

Bancile europene au reusit sa refinanteze prin noi emisiuni, in acest an, numai doua treimi din totalul de 654 de miliarde de dolari al obligatiunilor ajunse la scadenta, agravand astfel deficitul de finantare pentru institutiile de credit din Europa.
Bancile europene se afla in situatia de a nu-si putea rostogoli in intregime obligatiunile scadente pentru prima data in cel putin cinci ani, potrivit datelor compilate de firma Dealogic pentru Financial Times (FT).
Investitorii afirma ca au evitat sa cumpere obligatiuni ale bancilor europene din cauza incertitudinilor privind stabilitatea unor institutii de credit, soarta zonei euro si impactul unor noi reglementari financiare. Accesul dificil la fonduri a starnit temeri privind impactul asupra companiilor dependente de finantare bancara si asupra economiei pe ansamblu.
"O anumita reducere a indatorarii dupa criza finaciara este in mod clar necesara, dar cred ca bancile sunt puse intr-o situatie care va avea implicatii mai largi. Nu este vorba numai de riscul unei crize a creditelor in Europa, va avea efect si in Asia si SUA", afirma Huw van Steenis, analist la Morgan Stanley.
Datele Dealogic includ obligatiunile negarantate, dar cu prioritate la plata, care asigura mare parte a finantarilor bancare si exclud obligatiunile garantate prin credite si ipoteci, devenite tot mai populare in randul bancilor.
Anul urmator, bancile europene au de rascumparat obligatiuni in valoare de 720 de miliarde de dolari. mai mult
Luni, 28 Noiembrie 2011, ora 15:35

Dezvoltatorul RomReal, care detine mai multe terenuri in judetul Constanta, a ajuns la un acord cu Alpha Bank in vederea extinderii scadentei unui credit de 11,6 milioane de euro cu doi ani, pana la 30 noiembrie 2012, ceea ce va permite companiei continuarea activitatii fara sa vanda alte terenuri, anunta Mediafax."Toata documentatia pentru creditul de 11,6 milioane de euro de la Alpha Bank este finalizata si semnata si dobanda pentru aceeasi perioada a fost platita in avans.
Creditul a fost exints cu doi ani, pana la 30 noiembrie 2012", se arata intr-un comunicat al RomReal.
In aceste conditii, RomReal are suficiente lichiditati pentru a-si continua operatiunile pana la data expirarii creditului, fara a vinde alte terenuri sau fara a accesa alte surse financiare.
"Piata imobiliara romaneasca are in continuare un volum redus de activitate fara niciun semn de imbunatatire in ultimul trimestru din 2010", a declarat, in comunicat, Kay Thorkildsen, director executiv RomReal.
In acest context, RomReal a vandut un teren in centrul Constantei, cu o suprafata de 5.437 metri patrati, pentru 2,3 milioane de euro, banii fiind folositi pentru plata partiala a creditului de la Alpha Bank.
"Strategia companiei va ramane in linie cu angajamentele asumate, care prevad vanzarea de active, pentru consolidarea situatiei financiare", se mentioneaza in comunicat.
Romreal, firma inregistrata in Bermude, are capital norvegiano-britanic si dezvolta proiecte imobiliare in Romania prin... mai mult
Marti, 04 Ianuarie 2011, ora 15:43

Alpha Bank Romania a lansat un depozit cu scadenta dupa 2010 ore (84 de zile) si dobanda fixa de 8,5% la lei, 4% la euro si 3,5% la dolari, a anuntat marti banca, potrivit NewsIn.Constituirea unui depozit Alpha 2010 este gratuita, iar pentru retragerea sau depunerea de numerar si administrarea contului curent banca nu percepe comision, se arata in comunicat.
De asemenea, clientii primesc un card Alpha Card Visa Electron, fara taxa de emitere si administrare, si au posibilitatea de a utiliza gratuit Alpha Click, serviciul de internet banking al Alpha Bank, cu ajutorul caruia pot efectua toate operatiunile bancare.
Clientii care constituie depozite de 10.000 euro sau echivalent primesc carduri netranzactionale Alpha Club prin intermediul carora au acces la facilitatile oferite prin reteaua magazinelor partenere. mai mult
Marti, 04 Mai 2010, ora 12:16

