

Portugalia a primit unda verde de la creditorii internationali pentru urmatoarea transa din fondul de salvare.
Inspectorii Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Centrale Europene au ajuns la un acord ca Lisabona a facut progrese importante in reducerea datoriilor sale si implementarea reformelor economice, potrivit Reuters.
Vitor Gaspar, ministrul de finante portughez, a avertizat, insa, ca urmeaza vremuri dificile de acum incolo si ca economia va fi la cel mai slab nivel in 2012.
"Activitatea economica ar trebui sa ajunga la valoarea minima in urmatorul an, cu o contractie totala de peste 4% pentru perioada 2011-2012. Pentru acesti doi ani, rata somajului va creste la niveluri foarte inalte", a explicat Gaspar.
Guvernul de centru-dreapta al Portugaliei isi reduce cheltuielile si creste taxele pentru a respecta termenii acordului de imprumut in valoare de 78 miliarde de euro, agreat in aprilie de creditorii internationali. mai mult
Joi, 17 Noiembrie 2011, ora 13:33

Uniunea Europeana si Fondul Monetar International (FMI) nu vor acorda Greciei urmatoarea transa de imprumut, de 8 miliarde de euro, decat dupa referendumul privind cel de-al doilea plan de salvare, au declarat surse din UE si FMI, transmite Reuters.
Liderii din zona euro au aprobat saptamana trecuta acordarea celei de-a sasea transe din imprumutul de 110 miliarde de euro aprobat Greciei anul trecut, dar sursele UE si FMI au spus ca plata va fi blocata si nu va fi acordata decat dupa referendum.
Fara aceste fonduri, Grecia ar putea intra in incetare de plati.
"Board-ul FMI nu vrea sa dea bani Greciei si apoi sa se intrebe ce se va intampla. Board-ul vrea sa fie sigur ca Grecia isi va respecta angajamentele, iar Papandreou nu poate da aceasta siguranta", a spus sursa din FMI.
Sursa europeana a aratat ca tarile UE s-au alaturat pozitiei FMI si vor face plata numai dupa ce Fondul va obtine claritate din partea Greciei in privinta angajamentelor asumate.
"Cu cat mai repede va organiza Grecia referendumul, cu atat mai repede transa va fi platita. Deocamdata, fondurile nu vor fi acordate", a spus sursa din UE.
Guvernul de la Atena a luat prin surprindere pietele financiare si liderii din zona euro, anuntand luni seara ca va organiza un referendum pentru a consulta populatia in legatura cu cel de-al doilea program de salvare convenit la Bruxelles saptamana trecuta. mai mult
Miercuri, 02 Noiembrie 2011, ora 19:55

Ministrii de Finante din zona euro au aprobat a sasea transa de ajutor financiar pentru Grecia, in valoare de 8 miliarde de euro, parte a unui pachet de ajutor financiar extern convenit anul trecut de statul elen cu UE si FMI.
Banii vor fi transferati Greciei in prima jumatate a lunii noiembrie, dupa aprobarea prealabila de catre board-ul FMI, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene.
Fara aceasta transa, Grecia se confrunta cu posibilitatea de a intra in incetare de plati pana la sfarsitul acestui an.
Pentru a asigura sustenabilitatea datoriei Greciei, ministrii europeni vor finaliza un al doilea program de ajustare economica, cu o combinatie adecvata de finantare si implicare a sectorului privat.
Statele din zona euro contribuie cu 5,8 miliard de euro la transa de 8 miliarde. mai mult
Sambata, 22 Octombrie 2011, ora 12:29

Cea de-a sasea transa de bani trebuie acordata cat mai urgent Greciei, in ciuda dinamicii extrem de ingrijoratoare a datoriei publice, au anuntat reprezentantii UE si FMI, potrivit unui raport Reuters.
Conform raportului, incetinirea cresterii economice a Greciei a fost mult mai puternica decat previziunile.
Cu toate acestea, masurile de austeritate suplimentare pe care ar trebuit sa le ia guvernul elen privind veniturile si cheltuielile ar permite Greciei sa-si atinga obiectivele de deficit in 2012.
"UE, BCE si FMI recomanda ca cea de-a sasea plata catre Grecia sa aiba loc cat mai curand posibil, de indata ce masurile privind consolidarea fiscala, privatizarea si reforma pietei fortei de munca vor fi puse in aplicare de catre Guvernul elen', se arata in raportul Reuters. mai mult
Joi, 20 Octombrie 2011, ora 16:14

