Eugeniu Baltag, Directorul Relației cu Investitorii de la Purcari Wineries, a participat la cea de-a treia ediție a Quarterly Report, din 6 martie, eveniment marca Ziare.com, alături de partenerul
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Oficiul European de Brevete (OEB) a publicat, marţi, 19 martie, Indicele european de brevete 2023, potrivit căruia inventatorii, companiile şi institutele de cercetare din România au depus anul
Mircea Teacă, CEO DY Nutrition, a participat la ediția a treia a Quarterly Report, evenimentul #1 pentru companii la BVB, marca Ziare.com, alături de partenerul principal TradeVille, unde a atins
România se află pe locul 3 într-un top al țărilor care întrunesc cele mai bune condiții de viață pentru nomazii digitali, de la viteaza internetului și până la costul vieții.
Creşterea taxelor pentru salarii sau beneficii şi provocările găsirii angajaţilor potriviţi determină companiile industriei să aibă o perspectivă mai puţin optimistă asupra anului viitor,
Noile imprimante și echipamente multifuncționale de tipărire lansate de Kyocera anul acesta au ca numitor comun durabilitatea, mobilitatea și integrarea consolidată cu Microsoft Universal Print.
Peste 1.000 de companii ar urma să plătească noul impozit pe cifra de afaceri, statul urmând să încaseze suplimentar 6,5 miliarde de lei, susţine Alexandra Smedoiu, partener Servicii Fiscale,
DevTalks România, cea mai amplă conferință dedicată dezvoltatorilor software şi profesioniștilor IT din România, revine în format fizic la Romexpo, Pavilion B1, pe 21-22 Iunie, unde se vor
Huawei a deschis in Romania hub-ul de coordonare a noua tari din regiune pentru serviciul Huawei Ads. Serviciul are ca scop constituirea unei noi modalitati de comunicare intre partenerii si
Asociația ENVIRON în parteneriat cu Eco Synergy au organizat conferința „Sustenabil zi de zi – De la NICE TO BE la MUST BE”, eveniment hibrid care a adus împreună reprezentanții unora
Max Azarov este CEO si co-fondator Novakid - o scoala globala online cu o platforma digitala interactiva, care ofera lectii de engleza personalizate pentru copiii cu varste cuprinse intre 4 si 12 ani
Veracomp a semnat recent acordul de distributie pentru Romania cu Nozomi Networks Inc., lider in securitate OT si IoT, extinzandu-si astfel portofoliul cu un set de solutii de securitate cibernetica
Reprezentantii agentiilor de turism au facut o lista cu cinci cerinte pentru Guvern astfel incat Executivul sa le poata ajuta in a supravietui pandemiei de coronavirus. Acestea cer ajutor financiar
Intr-o perioada tot mai nesigura din punct de vedere economic, afacerile de succes autohtone se evidentiaza din ce in ce mai putin. Oricat ar fi de greu sa concureze cu mari branduri internationale,
Organizat pentru prima data intr-un format online, evenimentul DevTalks Reimagined va prezenta acelasi format cunoscut deja pentru editia fizica DevTalks.
Cifra de afaceri a pietei serviciilor de posta si curierat din Romania a avansat cu 16% fata de 2017 si a depasit cu aproape 90% nivelul din 2009, ajungand la aproape 4,8 miliarde de lei in 2018,
54% dintre companiile unde coachingul este o activitate curenta inregistreaza niveluri inalte ale performantei, conform studiului Human Capital Institute (HCI) si International Coach Federation (ICF)
Disponibilitatea datelor, securizarea birourilor virtuale si back-up frecvent al datelor sunt cateva dintre secretele pentru ca orice companie sa depaseasca criza coronavirusului care a schimbat
Romanii cheltuie din ce in ce mai mult pentru aprovizionarea cu produse alimentare, luand in considerare cifrele de afaceri realizate de retailerii locali in ultimii 10 ani, iar situatia actuala va
Revenirea economica dupa perioada de shut-down generata de starea de urgenta va sta exclusiv in sarcina mediului de afaceri care trebuie sa gaseasca solutii pentru repornirea business-ului. 78%
Liderii mediului de afaceri se concentreaza pe gestionarea efectelor imediate ale COVID-19 asupra lanturilor de aprovizionare, veniturilor si profitabilitatii. Totodata, ei isi regandesc alocarile de