Sa rulezi cu anvelopele de iarna pe timp de vara este o idee la fel de proasta ca aceea de a circula iarna cu anvelopele de vara. O idee si mai proasta este sa folosesti anvelopele de iarna cu care
Snowboarding-ul este un sport din ce în ce mai popular la noi. Anual, tot mai multe persoane, indiferent de vârstă, învață tainele acestui sport de iarnă distractiv, o opțiune excelentă
Casa de vacanta pe care o folosesti tu sau pe care o inchiriezi trebuie pregatita temeinic pentru sezonul rece. In special daca aceasta se afla intr-o zona de munte, inseamna ca locatia este
Mirosurile sunt printre cele mai importante senzații de care avem parte. Acestea pot fi benefice, să ne aducă gânduri bune și pozitive sau pot fi neplăcute, în sensul că ne umplu cu energie
Romanii au luat deja cu asalt statiunile de schi ale vecinilor de la sud. Inca de luni, 4 ianuarie, turoperatorii au fost aglomerati cu comenzi, iar ofertele sunt pe masura.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anuntat ca in orasul Borsec urmeaza sa fie construit un parc de aventura in valoare de peste 5 milioane de lei si ca a fost parafat contractul de finantare.
Luxemburghezul Marc Girardelli, o fosta legenda a schiului alpin, a provocat marti o surpriza cand a anuntat ca el detine statiunea de schi Bansko din Bulgaria, care a devenit o etapa obisnuita a
Daca pana acum te-ai gandit mai degraba la statiunile de iarna din Occident, precum Franta, Elvetia sau Austria, pentru care costurile ridicate si-au facut simtite prezenta, exista alternative cu
Statiunea Varful lui Roman, cea mai noua destinatie pe harta sporturilor de iarna din Romania, se va deschide de Ziua Nationala, anunta primarul din Horezu, Nicolae Sardarescu, care a precizat ca
Pe fondul cresterii temperaturilor si ninsorilor modeste, statiunile de schi din Europa au inceput sa pastreze zapada de anul trecut prin depozitarea ei, informeaza Bloomberg.
Cateva sute de turisti sunt asteptati, sambata si duminica, in Muntii Sureanu, o zona din judetul Alba denumita "Elvetia Romaniei", unde se afla domeniul situat la cea mai mare altitudine din tara.
Administratorii de domenii schiabile de pe Valea Prahovei deschid oficial, joi, 30 noiembrie, mai multe partii pe care stratul de zapada masoara pana la jumatate de metru.
Administratia Domeniului schiabil din Poiana Brasov a produs pentru amenajarea partiilor 250.000 de metri cubi de zapada artificiala, conditiile fiind foarte bune pentru schiat.
Viena este una din principalele destinatii pentru romani in perioada sarbatorilor de iarna, asa ca nu este o surpriza ca multi calatori romani prefera Austria si ca destinatie pentru schi,
Apetitul romanilor pentru vacante de lux este in continua crestere, lucru confirmat de cererea mare de pachete turistice din segmentul premium pus la dispozitie de agentiile de profil din tara
Nu vrei sa mai petreci Revelionul in pietele din Romania sau intr-un local din Bucuresti? Vrei sa cunosti oameni noi, culturi si obiceiuri diferite de Revelion? Alege o destinatie urbana si incepe
Modificarea structurii anului scolar 2015-2016 afecteaza intreaga industrie a turismului, cauzand pagube financiare turoperatorilor romani dar si turistilor.
Sute de turisti se afla, sambata, pe partiile din statiunile de pe Valea Prahovei, unde ninge linistit, iar stratul de zapada naturala depaseste 20 de centimetri, fiind primul weekend din acest sezon
Dupa calendarul international, in acest weekend au loc adevaratele reduceri de Black Friday, traditionalul eveniment fiind programat in ultima zi de vineri a lunii noiembrie si marcheaza startul
Casca este un element extrem de important, fie ca practici schi sau snowboard, in aceeasi masura in care hainele pe care le potri trebuie sa fie facute din materiale impermeabile, dar care sa permita
Indiferent ca este pentru o noapte, un weekend sau o saptamana, in cuplu, in familie sau pentru afaceri , sederea la hotel trebuie sa fie intotdeauna distractiva. Pentru a face alegerea corecta si
Austria se pregateste pentru schiatul de primavara, majoritatea statiunilor de schi avand partiile deschise pana spre jumatatea lunii mai, perioada in care schiorii se pot bucura de adrenalina de pe
Hans Weiss, proprietarul hotelului Steinschalerhof din regiunea Mostviertel, in Austria Inferioara, vorbeste depre afacerea sa, inceputa in urma cu 16 ani. Dupa sute de ore petrecute calatorind in
Au venit primele ninsori, au inceput pregatirlepe pentru plecarile in minivacante de schi. Un "viciu" sezonier, dar costisitor. Totusi, indiferent ca vrei sa ai o vacanta la schi in Romania sau in
Tarifele pentru cartele de acces din Poiana Brasov au fost majorate pentru a acoperi inflatia si cresterea costurilor la utilitati cu pana la 5%, desi exista si anumite cazuri in care preturile au
Miliardarul britanic Richard Branson, fostul proprietar al echipei de Formula 1 Virgin Racing (actuala Marussia), va lucra ca stewardesa pe un zbor al companiei AirAsia, in luna mai 2013, dupa ce a
Scapa de kilogramele in plus, adunate la mesele de Sarbatori, tinand cont de cateva sfaturi de baza. Sportul este un element de baza, insa alimentatia joaca un rol decisiv si trebuie controlata ca
O vacanta la schi in statiunea Courchevel iti va ridica standardele pentru tot ceea ce inseamna distractie, relaxare, lux, si nu in ultimul rand, sporturi de iarna.
Vrei sa incepi sa schiezi si nu stii cat costa echipamentul? Iti doresti sa fii in siguranta pe partia de ski? Business24 a cautat pentru tine preturile pentru un echipament complet de ski.Vezi ce
Partiile din statiunile prahovene Busteni si Azuga sunt aglomerate, in primul weekend cu zapada consistenta din acest sezon, spre deosebire de Sinaia unde acestea sunt libere, deoarece instalatiile