Ponta a afirmat, dupa o intalnire a delegatiei USL cu reprezentantii Fondului, ai Comisiei Europene si ai Bancii Mondiale, ca Guvernul a dus tara "cu zaharelul" inaintea incheierii acordului de tip preventiv, atunci cand a afirmat ca nu va utiliza suma pusa la dispozitie. De asemenea, co-presedintele USL sustine ca este o certitudine faptul ca guvernul va trage prima transa si din noul acord cu FMI, scrie Mediafax."In afara celor 20 miliarde din imprumutul anterior, folositi deja de Guvernul Boc, am fost dusi ca de fiecare data cu zaharelul, ca ni s-a spus prima data ca nu avem nevoie de acord cu FMI, apoi ca e doar o plasa de siguranta si pana la urma am luat toata plasa, si acum ni s-a spus ca este un acord de tip precautionary si ca nu vom utiliza banii, dar Guvernul Boc a folosit si 5,5 miliarde de euro din noul acord cu FMI.
Cu tot cu dobanzi vor fi 28 de miliarde care vor ajunge, probabil, foarte putini la romani si foarte multi la clientii politici ai PDL", a spus el.
Intrebat de unde are aceasta informatie, Ponta a raspuns: "Este o certitudine, Guvernul Boc trebuie sa traga imediat prima transa din acest acord. Asa se discuta, pe baza folosirii acestor fonduri se construieste (la Guvern - n.r.) reducerea deficitului la 4,4% anul acesta si la 3% anul viitor".
Romania a iesit din recesiune si va mentine ritmul reformelor, deoarece nu este inca momentul de a sarbatori cu sampanie, provocarea Guvernului fiind sa nu faca "niciun pas inainte", sa deruleze o politica... mai mult
Luni, 25 Iulie 2011, ora 17:37
2
UE ar putea oferi Greciei doar jumatate din urmatoarea transa, respectiv 6 miliarde de euro, pentru a evita intrarea in incapacitate de plata a tarii elene, potrivit Mediafax.Guvernele europene ar urmari astfel sa determine clasa politica elena sa adopte de urgenta masurile de austeritate si legislatia speciala privind privatizarile pentru a consolida bugetul si a-si reduce din datorii.
Statele zonei euro ar putea autoriza, in iulie, o plata de numai 6 miliarde euro catre Grecia, iar urmatoarele transe vor fi conditionate de progresul Atenei in privinta tintelor fiscale, a declarat ministrul belgian al Finantelor Didier Reynders.
"Vom incerca, in orice caz, sa eliberam fondurile necesare pe termen surt", a afirmat Reynders.
Ministrul spaniol al Economiei, Elena Salgado, a declarat insa ca scopul este plata intregii transe de 12 miliarde euro, declarand, dupa patru ore de discutii cu ministrii europeni, ca suma nu poate fi divizata. mai mult
Luni, 20 Iunie 2011, ora 13:12

Romania a indeplinit toate conditiile pentru a putea primi ultima transa de la Comisia Europeana, in valoare de 150 de milioane de euro, din imprumutul total de 5 miliarde de euro, potrivit sefului misiunii Comisiei Europene in Romania, Istvan Szekely, transmite Mediafax."Primul obiectiv al misiunii la care a participat CE a fost sa stabileasca daca conditiile pentru eliberarea ultimei transe din imprumut au fost intrunite.
Conditiile au fost indeplinite, iar ultima transa de 150 de milioane de euro din programul de cinci miliarde de euro va fi eliberata", a spus Szekely, intr-o conferinta de presa.
El a adaugat ca noul acord semnat cu Romania are la baza un program economic convenit de Guvern si discutat cu institutiile financiare internationale.
"Acest program este sustinut de un angajament preventiv, care insumeaza cinci miliarde de euro, din care 1,5 miliarde de euro de la CE.
Acesti bani vor fi eliberati doar daca vor fi evolutii ale pietei dincolo de influenta Guvernului si daca programul este pe un curs bun", a continuat oficialului Comisiei Europene.
Szekely a mentionat ca, la final, Romania este judecata de piata, iar schimbarea perceptiei fata de acest stat a fost "foarte favorabila".
Oficialul CE a aratat ca focusul noului acord s-a schimbat fata de programul care s-a incheiat, de la asigurarea stabilitatii macroeconomice la dezvoltarea potentialului de crestere al tarii. De asemenea, el a subliniat ca in sectorul companiilor de stat, cum ar fi cele din... mai mult
Luni, 09 Mai 2011, ora 10:23

