Proiectul bugetului de stat pentru anul viitor intra in dezbatere in Parlament. Bugetul prevede majorari de fonduri pentru secretariatele ministerelor si pentru serviciile secrete, dar nu si la
"Dupa ce am intrat in UE, ne-am dat seama ca noi de fapt suntem complementari si nu competitivi si am observat ca e mai greu sa fii sarac inauntru decat sa fii sarac afara. Daca esti sarac afara te
Din punct de vedere tehnic, Romania a iesit din recesiune odata cu cresterea economica de 0,6%, inregistrata in T1 din 2011. Practic, spune Varujan Vosganian, a intrat intr-o faza de stagnare
Vicepresedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, la Sibiu, ca actul normativ care prevede reducerea TVA la alimentele de baza nu este clar, nefacand, de exemplu, diferenta intre paine si
"Criza aceasta se va incheia cand resursele se vor ieftini: metrul patrat de constructii, metrul patrat de teren, fiecare loc de munca in plus, creditul bancar mai ieftin. Din pacate, creditele incep
Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a declarat, duminica, ca, in opinia sa, data fiind contractia economica estimata de specialisti, de -2 sau -3%, la finele lui 2010 vor trebui luate masuri si
"Sunt putin iritat de permanentul ton de amenintare pe care il folosesc atat Guvernul cat si presedintele, care ne pune in tema cu tot felul de pericole noi: cresterea TVA, alt imprumut de la FMI.
" Pentru Romania, formula optimista ar fi ca in 2012 sa ajungem din nou la puterea economica pe care o aveam in 2008, sa ajungem din nou in 2012 la 5 milioane de salariati, asa cum aveam in 2008 si
"In perioada de criza, n-as mari impozitele. Ar fi ca si cum ai imbranci pe cineva care se impiedica pe scari. As incerca prin alte forme. Am propus bonusul fiscal, anumite stimulari ale locurilor de
Noile planuri de modificare fiscala prevad printre multe altele si reducerea Taxei pe Valoare Adaugata (TVA) pentru alimentele de baza de la 19% la 5%. Noile politici fiscale pe care noul guvern le
Reducerea Taxei pe Valoarea Adaugata pentru anumite produse ar putea diminua veniturile bugetare cu peste 400 milioane euro, a declarat, intr-o emisiune televizata, Varujan Vosganian, presedintele
In fata mizei sociale enorme a scumpirilor, politicienii s-au dus la Cotroceni cu propuneri de un populism desavarsit. Devansarea cresterii pensiilor si TVA redusa la alimente ne costa 2,6 miliarde
Ministerul Finantelor va ataca la Curtea Constitutionala actul normativ privind reducerea TVA pentru alimentele de baza la 5%, a declarat premierul Calin Popescu Tariceanu. In opinia premierului,
Un necaz nu vine niciodata singur. Scumpirile se tin lant. Daca nu e gazul, e carburantul. Daca nu e nici unul, nici celalalt, atunci e scumpirea creditului. Si cand totul se va fi linistit, se va