O nouă lege privind sistemul public de pensii, propusă de Ministerul Muncii și adoptată de Parlament la finalul lui noiembrie 2023, va intra în vigoare la 1 septembrie. Printre altele, noile
România se află în ultimii doi ani de aplicare al pachetului de măsuri aferente Planului Național de Redresare și Reziliență. Deși se află la nivel cu celelalte nouă țări care au aplicat
Pendulând între distanțare față de chestiunile care privesc actualitatea economică a țării și neîncredere în sistem, oamenii au căpătat în ultimele decenii o doză de scepticism în
Cele 7 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au înregistrat în 2023 un randament mediu ponderat de 17,94%, cea mai bună performanță anuală din întreg istoricul sistemului și cu
Comisia Europeană a lansat planul REPowerEU în primăvara anului 2022 cu scopul de a încuraja economisirea energiei, producerea de energie curată și de a diminua dependența Europei de
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunțat public, prin procesul de transparenţă decizională, sumele rambursate pentru fiecare pacient înregistrat pe listele medicilor de familie,
Într-un climat pre-electoral în care membrii guvernului susțin că una din reformele asumate în cadrul Planului Național de Reziliență și Redresare (PNRR) are în centru pentru 2024 o
Vestile care vin pentru primii pensionati ce vor beneficia de banii din contributiile proprii la Pilonul II nu sunt deloc bune. Dar acest lucru nu este din vina sistemul privat de pensii, ci a
Anul 2030 e anul in care ar trebui sa iasa din activitate romanii care contribuie la Pilonul II de pensii. Abia din acel moment, ei au dreptul la pensie privata, insa nu exista insa o reglementare
Noua varianta a formularului 230 prin care persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor si/sau venituri din pensii pot directiona o parte din impozitul pe venit
Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a publicat o noua varianta a formularului 230 prin care persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor si/sau venituri
75% dintre romani cred ca Pilonul II de pensii private obligatorii ar trebui mentinut, iar satisfactia lor fata de acest sistem este in crestere, potrivit unui sondaj national de opinie realizat
Cele 7 fonduri de pensii private obligatorii (Pilonul II) au realizat in 2019 un randament mediu de 11,8%, cea mai buna performanta din ultimii 9 ani, pe fondul recuperarii deprecierilor cauzate de
Sistemul pensiilor de stat din Romania are nevoie de o reforma totala, centrata pe contributii si pe fonduri private, pentru a deveni sustenabil, a declarat ministrul de Finante, Florin Citu, intr-un
Sistemul de pensii administrate privat a suferit in ultimii ani cateva socuri negative, iar Guvernul va incerca sa corecteze vineri o mare parte dintre inechitati, iar restul in cursul anului urmator
Peste 800.000 de oameni au manifestat joi in intreaga Franta, in contextul grevei declansate in aproape toate sectoarele de activitate pentru a protesta fata de reforma pensiilor.
Dupa o mobilizare puternica in ziua de joi, Franta se pregateste vineri pentru o noua zi de greve impotriva unui proiect de reforma a sistemului de pensii care a adus sute de mii de persoane pe
Dupa ce precedentul guvern a nationalizat fondurile Pilonului II de pensii private, actualii lideri de la Varsovia au pus la punct un nou plan destinat sa stimuleze economisirea, bazat pe o teorie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active in valoare de peste 52,26 miliarde de lei, la 30 aprilie 2019, in crestere cu 21,42% fata de nivelul existent in luna similara a anului trecut,
Valentin Lazea, economistul sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), a sustinut, luni, ca majoritatea administratorilor de pensii private Pilon II doresc sa se retraga din Romania, din cauza
Banca Nationala a Romaniei (BNR) isi depaseste in ultima perioada o parte din atributii, a afirmat, miercuri, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, in contextul declaratiei recente a
Pensions Europe - din care face parte si Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania (APAPR) - isi exprima ingrijorarea cu privire la efectele pe care le vor avea asupra Pilonului II
Masurile propuse in proiectul de OUG pentru Pilonul II de pensii private desfiinteaza de facto acest sistem de economisire a populatiei pentru varsta pensionarii, atrage atentia Asociatia pentru
Fondul Proprietatea isi exprima ingrijorarea majora cu privire la proiectul de Ordonanta de urgenta ("OUG") a Guvernului privind o serie de masuri fiscale si bugetare, publicata pe 18 decembrie 2018,
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Numarul romanilor care au contribuit la Pilonul II a ajuns, la finele lunii septembrie, la aproape 7,2 milioane. Cu banii din contributiile tuturor acestor oameni, fondurile care administreaza
Pilonul II de pensii reprezinta singura forma reala de economisire care ofera garantia absoluta asupra propriilor contributii, in conditiile in care acesta a inregistrat randamente investitionale