Administratia de la Casa Alba a pus capat negocierilor privind o tranzactie pentru preluarea unui producator local de componente hardware de catre un fond privat de investitii, sub suspiciunea ca in spate s-ar afla firme controlate de statul chinez.
Lattice Semiconductors era in postura de a fi preluata de Canyon Bridge Capital Partners, dar achizitia a fost blocata pe motiv de securitate nationala, anunta CNN Money.
"Astazi, pastrand linia angajamentului de a lua toate masurile necesare pentru protejarea securitatii nationale a Statelor Unite, presedintele a emis decretul de interzicere a acestei tranzactii", a anuntat miercuri, 13 septembrie, secretarul Trezoreriei, Steve Mnuchin.
Riscurile de securitate vizau "transferul proprietatii intelectuale" si "sprijinul acordat de guvernul chinez pentru perfectarea tranzactiei", a mai informat seful Trezoreriei americane.
O recomandare in acest sens fusese emisa deja de Comisia pentru Investitii Straine in SUA, dar decizia lui Trump redeschide un subiect fierbinte: cel al investitiilor facute de China pe taram american.
Atat reprezentantii Lattice, cat si cei ai Canyon Bridge au afirmat ca achizitia ar fi urmat sa creeze mai multe locuri de munca, un alt subiect aflat pe agenda presedintelui american.
Planurile celor doua companii vizau crearea a 650 de noi locuri de munca in Oregon, daca achizitia de 1,3 miliarde de dolari ar fi fost dusa la capat. Actiunile Lattice au scazut cu 2% imediat dupa afalrea vestii... mai mult
Joi, 14 Septembrie 2017, ora 09:51
Presedintele american, Donald Trump, a coordonat raspunsul la lansarea unei rachete balistice a Phenianului, in weekend, in vazul lumii, in timpul unei cine.
Acesta se afla intr-un complex pe care il detine, in Florida, la Mar-a-Lago, avandu-l ca invitat, printre altii, pe premierul japonez Shinzo Abe, arata Washington Post.
Scena in care Trump si oamenii sai lucrau asiduu la computere, presedintele avand non-stop telefonul la ureche, s-a petrecut in vazul lumii. Mai mult, una dintre persoanele prezente chiar a postat pe Facebook cateva fotografii din acele momente.
"Doamne!!! E fascinant sa vezi activitatea asidua de la cina, cand au sosit vestile ca Coreea de Nord a lansat o racheta balistica in directia Japoniei", a scris pe Facebook unul dintre clientii hotelului, Richard DeAgazio.
"Oau... centrul actiunii!!!", a mai scris acesta, semn ca toate discutiile se desfasurau in fata ochilor invitatilor, ceea ce reprezinta o amenintare la adresa securitatii nationale si a presedintelui, potrivit publicatiei americane citate.
Imediat au inceput sa curga criticile democratilor, care au numit comportamentul lui Trump "iresponsabil". Potrivit acestora, presedintele ar fi trebuit sa plece la discutii intr-o alta incapere.
Mai multi senatori democrati i-au cerut lui Trump sa faca publica o lista a celor care se aflau la cina.
"Asa se face politica externa in America; nu e vorba despre un episod din Saturday Night Live", sustin senatorii. Acestia au cerut... mai mult
Marti, 14 Februarie 2017, ora 10:46
Presedintele Klaus Iohannis i-a transmis o scrisoare prim-ministrului Sorin Grindeanu, in care i-a atras acestuia atentia ca reducerea bugetului in domeniul securitatii nationale "reprezinta un gest iresponsabil si o grava eroare".
"In contextul dezbaterilor privind alocarile bugetare pentru ordonatorii principali de credite, remarc faptul ca, pentru domeniul securitatii nationale, cu exceptia bugetului Ministerului Apararii Nationale, toate celelalte bugete sufera reduceri fata de executia bugetara a anului 2016, unele dintre aceste reduceri fiind semnificative.
In acelasi timp, nu au fost aduse inca argumente necesare, pertinente si credibile, care sa explice aceasta reducere a finantarii.
