citate. Geissbühler a concluzionat ca Romania are deocamdata, din punctul de vedere al investitiilor, o pozitie stabila si relativ puternica, comparativ cu statele vecine.... mai mult
Luni, 01 Martie 2010, ora 16:01

Bancile franceze au un grad "satisfacator" de solvabilitate, a declarat vineri guvernatorul bancii centrale, Christian Noyer, invocand rezultatele recente ale testelor de stres la care au fost supuse acestea, informeaza Reuters, potrivit Newsin.
"Diversele tipuri de teste de stres la care au fost supuse bancile in ultimele luni par sa imi confirme analiza asupra rezistentei bancilor nationale", a declarat Noyer, care ocupa in acelasi timp si functia de membru al consiliului guvernator al Bancii Centrale Europene (BCE).
Cele mai mari banci din Franta au afisat performante financiare mixte in primul trimestru din 2009. BNP Paribas, cea mai mare banca nationala dupa valoarea de piata, a raportat un profit net peste asteptari, de 1,56 miliarde euro.
In acelasi timp, Credit Agricole, cea mai mare banca de retail din Franta, a inregistrat in primele trei luni ale anului o scadere cu 77% a profitului net.
SocieteGenerale si Natixis s-au numarat printre bancile care au suferit pierderi.
Noyer a mai spus ca un posibil factor de risc este reprezentat de expunerea bancilor fata de activele legate de piata imobiliara din Statele Unite, sectorul care a generat criza financiara.
Oficialul a subliniat ca ar fi "foarte deranjant" daca bancile americane vor reveni la structuri de plata care recompenseaza asumarea unor riscuri prea mari, iar daca acest lucru se va realiza, subiectul ar trebui discutat in cadrul intrunirii Grupului celor 20, al celor mai puternic industrializate 20 de... mai mult
Vineri, 26 Iunie 2009, ora 15:08

Vicepresedintele PNL Norica Nicolai a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa la Ploiesti, ca programul "Prima casa" lansat de Guvern "risca sa fie o pierdere planificata a banilor publici", spunand ca acesta "satisface o clientela care a investit in imobiliare".Norica Nicolai a criticat programul "Prima casa", spunand ca prin acest proiect autoritatile intentioneaza sa-i ajute pe dezvoltatorii imobiliari sa-si vanda casele, in loc sa-i ajute pe romani sa-si achite creditele neperformante. "Acest proiect risca sa fie o pierdere planificata a banilor publici, dar sa satisfaca o clientela care a investit in imobiliare.
Marea majoritate a masurilor adoptate de acest guvern sunt excesiv populiste, nu au nici un fel de analiza si nu vor face altceva decat sa agraveze criza", a afirmat Nicolai.
Aceasta a mai spus ca Guvernul ar trebui sa ia in calcul infiintarea unei agentii de preluare a creditelor neperformante, in special a creditelor populatiei care nu-si mai poate achita datoriile catre banci, credite care au implicatii sociale si "sa incerce sa impuna juridic un moratoriu in executarea silita a celor care datoreaza sume de bani statului si bancilor".
Guvernul a anuntat, miercuri, un program prin care creditele contractate pentru cumpararea primei locuinte vor fi garantate de stat in limita maxima de 60.000 euro. Garantia va fi acordata persoanelor care achizitioneaza pentru prima data o locuinta si care nu au beneficiat anterior de un credit ipotecar. mai mult
Luni, 01 Iunie 2009, ora 09:20
3
Cererea de autovehicule Renault a crescut spectaculos in Germania, iar grupul a fost nevoit sa majoreze productia uzinelor de la Pitesti si Flins, Franta, pentru a acoperi comenzile de modele Clio, Twingo, Sandero si Logan, a declarat directorul operational al constructorului auto, Patrick Pelata. In Germania, grupul inregistreaza o "crestere enorma. Problema este livrarea de modele Clio, Twingo, Sandero si Logan", a spus oficialul Renault, citat de Mediafax.Cresterea vanzarilor este stimulata de primele oferite de anumite state la casarea unui automobil vechi si achizitia unuia nou. in Germania prima de casare este de 2.500 de euro.Totodata, producatorul auto francez intentioneaza sa depaseasca tinta stabilita pentru anul 2009 de a reduce stocurile de autovehicule.Directorul operational al Renault a reiterat angajamentul constructorului de a nu inchide nicio fabrica din Franta pe o perioada de circa cinci ani, potrivit angajamentului asumat la primirea unui credit guvernamental de trei miliarde de euro de la autoritatile franceze. Pelata a precizat, insa, ca Renault si-a asumat acest angajament inca din septembrie, inainte de ajutorul acordat de stat. mai mult
Marti, 03 Martie 2009, ora 17:37

