Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a declarat joi, 11 aprilie, că în cazul în care Taxa pe Valoare Adăugată (TVA) va crește, fie doar și cu un singur procent, atunci ministrul liberal al
Într-un prezent marcat de tensiuni politice și economice ajunse într-un punct critic, Organizația de cooperare economică internațională BRICS ocupă 40% din PIB-ul global, unde Rusia este
Marcel Ciolacu, premierul României a anunţat miercuri, 7 februarie, după vizita la uzina Dacia de la Mioveni, că maşina sa, ca şi prim-ministru, din acest moment va fi Dacia Duster, pentru că,
După ce anul trecut, Guvernul a introdus o măsură pentru taxarea suplimentară a concediilor medicale cu 10% prin Ordonanța de Urgență nr. 115/2023, la mijlocul lui februarie s-a votat în
În mijlocul unui dialog public marcat de incertitudine în ceea ce privește cauzele deficitului ridicat de colectare a TVA și a economiei subterane foarte mari, Guvernul pare să fi scos ca
Când începi o afacere, este greu uneori să știi la ce să acorzi prioritate, iar abordarea de unul singur poate fi copleșitoare. Există însă strategii pe care le poți folosi pentru a evita
Într-o industrie caracterizată de salarii mari, sectorul IT din România a traversat o transformare semnificativă între 2020 și 2023. Dacă înainte și în timpul pandemiei de COVID-19
Într-o lume din ce în ce mai conectată digital, aplicația inovatoare ReAsig nu doar că îți aduce ușurința gestionării asigurărilor auto, ci îți pune și la dispoziție o serie de
Se apropie vremea frumoasă, căldura, iar vara își intră pe deplin în drepturi. Este păcat ca în această perioadă să nu profiți de situație și să continui să folosești mașina pentru
Te gandesti sa iti schimbi canapeaua din living si nu stii care sunt tendintele in materie de culoare pentru anul 2023? Cand vine vorba de nuantele pieselor centrale de mobilier, specialistii in
Se întâmplă ceva. Un act artistic. Cineva cântă o baladă la vioară în Centrul Vechi. La câteva sute de metri, altcineva, cântă live, voce & chitară, una dintre piesele mele preferate –
Nord Vet este clinica veterinară pe care un număr însemnat de suceveni o aleg pentru serviciile diverse pe care le oferă. De la consultații, vaccinări, chirurgie și până la cosmetică
Un studiu, publicat în Journal of Clinical Psychiatry, a analizat date de la aproape 1.700 de participanți cu vârsta de peste 50 de ani. Dintre acești participanți, aproximativ jumătate locuiau
În următorul articol vrem să îți oferim câteva sfaturi și idei pentru a amenaja un hol bine echipat. Nu trebuie să minimizăm niciodată importanța acestui spațiu, deoarece modul în care
Plasticul e o imensă problemă pentru întreaga planetă. Sticlele de plastic din care consumăm apa sunt probabil cele care se găsesc în numărul cel mai mare. Pentru e evita această problemă,
În perioada pandemiei, când birourile s-au închis și angajații au început să lucreze de acasă, a devenit tot mai evidentănecesitatea unei centrale telefonice virtuale în cloud, atât pentru
Al doilea an de pandemie a adus pentru Visma Software Romania crestere, dezvoltare si adaptare. In 2021, compania nordica a continuat planurile de expansiune cu o echipa mai mare, achizitionarea mai
Achiziția unei locuințe rămâne unul dintre momentele cele mai importante din viața fiecărui om, iar pentru mulți dintre noi doar gândul că am găsit apartamentul la care visăm de ceva vreme
Pentru ca-ti doresti tot ce este mai bun pentru copilul tau, merita sa investesti in educatia lui. Fie ca vorbim despre implicarea sa in activitati extrascolare sau in activitati sportive, copilul
Vremea s-a răcit destul de mult, ceea ce ne duce cu gândul că la iarnă este posibil ca temperaturile să scadă semnificativ. De asemenea, în mass media au apărut tot felul de informații cum
Parintii isi doresc tot ce e mai bun pe lume pentru copiii lor, in special daca ei au avut neajunsuri in copilarie. Iar acum nu mai poti spune ca nu gasesti nimic, precum in alte vremuri. Acum mai
Antreprenorul în serie, Mihai Nica (36 de ani) este cunoscut pe piața de business ca fondator Techmag- unul dintre primele proiecte online care au abordat nișa echipamentelor și utilajelor de
S-a terminat vara și nu ai fost la mare? Dacă nu ai fost anul ăsta, e clar că n-ai fost nici în 2020. Nu ți-e dor să te plimbi pe plajă, să simți nisipul sub tălpile goale, să te scufunzi
Este foarte ușor să acumulezi o mulțime de lucruri pe biroul tău, mai ales atunci când lucrezi de acasă. Între grămezile de dosare ce se clatină periculos, documente, hârtii, corespondența
Exista numeroase situatii cand esti in cautarea unor meseriasi calificati, pentru a te ajuta cu diverse constructii, amenajari sau reparatii acasa la tine. Problema apare atunci cand acestia nu sunt
Profita de vara si lasa de-o parte jocurile video si filmele. Dedica-ti timpul liber unei activitati in aer liber care te va relaxa si care te va ajuta sa-ti faci noi prieteni: pescuitul!