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a realizat luni o operatiune de tip repo, prin intermediul careia a injectat 3,09 miliarde de lei in piata interbancara, la o dobanda de 7%, egala cu rata dobanzii de politica monetara.
La licitatia de luni au participat opt institutii de credit, iar depozitele au scadenta peste o saptamana, precizeaza Mediafax.
Operatiunea bancii centrale a fost organizata in contextul in care luni au ajuns la scadenta imprumuturile pe care BNR le-a acordat bancilor comerciale in urma cu o saptamana, tot printr-o operatiune repo.
Pe 1 februarie, banca centrala a injectat 9,24 miliarde lei in piata interbancara, la o dobanda de 7,5%.
In cadrul operatiunilor repo, BNR ofera lichiditate bancilor comerciale si preia in schimb titluri de stat.
In urma operatiunii, dobanzile de pe piata interbancara au scazut de la nivelul de 7 - 8% inregistrat dimineata la 6,51 - 7,01%.
Pentru depozitele cu scadenta la o saptamana dobanzile se situeaza la 6,54 - 7,04%.
mai mult
Luni, 08 Februarie 2010, ora 13:08

Derivatele pe actiuni jucate la Bursa din Sibiu (Sibex) au revenit pe verde in sedinta de luni, sustinute de evolutiile bune din pietele externe de capital, directia ascendenta avand si un impact pozitiv asupra lichiditatii, care a urcat la 15,79 milioane lei, din incheierea a 11.233 contracte, informeaza NewsIn.
In sedinta precedenta, lichiditatea pietei s-a cifrat la 11,43 milioane lei.
Derivatele pe actiuni SIF Oltenia (DESIF5) au atras 10.680 de contracte, in timp ce derivatele pe titluri SIF Moldova (DESIF2) au generat doar 17 de contracte.
Derivatele pe SIF Oltenia cu scadenta in decembrie s-au apreciat cu 0,0070 lei, pana la cotatia de 1,3120 lei, in timp ce pentru martie 2010 DESIF5 s-au scumpit cu 0,0067 lei, pana la 1,3692 lei.
Pentru iunie 2010, derivativele DESIF5 au fost cotate la 1,40 lei, cu 0,0045 lei mai putin decat in sedinta precedenta, iar pentru septembrie 2010 sunt cotate la 1,4390 lei, in crestere fata de sedinta anterioara cu 0,0090 lei.
De asemenea, derivatele pe actiuni SIF Moldova s-au apreciat pentru scadenta decembrie cu 0,0190 lei, la 1,1990 lei, in timp ce pentru martie 2010 DESIF2 au castigat 0,0102 lei, la 1,25 lei.
Pe sectorul derivatelor valutare, investitorii au incheiat 443 de contracte pe cursul euro/leu.
Moneda unica europeana a fost cotata pentru scadenta decembrie la 4,3015 lei, in urcare cu doar 0,0004 lei fata de sedinta precedenta, in timp ce pentru iunie 2010 euro a castigat 0,0048 lei, la cotatia de 4,4450 lei.
mai mult
Luni, 28 Septembrie 2009, ora 17:57

Bancile se asteapta la revigorarea solicitarilor pentru toate tipurile de credite din partea populatiei in trimestrul al treilea, dar anticipeaza ca cererea de imprumuturi de la companii va continua sa scada pentru scadentele mai indelungate, potrivit unui sondaj realizat de BNR."In sectorul populatiei, cererea de credite de consum s-a restrans mai mult decat in cazul creditelor ipotecare. Pentru trimestrul urmator, bancile se asteapta la revigorarea solicitarilor pentru toate timpurile de credite", potrivit sondajului realizat de banca centrala si preluat de NewsIn.
Standardele de creditare pe segmentul populatiei au devenit intr-o oarecare masura mai restrictive in trimestrul al doilea, atat in cazul imprumuturilor pentru achizitia de locuintele si terenuri, cat si in cazul celor de consum, iar procentul net al bancilor care au luat astfel de masuri a fost de aproximativ 40%.
Continuarea limitarii accesului populatiei la surse de finantare este determinata de faptul ca rata restantelor la populatie a crescut de aproape trei ori in perioada iunie 2009 fata de luna similara a anului trecut, apropiindu-se de 2%, si ca asteptarile privind somajul si veniturile consumatorilor indica deteriorarea ambilor indicatori.
Factorii care au contribuit la modificarea normelor privind creditul de consum se refera la asteptarile privind situatia financiara a populatiei, riscul asociat bonitatii clientilor si colateralului/garantiilor. Totusi, ponderea bancilor care au revizuit in... mai mult
Marti, 08 Septembrie 2009, ora 13:04

