Presedintele Traian Basescu a declarat, sambata, la Arad, ca este "revoltat" ca agentia de rating Standard & Poor's inca mentine Romania la evaluarea de "junk", adica tara nerecomandata pentru
Decizia Curtii Constitutionale, asteptata marti, cu privire la valabilitatea referendumului organizat pentru demiterea presedintelui Traian Basescu, nu va influenta in vreun fel situatia din Romania,
Parlamentul ar putea vota, vineri, suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu, dupa citirea si dezbaterea documentului prin care se cere suspendarea, joi, in plenul reunit.
Reintregirea salariilor a devenit aproape o certitudine pentru bugetari, vineri, cand s-a aflat ca Guvernul a anuntat Comisia Europeana. Pretul va fi insa platit de toti romanii, prin deprecierea
Ministrul Dezvoltarii, Elena Udrea, scrie pe blog ca retrogradarea ratingului Germaniei si Frantei de catre Standard & Poor's nu e o conspiratie, ci un semn ca "politicienii de la Berlin si de la
Consiliul Partidului Popular European s-a incheiat. Urmeaza summitul UE, intalnire cruciala a liderilor europeni care va definitiva situatia zonei euro. Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy a
Cea de-a doua zi de discutii de la Bruxelles pare sa fi fost mult mai productiva decat prima. Asta daca luam un calcul optimismul liderilor europeni in privinta noului acord si nu reactia pietelor
De la aprecieri optimiste privind tendintele burselor internationale si pana la necesitatea exploatarii aurului de la Rosia Montana, pe motiv ca Romania ar avea nevoie de aur, aprecierile
Daca pentru premierul Emil Boc cuvintele de ordine in privinta politicilor fiscale sunt "precautie" si "moderatie", pentru ministrul Tabara criza nu va fi atat de urata in Romania ca in alte state
Presedintele Traian Basescu a declarat, marti, in Parlament, ca, in 2011, Romania va semna un nou acord cu FMI, precizand ca, desi statul roman vrea, nimeni nu il imprumuta acum pe termen lung, din
Partidele din Opozitie s-au coalizat joi impotriva presedintelui Traian Basescu amenintand ca daca va promulga Legea pensiilor in forma actuala vor initia procedura de suspendare din functie
Renegocierea acordului cu FMI ar transmite un sentiment de neincredere si ar fi urmata imediat de o reducere a ratingurilor cu 2-3 trepte, iar daca intelegerea cu FMI va cadea Romania va intra in
Agentia de rating Standard & Poor's (S&P) nu exlude alegeri parlamentare anticipate in Romania inainte de termen, desi in prezent partidele de opozitie incearca inca sa isi revina dupa
Ratingul de tara al Romaniei depinde in mare masura de consolidarea fiscala si ar putea fi ridicat anul viitor de Fitch si/sau Standard & Poor's (S&P) in categoria investment grade, 2011
Agentia de evaluare Moody's ar putea lua in considerare modificarea perspectivei ratingului Romaniei de la "stabila" la "negativa" daca acordul cu FMI si Comisia Europeana nu va fi reluat pana la
Situatia politica ar putea avea un impact "superficial" asupra increderii consumatorilor si investitorilor din Romania, intruca majoritatea sunt deja obisnuiti cu "zgomotul" politic din tara, si se
Criza politica va duce la cresterea cursului de schimb, iar trecerea la un guvern minoritar PDL va accentua riscurile neindeplinirii tintelor din acordul cu FMI, ceea ce va limita si mai mult
Presedintele Traian Basescu a declarat, luni, la Viena, ca a primit asigurari de la reprezentantii oamenilor de afaceri din Austria ca bancile vor pastra liniile de finantare pentru filialele din
Seful statului a criticat, marti, faptul ca Standard & Poor's si Fitch "au devenit extrem de exigente cu Romania" si nu au acordat tarii noastre "investment grade-ul" in conditiile in care nu au
Presedintele Traian Basescu a declarat vineri, la Bruxelles, ca in documentul final al reuniunii Consiliului European se face o referire la faptul ca bancile subsidiare din tari ale UE trebuie sa nu
Agentia de evaluare financiara Standard & Poor's (S&P) atragea atentia vineri autoritatilor de la Bucuresti ca planurile fiscale restrictive ar putea sa fie amenintate de presiuni sociale si
Guvernul este reticent in a confirma stirile ca poarta negocieri cu Fondul Monetar International (FMI) in vederea obtinerii unui credit, pentru ca se teme sa nu alarmeze populatia si sa creeze
Presedintele Traian Basescu a anuntat, la finalul Consiliului European informal de duminica, gazduit de Bruxelles, ca tarile mari furnizoare de resurse ale UE, in frunte cu Germania, au avut "o
Interesul pentru privatizarea BCR l-au manifestat pana in prezent sase banci: Deutsche Bank, UniCredit, Intesa, HVB, BNP Paribas si HSBC. Pana la depunerea ofertelor ferme de privatizare vor ramane
Dupa organizatiile neguvernamentale care cer politicienilor sa dea dovada de mai multa civilizatie in schimburile de replici din ultima perioada, un grup de 50 de intelectuali semneaza la randul lor
Traian Basescu a fost suspendat astazi din functie dupa ce Parlamentul a hotarat cu o larga majoritatea de voturi ca presedintele Romaniei ar fi incalcat o serie de prevederi constitutionale in
Suspendarea presedintelui Traian Basescu si alegerile anticipate ar putea spori instabilitatea politica, cu efecte negative asupra mediului economic, cum ar fi scaderea ratingurilor acordate Romaniei
Colectarea primelor contributii in sistemul pensiilor private obligatorii (pilonul II) ar putea incepe in noiembrie - decembrie 2007, a declarat joi pentru Rompres presedintele Casei Nationale de
Reflectarea situatiei politice din Romania pe plan economic - aceasta este tema dialogului saptamanal dintre Robert Schwartz si Emil Hurezeanu, astazi, sub genericul Trans-Europa Expres -
"Alo,sunt presedintele Basescu si vreau sa fac cateva precizari". Un astfel de apel telefonic in direct al sefului statului roman cu prilejul unei dezbateri televizate nu mai mira pe nimeni intr-o