29 martie 2019 este data la care Marea Britanie va parasi Uniunea Europeana. Daca noi, ca romani, suntem preocupati in principal de ce se va intampla cu ai nostri conationali si cum va gestiona
Acordul pentru Brexit negociat de premierul Theresa May va reduce productia economica a Marii Britanii pe parcursul urmatorului deceniu, comparativ cu apartenenta la Uniunea Europeana, potrivit unor
Liderii politici europeni simt ca schimbarea componentei parlamentului britanic ar putea aduce modificari in negocierile pentru Brexit si insista ca Londra sa faca lumina cat mai repede in aceasta
Prim-ministrul Theresa May sustine ca Partidul Conservator isi va respecta promisiunea de a reduce imigratia in Regatul Unit, la cateva zeci de mii de oameni pe an, daca va castiga alegerile
Mediul de afaceri din Marea Britanie nu sustine proiectele de legi care vizeaza diminuarea numarului de imigranti din regat, sustin reprezentantii unor organizatii patronale, printre care si
Britanicii nu sunt rasisti fata de romani si bulgari, dar invinovatesc Guvernul pentru lipsa de informatii cu privire la impactul imigratiei asupra Marii Britanii, potrivit unui studiu.