Uniunea Europeană se confruntă cu noi semne ale unei recesiuni care ar urma în 2024. Deși blocul comunitar a reușit să evite o contracție profundă, creșterea economică stagnantă și
Comisia Europeana a publicat miercuri raportul de convergenta 2014, in care analizeaza daca statele membre care beneficiaza de o derogare de la adoptarea monedei euro, Bulgaria, Republica Ceha,
Ministrii de finante ai tarilor membre UE se intalnesc marti la Bruxelles pentru a incerca sa depaseasca impasul in care se afla negocierile pentru uniunea bancara, pe fondul unor diferende puternice
Banca Centrala Europeana (BCE) doreste ca tarile din afara zonei euro care vor participa la uniunea bancara planificata de statele zonei euro sa aiba aceleasi drepturi cu acestea din urma, a declarat
Presedintele Frantei, Francois Hollande, si premierul Italiei, Mario Monti, fac presiuni asupra Germaniei si Finlandei, precum si asupra altor tari UE, sa sprijine planul de realizare al unui
Ministrul polonez de Finante, Jacek Rostowski, a declarat ca Polonia respinge din start proiectul uniunii bancare propus de Comisia Europeana, pentru ca statul polonez nu ar avea niciun drept de vot
Romania ar putea avea de castigat de pe urma implicarii mai active a Bancii Centrale Europene si a planurilor pentru o uniune bancara, apreciaza specialistii X-Trade Brokers.
Principalul avantaj pentru Romania, daca uniunea bancara se va infiinta, este includerea statului roman intr-o zona reglementata. Pe de alta parte, afectarea suveranitatii BNR este un dezavantaj
Consiliul Partidului Popular European s-a incheiat. Urmeaza summitul UE, intalnire cruciala a liderilor europeni care va definitiva situatia zonei euro. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy a
Abonează-te la notificările Business24.ro:
Pentru a vă abona la notificările Business24.ro apăsați butonul de sus Allow sau Permite