Guvernul a ratificat Memorandumul suplimentar de intelegere dintre CE si Romania, ministrul de Finante Gheorghe Ialomitianu anuntand ca nu vor fi probleme in a primi ultima transa a imprumutului de la Comisie, in valoare de 150.000.000 de euro, potrivit NewsIn.In sedinta de miercuri, cabinetul Boc a adoptat o OUG privind ratificarea Memorandumului suplimentar de intelegere (al patrulea addendum la Memorandumul de intelegere) intre Uniunea Europeana si Romania, semnat la Bruxelles, la 8 aprilie 2011 si la Bucuresti, la 1 aprilie 2011, la Memorandumul de intelegere dintre Comunitatea Europeana si Romania, semnat la Bucuresti si la Bruxelles la 23 iunie 2009."Suntem in faza finala, de primire a ultimei transe de 0,15 miliarde de euro. Banii sunt destinati pentru finantarea deficitului bugetar si rambursarea datoriei publice.
Conditiile sunt indeplinite, ele se refera la consolidarea fiscala si implementarea in continuarea reformelor (...)
Am atins aceste tinte, deci nu vor fi probleme in eliberarea acestei transe de la CE", a declarat ministrul de Finante, Gheorghe Ialomitianu. Prin acordul cu Comisia Europeana, Romania a beneficiat de asistenta financiara in valoare de 5 miliarde de euro, structurata in cinci transe, cu maturitate medie de sapte ani.
In ceea ce priveste discutiile cu delegatia FMI, Ialomitianu a afirmat ca guvernul va incerca sa-i convinga pe reprezentantii Fondului Monetar International ca este necesara o reducere a contributiilor sociale ale... mai mult
Miercuri, 27 Aprilie 2011, ora 16:58

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a platit luni, 14 februarie, cea de-a treia transa de plati nationale directe complementare aferente anului 2010 in sectorul zootehnic, fermierilor care au accesat credite bancare pentru finantarea capitalului de lucru, potrivit APIA, anunta NewsIn.Transa totalizeaza 56.621.509 lei, din care pentru bovine a fost de 27.581.331 lei, pentru un numar de 5.174 fermieri, iar pentru ovine/caprine, de 29.040.177 lei, unui numar de 5.207 fermieri (4.127 fermieri pentru specia ovina si 1.080 fermieri pentru specia caprina), informeaza un comunicat emis marti de APIA.
Cea de-a doua transa a platilor in sectorul zootehnic a fost efectuata la 10 februarie 2011, in valoare de 431.788.358 lei, din care pentru bovine 298.412.738 lei, pentru un numar de 203.841 fermieri, iar pentru ovine/caprine 133.375.620 lei, pentru un numar de 39.050 fermieri (30.480 fermieri pentru specia ovina si 8.570 fermieri pentru specia caprina).
De asemenea, plata primei transe in sectorul zootehnic, in procent de 30% din totalul cuvenit, a fost efectuata in data de 25 ianuarie 2011, in valoare totala de 236.461.185 lei.
Pana in prezent, APIA a efectuat plati totale in sectorul zootehnic de 724.871.053 lei, in proportie de 92% din totalul plafonului alocat pentru anul 2010.
Cuantumul platilor pe cap de bovina este de 410 lei, iar pentru speciile ovine si caprine cuantumul este de 40 lei. mai mult
Marti, 15 Februarie 2011, ora 14:35