Barbatii romani au un grad de satisfactie ceva mai mare comparativ cu femeile in ceea ce priveste satisfactia pe care le-o da locul de munca. Satisfactia tinde sa creasca pe masura ce creste varsta, nivelul de educatie si clasa sociala, este maxima in cazul patronilor (58% sunt foarte sau complet multumiti de locul lor de munca) si ceva peste medie in Bucuresti, arata un studiu publicat, joi, de Fundatia Soros Romania si realizat de Gallup.
Asta si din cauza ca, potrivit datelor cercetarii, venitul mediu al femeilor este mai mic fata de venitul mediu al barbatilor. Mai exact, venitul mediu al femeilor angajate in sectorul de stat este de 85% din venitul mediu al barbatilor, iar in sectorul privat venitul mediu al femeilor este de 79% din cel al barbatilor.
Majoritatea angajatilor din Romania se declara satisfacuti de locul de munca. Astfel, 13% spun ca sunt complet multumiti de locul de munca, 18% foarte multumiti, 47% destul de multumiti si doar 16% declara ca sunt nici multumiti, nici nemultumiti (restul de 6% sunt nemultumiti).
Comparativ cu celelalte tari, Romania se situeaza undeva la coada clasamentului, alaturi de alte tari foste comuniste (Slovenia, Ungaria, Burgaria, Cehia), dar si de Japonia sau Franta.
Desi cei care lucreaza in sectorul privat romanesc stau cel mai mult la locul de munca (9 ore si 20 de minute, in medie), ei se bucura de mai multa flexibilitate, atat in ceea ce priveste stabilirea programului de lucru, cat si in ceea ce priveste modul de... mai mult
Vineri, 12 Decembrie 2008, ora 12:09

Potritvit consultantilor imobiliari ai DTZ Echinox, oferta spatiilor de birouri din Capitala va atinge in urmatorii doi-trei ani pana la 1,3 milioane metri patrati, iar cererea va fi acoperita de proiectele aflate, la acest moment, in diferite stadii de executie."S-au anuntat foarte multe proiecte care vor fi dezvoltate in doua-trei faze ce se vor intinde pe urmatorii trei ani. Acest lucru este benefic pentru cererea in continuare ridicata pe piata si de-abia dupa trei ani, ne-am putea gandi la un echilibru intre cerere si oferta. Pana la sfarsitul lui 2007, estimam oferta pana la circa un milion metri patrati, urmand ca pe urmatorii doi-trei ani sa fie livarti pe piata circa 1,3 milioane metri patrati", a declarat consultantul senior in departamentul birouri al DTZ, Mihaela Cnobloch. Preponderenta celor care inchiriaza cele mai multe spatii de birouri o detine companiile din domeniul bancar, inclusive call- center-uri, banking-uri, companiile de soft, farmaceuticele. in general suprafetele mari de peste 1.000 mp sunt mai usor de acomodat in noile proiecte anuntate pe piata, din motivul ca aceste suprafete le regasim pe un singur etaj. Mult mai greu sunt de acomodat cererile sub 500 mp, datorita lipsei acute de asemenea imobile de talie mica si mai ales de calitate clasa A. Potrivit DTZ, in continuare se pastreaza interesul pentru zona de nord - Barbu Vacarescu, Floreasca, Pipera, Baneasa. "In general bancile inchid contracte de inchiriere pe termene mai... mai mult
Luni, 24 Septembrie 2007, ora 14:21

Se mentine inca apatia investitorilor, ca atare rulajul zilnic ramane in continuare sub 15 milioane RON. Indicii au scazut inca de la deschidere, minimele fiind atinse dupa o ora, pentru a incepe apoi sa-si revina.Au inchis toti pe minus, insa la valori apropiate de cele de ieri. In general sedinta a fost modesta, de vara, fara tranzactii spectaculoase sau oscilatii impresionante de curs. Inca se asteapta la bursa romaneasca, se asteapta miscari mai mari, poate si pe pietele financiare internationale, ceva care sa impulsioneze piata.
La prima categorie, Petrom Bucuresti (SNP) a fost cel mai tranzactionat titlu, cu un rulaj de 815 mii RON. Din nou avem volume mici tranzactionate in randul titlurilor Blue-Chip, la SNP e vorba de 1,6 milioane actiuni. Titlurile SNP nu au avut un inceput bun, deschiderea s-a facut la 0,5050 RON/actiune, ce se dovedea a fi minimul zilei. Insa mentinerea unei cereri sustinute de actiuni a generat o revenire pozitiva pe parcursul sedintei, astfel ca la inchidere cursul era de 0,5150 RON, fara variatie fata de ziua precedenta.
Din cadrul celei de-a doua categorii, cel mai tranzactionat a fost Compa Sibiu (CMP), cu un rulaj de 770 mii RON. De data asta cursul nu a mai scazut, stabilizandu-se in jurul pragului simbolic de 1 RON/actiune (+1%). La acest pret s-a tranzactionat spre finalul sedintei un pachet mai mare, de 500 mii actiuni, aceasta fiind cauza rulajului bun de astazi.
Impact Bucuresti (IMP) a reintrat la tranzactionare dupa ce i-a fost... mai mult
Marti, 06 Iunie 2006, ora 18:08