(...) In acest sens, asigurarea securitatii nationale ar trebui sa fie o prioritate absoluta, si nu orgoliile politice de moment. Intentia Guvernului de a reduce aceste bugete reprezinta un gest iresponsabil si o grava eroare. Nu ne putem juca niciodata cu siguranta cetatenilor, cu securitatea Romaniei", se arata in scrisoarea postata pe Administratia Prezidentiala.
Presedintele subliniaza ca "reducerea bugetelor pentru domeniul securitatii nationale este nu doar nejustificata, ci total inoportuna", in conditiile in care proiectul de buget pentru anul 2017 prevede o crestere a cheltuielilor totale, fata de 2016, de aproape 31 miliarde lei, adica 15 la suta.
Seful statului subliniaza ca, desi in bugetul destinat Ministerului Apararii exista o alocare suplimentara fata de... mai mult
Joi, 26 Ianuarie 2017, ora 16:17
Presedintele ales Donald Trump i-a propus joi functia de consilier national pentru securitate general-locotenentului in rezerva Michael Flynn.
Informatia a fost dezvaluita pentru CNN de o sursa din echipa de tranzitie, care nu a precizat insa daca Flynn a acceptat sau nu.
Flynn are 57 de ani si a jucat un rol important in campania prezidentiala a lui Trump, participand la mitinguri si fiind hiperactiv pe contul de Twitter al miliardarului.
Eventuala sa numire nu ar avea nevoie de confirmarea Senatului, pe care cel mai probabil nu ar fi obtinut-o avand in vedere sirul lung de declaratii controversate pe care le-a facut de-a lungul vremii. Ba Flynn chiar a fost si dat afara in timpul celui de-al ...citeste mai departe despre "Trump isi intregeste echipa: O figura controversata, intr-un post cheie ce priveste securitatea nationala" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 18 Noiembrie 2016, ora 06:45
Ministrul Afacerilor Externe, Lazar Comanescu, a considera ca nu este normal ca, la 26 de ani de la Revolutia din 1989, Romania sa nu aiba o autostrada care sa traverseze Carpatii, aratand ca aceasta este "pana la urma o chestiune de securitate nationala".
Lazar Comanescu a precizat, insa, ca nu vorbeste in calitate de ministru de Externe, ci "ca persoana care pretinde ca a urmarit si mai intelege cate ceva din procesul european".
"Una dintre cauzele, dupa parerea mea, ale acestui deficit de leadership deriva din hiperelectoralizarea politicilor, nu numai la nivel european, ci si national. Daca totul se priveste prin ciclul electoral, obiectivele pe termen lung sunt mai greu de fixat si de implementat", a spus Comanescu, vineri, in cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia Zilei Europei de catre Biroul de Informare al Parlamentului European in Romania.
El a vorbit despre nevoia de dezvoltare a infrastructurii, aratand ca aceasta poate deveni o tema prioritara a presedintiei ...citeste mai departe despre "Ministrul de Externe cere autostrazi: Nu e normal, tine de securitatea nationala" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 13 Mai 2016, ora 22:45
Presedintele Klaus Iohannis va discuta, marti, cu reprezentantii PSD, PNL si UDMR la Palatul Cotroceni pe tema legilor din domeniul securitatii nationale, in conditiile in care modificarile legislative preconizate nu au fost facute publice deocamdata.
Delegatia PSD, din care vor face parte presedintele partidului, Liviu Dragnea, si presedintele Comisiei pentru Control SRI, deputatul Georgian Pop, va discuta cu presedintele de la ora 10:00.
Din delegatia social-democratilor mai fac parte si Valeriu Zgonea, presedintele Camerei Deputatilor, Mihai Tudose, Sorin Grindeanu, fost ministru al Comunicatiilor.
Dragnea a precizat, luni, ca nu a primit un draft al legilor sigurantei nationale, ci doar o invitatie si a explicat care este mandatul cu care va merge la Cotroceni. "Capacitatea investigativa a statului roman trebuie sa fie pastrata sau intarita, tinand cont de realitatile nefericite, atat din apropierea noastra, cat si din alte zone ale globului.