Prima transa, de 1,5 miliarde euro, din imprumutul de cinci miliarde euro obtinut de Romania de la Uniunea Europeana (UE), intrata luni in contul Ministerului Finantelor Publice (MFP), are o dobanda anuala de 3,125% si scadenta in 2015.Institutiile UE au derulat, pe 15 iulie, o emisiune de obligatiuni de 2,7 miliarde euro pentru a finanta primele transe din imprumuturile acordate Romaniei si Letoniei (1,2 miliarde euro in cazul acestui stat), operatiunea avand o rata a cuponului de 3,125% si scadenta in 2015, informeaza Mediafax.
Imprumuturile obtinute de Romania si Letonia sunt de tip back-to-back, fiind acordate in aceleasi conditii (rata dobanzii si scadenta) in care fondurile au fost obtinute de Comisia Europeana (CE) din piata, se arata intr-un comunicat al Comisiei.
--------------------
CONSTANTIN RUDNITCHI iti recomanda 3idei.ro
--------------------
CE a anuntat ca "a virat in favoarea Romaniei prima transa, de 1,5 miliarde euro, din imprumutul pentru balanta de plati acordat de Uniunea Europeana pentru a raspunde problemelor de finantare cu care se confrunta aceasta tara".
"Imprumuturile sunt acordate pentru a sprijini implementarea de catre cele doua tari (Romania si Letonia, n.r.) a unor programe de reforma fiscala, finaciara si structurala, devenite necesare in conditiile crizei economcie mondiale", se arata in comunicat.
Autoritatile din Romania au incheiat, in luna martie, un acord de finantare externa de 20 miliarde euro cu Fondul Monetar... mai mult
Marti, 28 Iulie 2009, ora 11:57

Orientarea pietii primare a titlurilor de stat catre scadente pe termen scurt dezavantajeaza fondurile de pensii si asiguratorii de viata, care urmaresc un orizont investitional pe termen lung pentru a creste eficienta administrarii riscurilor, potrivit Bancii Nationale a Romaniei (BNR)."Valoarea medie zilnica a titlurilor de stat tranzactionate pe piata secundara interbancara a inregistrat o crestere incepand cu luna octombrie 2008 datorita operatiunilor de piata ale BNR, in februarie 2009 aceasta atingand nivelul de 837 milioane lei. In paralel cu piata interbancara, din august 2008 pot fi realizate tranzactii cu titluri de stat si la Bursa de Valori Bucuresti, aceasta piata fiind insa la inceput, iar valoarea tranzactiilor a fost destul de redusa pana in prezent", se arata in raportul anual al BNR privind stabilitatea financiare, precizeaza Mediafax.
Banca centrala atrage atentia ca principalul risc existent in portofoliul fondurilor de pensii private este cel de piata, unde o crestere a ratelor dobanzii ar putea determina reducerea valorii de piata a titlurilor cu venit fix.
"Scadenta preponderent pe termen scurt a obligatiunilor din portofoliu reduce semnificativ riscul de dobanda, dar afecteaza capacitatea fondurilor de pensii de a-si administra riscurile specifice datorate termenului lung in care vor deveni scadente obligatiile viitoare.
Activele fondurilor de pensii au un grad ridicat de lichiditate si un risc de credit scazut, fiind constituite in principal din... mai mult
Luni, 29 Iunie 2009, ora 14:58

Credit Europe Bank a lansat un depozit pentru IMM-uri, cu scadenta la 3 sau la 6 luni, pentru care plateste dobanzi progresive fixe de pana la 16% pe an la lei, 6,5% pe an la euro si 4,75% pe an la dolari, a anuntat, luni, banca potrivit Newsin. Depozitul "Salt IMM" are trei intervale de crestere progresiva a dobanzii. Astfel, pentru depozitul cu scadenta la 3 luni, dobanda creste lunar, iar pentru cel cu maturitate de 6 luni, dobanda se majoreaza o data la doua luni, fara a se capitaliza in niciunul din cele doua cazuri.
Odata cu trecerea la un nou prag, dobanda aferenta intervalului anterior este pusa la dispozitia clientului, prin transfer automat in contul curent al acestuia, precizeaza comunicatul.
Depozitele "Salt IMM" sunt disponibile in lei, euro sau dolari si se pot reinnoi pe perioada similara - 3 sau 6 luni - cu dobanzile in vigoare la data respectiva. La momentul reinnoirii, depozitul poate fi majorat sau diminuat.
Suma minima de constituire a depozitului este de 1.000 euro, respectiv dolari, sau 4.000 lei. Pentru depozitele in lei, dobanzile anuale platite de banca cresc de la 11% la 16% pentru depozitul pe 3 luni si de la 9,5% la 15% pentru cel pe 6 luni.
Pentru depozitul in euro, CEB practica o dobanda anuala care se majoreaza de la 3% la 6,50% pentru scadenta de 3 luni si de la 3,25% la 6,50% pentru scadenta de 6 luni. In cazul depozitului "Salt IMM" constituit in dolari, banca plateste o dobanda anuala in crestere de la 2% la 4,75% pentru cele cu o... mai mult
Luni, 25 Mai 2009, ora 18:09