

O sarbatoare nationala in care putini romani vor zimbi; din care, aproape sigur, lipseste ingredientul-cheie - bucuria. Cind vom avea si noi un 4 sau un 14 iulie?Cine a trait (macar) un 4 iulie in Statele Unite ale Americii stie la ce ma refer.
De la creolul pescuitor de creveti din Louisiana la bancherul de pe Wall Street, de la irlandezul de pe linga Marine Park (Brooklyn) la evreul din Crown Heights, de la hispanicul sosit in urma cu zece ani in The City of New York din Sunset Park la taietorul de lemne din Oregon, de la rusul din "Mica Odessa" la portoricanul din California, toata lumea sarbatoreste.
Nu exista, poate, natiune mai eterogena decit aceea americana. Cu peste 200 de religii oficial recunoscute, cu mari aglomerari urbane in care intre 50 si 70 la suta dintre locuitori nici macar nu vorbesc limba engleza.
Dar exista - in acelasi timp - un set de simboluri care tine aceasta lume extrem de diferita laolalta si ii da un real sens existential. Cuvinte precum "drapel", "patrie", "patriotism", nu sunt luate in deridere si ii unesc instantaneu pe cei care, altminteri, isi apara dreptul de a fi diferiti (etnic, religios, cultural, politic, etc).
Amintirea lui Fort Alamo, unde o mina de cowboys certareti au infruntat, in numele unei natiuni care abia se nastea, uriasa armata mexicana, aduce inca lacrimi in ochii americanilor. Nici o picatura de singe varsat nu este socotita in zadar iar cele mai rivnite distinctii ale USA Marine Corps sunt Stele acordate pentru... mai mult
Duminica, 29 Noiembrie 2009, ora 23:22
18