In acelasi timp, drepturile ...citeste mai departe despre "Securitatea nationala, dezbatuta la Cotroceni: Iohannis tine consultari (Video)" pe Ziare.com mai mult
Marti, 12 Aprilie 2016, ora 07:28
Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a transmis cateva mesaje importante la Bucuresti, printre care si acela ca "trebuie sa tratam economia ca pe o problema de securitate nationala", subliniaza fostul consilier prezidential Iulian Fota.
Intr-un interviu acordat Ziare.com dupa incheierea vizitei secretarului general NATO la Bucuresti, Iulian Fota atrage atentia asupra faptului ca Jens Stoltenberg a facut apel la "responsabilitate fiscala" si spune ca in proiectia bugetara nu se vad semne ca Armata va beneficia pana in 2017 de 2% din PIB, asa cum Guvernul s-a angajat.
In plus, fostul consilier prezidential pentru securitate nationala vorbeste despre faptul ca Occidentul face front comun impotriva Rusiei, iar aceasta reactioneaza prin declaratii "ostile, unele chiar extravagante", context in care Romania a adoptat Strategia Nationala de Aparare, rapid, fara dezbaterile necesare, cea mai mare parte a clasei politice dand dovada de "neseriozitate si incompetenta".
Cat de ...citeste mai departe despre "Iulian Fota: Clasa politica nu a inteles ce inseamna securitate nationala Interviu" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 05 Iulie 2015, ora 17:48
In conditiile sale actuale, exploatarea de la Rosia Montana reprezinta o amenintare pentru securitatea nationala a Romaniei, punandu-se in pericol nu numai resursele nationale a uneia dintre cele mai importante materii prime, ci si viitorul mai multor generatii, considera profesorul universitar si expertul in geopolitica Marius Vacarelu.
Intr-un interviu acordat Ziare.com, Vacarelu critica incapacitatea actualei clase politice, atragand atentia totodata asupra dezinformarii si a lipsei de cunoastere privind toate detaliile proiectului de exploatare.
Cu toate acestea, profesorul nu exclude insa ca proiectul minier poate sa devina benefic pentru Romania, insa numai in momentul in care tara noastra nu va fi controlata de interese externe.
"Ar putea deveni benefic, daca exploatarea se va face de catre proprietar, adica de statul roman, cu o companie ce ii va apartine integral. Si licentele tehnologice se cumpara: se pot investi cateva milioane de euro pentru tehnologie, cu profit integral pentru viitor, de zeci de miliarde de euro", sustine Vacarelu.
Citeste mai multe despre Proiectul de la Rosia Montana, o amenintare pentru securitatea nationala Interviu pe Ziare.com. mai mult
Joi, 24 Octombrie 2013, ora 11:48
Proiectul de gazoduct South Stream reprezinta o amenintare la adresa securitatii nationale a Ucrainei, a declarat vineri ministrul ucrainean al energiei, Iuri Boiko, potrivit NewsIn. "Efectiv, proiectul South Stream reprezinta o amenintare la adresa intereselor noastre nationale si ne vom opune ei, indiferent ce se intampla", a declarat el pentru televiziunea ucraineana.Ministrul a amintit ca Gunther Oettinger, comisarul european pentru energie, va merge in iunie in Ucraina, cu ocazia lansarii operatiunilor de modernizare a retelei ucrainene de transport al gazului."Cu cat ne modernizam mai mult reteaua de gazoducte, cu atat vom fi mai deschisi si fiabili, ceea ce va reduce sansele de realizare a South Stream", a adaugat el, avertizand ca, in caz contrar, South Stream va "seca" reteaua fostei republici comuniste.South Stream ar urma sa transporte gaz rus catre Europa, pe sub Marea Neagra, ocolind Ucraina. Capacitatea conductei, ce ar urma sa aiba o lungime de 900 de kilometri si sa devina operationala in 2015, este de 63 de miliarde de metri cubi anual. mai mult
Duminica, 01 Mai 2011, ora 01:01