Banca Transilvania a semnat vineri contractul pentru achiziţionarea a 100% din acţiunile OTP Bank România, precum şi a altor companii din Grupul OTP România, inclusiv OTP Asset Management SAI
Deși băncile reprezintă instituții de bază în societatea noastră, ele sunt și afaceri ale căror interese gravitează în jurul creșterii cifrelor de afaceri. Din acest motiv, strategiile
În ultimul an, metodele de plată digitală au cunoscut o creștere impresionantă, modificând modul în care consumatorii din România își gestionează finanțele și efectuează achiziții.
Dezbaterea privind noile plafoane pentru plățile cu numerar atât între companii a stârnit numeroase dispute publice în media, pe rețelele sociale și în forumurile politice, pe tema
Modul în care se fac tranzacțiile cu bani cash se va modifica substanțial începând cu 1 noiembrie 2023, fiind stabilit un plafon zilnic pentru plata angajaților, printre altele, iar amenzile
Banca Centrală Europeană (BCE) susţine o atitudine mai dură împotriva firmelor care refuză să accepte plata cu numerar, în încercarea de a se asigura că monedele şi bancnotele rămân un
Plafoanele pe care trebuie să le respecte firmele atunci când fac sau acceptă plăți în numerar se vor micșora cu 80%, potrivit proiectului pe care Guvernul și-a asumat răspunderea în
Telefoanele smart sunt adesea ticsite de aplicații Mobile care își găsesc locul în toate domeniile vieții unui om obișnuit: de la efectuare de plăți și tranzacții online, la entertainment,
După 2 ani de pandemie, în care românii au învățat să se reconfigureze, petrecând tot mai mult timp acasă, mai ales prin implementarea sistemelor de tip work-from-home și hibrid, piața
Bursa este una dintre cele mai căutate oportunități de investiție de către companiile mijlocii și mari și, mai nou, și de către firmele mici aflate la început de drum în lumea afacerilor.
Anul trecut, afacerile de pe piata autohtonă, indiferent de notorietate si mărime, au suferit numeroase pierderi. Unii antreprenori au fost constrânși de contextul pandemic să tragă oblonul
Banca spaniola BBVA lanseaza un serviciu de tranzctionare a bitcoin pentru clientii din Elvetia interesati de investitii in active digitale, transmite Reuters.
In general, cei care nu au conturi bancare au diferite temeri care-i opresc din a incepe o relatie contractuala cu banca. Iar aceste temeri apar pe seama anumitor stiri sau povesti pe care le-au
Revolut a anuntat ca isi schimba politica de comisionare a utilizatorilor sai de carduri. Astfel ca, iata cu cat veti plati mai mult de la 1 marite, dar si pentru ce!
Specialistii in securitate informatica de la Bitdefender avertizeaza asupra unei noi campanii de e-mail-uri frauduloase care pretind a fi trimise din partea unor banci cunoscute pe piata locala,
Perioada sarbatorilor vine cu bucurii, dar vine la pachet si cu pericolele aferente, precum posibile tentative de fraudare care vizeaza obtinerea datelor tale bancare. Printre acestea, cea mai des
Multe dintre bancile din Romania si-au adaptat serviciile pentru pensionari, avand in vedere ca au o plaja de peste 5 milioane de clienti. Astfel ca, dupa cum se stie, multi dintre seniorii nostri nu
Evolutia cursului de schimb este greu de prognozat, iar cei care reusesc in mod constant acest lucru pot sa faca averi impresionante. Dar, chiar si in cazul in care facem operatiuni de schimb
Peste un sfert dintre romani (26%) sustine ca principala bariera pentru care evita platile online sau nu utilizeaza online/mobile banking in tranzactiile bancare o reprezinta teama de furtul datelor
Pierderea cardului sau furtul acestuia in strainatate este lucrul de care nu vrei sa te lovesti vreodata, dar nu prin prisma nefericitului incident, ci mai degraba din punctul de vedere al costurilor
Educatia financiara pentru cei mici incepe cu un card pentru copii, cred specialistii. Ziare.com prezinta o comparatie intre cele mai apreciate astfel de produse de pe piata din Romania.
Pandemia de coronavirus a cauzat o intrerupere fara precedent a comertului mondial, situatie care a afectat si importatorii si exportatorii romani. Acestia au trebuit sa infrunte lockdown-uri,
Specialistii in securitate informatica de la Bitdefender au identificat o noua amenintare informatica, denumita Mandrake, care infecteaza dispozitive cu Android ale unor victime atent alese cu scopul
Serviciul Roman de Informatii (SRI) informeaza, marti, ca in luna aprilie a fost identificata o campanie de atacuri cibernetice a unei grupari de criminalitate cibernetica care utilizeaza troianul
Statul acasa si, in general, protejarea de coronavirus, au dus la o serie de schimbari in ceea ce priveste comportamentul de plata al romanilor. Pentru a vedea cat de mari sunt aceste schimbari,
CEC Bank ofera clientilor acces direct la situatia taxelor, impozitelor si a amenzilor datorate catre autoritati direct din aplicatia Mobile Banking, prin interogarea si integrarea cu Ghiseul.ro.
Amanarea la plata a chiriei de catre IMM-uri in baza certificatului de situatie de urgenta nu echivaleaza cu scutirea sau cu suspendarea obligatiei, intre cei trei termeni existand diferente atat din
Astazi, e mai usor ca niciodata sa ne bucuram in confortul propriei case de ceea ce ne ofera lumea exterioara. Putem viziona filmele preferate, ne putem face aprovizionarea saptamanala instalati
Metrorex si Banca Comerciala Romana au finalizat implementarea noii solutii de plata cu cardul contactless, in toate cele 43 de statii de metrou din Bucuresti in care accesul a fost modernizat prin