Între 62,8 şi 75,6 miliarde de euro sau 28,5% - 34,3% din PIB, atât a adus turismul Greciei în 2023, conform unui studiu al Confederaţiei Turistice Elene (INSETE), informează publicaţia
Un proiect de infiintare a unui parc fotovoltaic flotant pe suprafata lacului de acumulare Zetea din Harghita, starneste nemultumirea localnicilor din zona, care au lansat si o petitie online pentru
Autoritățile japoneze se confruntă cu o presiune puternică în combaterea deprecierii susținute a yenului, în timp ce traderii scad valoarea monedei așteptându-se ca Banca Centrală să nu
Numărul turiştilor din Delta Dunării a scăzut anul trecut cu cel puţin 40% faţă de cel din anul precedent, pe fondul războiului din Ucraina, însă operatorii turistici sunt optimişti în
Tichetele de masă au ajuns să reprezinte, în 2024, unul dintre puținele instrumente eficiente în lupta cu inflația care erodează tot mai mult puterea de cumpărare, arată o analiză
Muzeul Luvru din Paris va majora în 2024, pentru prima oară în ultimii 7 ani, taxa de intrare de bază cu 29%, crescând astfel îngrijorările că turiștii care vor veni anul viitor la Paris
Experții în recrutare remarcă o diminuare a oportunităților de angajare în piața muncii, observând pe lângă o scădere drastică a angajărilor și un val de disponibilizări și regândiri
Vânzările pe segmentul business travel au susținut puternic în primele nouă luni ale anului în curs activitatea uneia din cele mai mari companii de profil din România.
Patru spitale din România şi Serbia vor dotate cu echipamente de ultimă generaţie şi consumabile, în cadrul unui proiect în valoare de aproape 5 milioane de euro. Contractul a fost semnat,
Asia este cel mai mare continent atât ca mărime, cât și ca populație - un adevărat mozaic multicultural al unora dintre cele mai vechi civilizații de pe Pământ. Sunt atât de multe lucruri
Va plac muntii si sa petreceti timpul in aer liber? Cautati un loc unde puteti gasi cei mai buni producatori de outdoor? Daca da, cu siguranta veti fi interesat de vestea ca a aparut in Romania un
Autoritatea pentru Dezvoltare Turistică a Ras Al Khaimah (RAKTDA) anunță cel mai mare număr de vizitatori de la debutul pandemiei de Covid-19, Emiratul raportând numărul de sosiri în
Sectorul hotelier este unul foarte important atunci cand se doreste a contribui la crearea cartii de vizita a unei zone turistice sau a unei metropole. De la arhitectura si design-ul hotelului, la
Afacerile de familie au cunoscut, în ultimii ani, o creștere impresionantă, în rândul românilor, datorită dorinței acestora de a dezvolta cu pasiune și pricepere o afacere începută de
Primele avioane romanesti au fost fabricate la societatea IAR Brasov, fondata la 1 noiembrie 1925, ca societate pe actiuni. La inceput, actiunile au apartinut uzinelor Bleriot-Spad si
La nivel mondial, impactul negativ al pandemiei cu virusul Covid-19 a fost resimțit de majoritatea industriilor. Printre cele mai afectate s-a numărat cu siguranță și turismul. În anul 2019,
In Bihor, in zoan Vaii Ierului, in apropiere de limita cu Satu Mare exista o veritabila comoara putin promovata. Este vorba despre Salacea, satul celor 1.000 de pivnite, localitate cu o veche
Toti visam la o vacanta de lux intr-o destinatie exotica, desi de multe ori ne depaseste bugetul. Daca totusi esti hotarat sa te rasplatesti dupa un an greu de munca cu o vacanta de lux, iata cateva
Am crezut ca pandemia ne va face mai buni. Ca vom realiza dintr-o data in ce haos existential intrasem, calare pe racheta care ducea omenirea spre haul apocaliptic. Ca planeta va deveni mai curata,
Dr Wargha Enayati, medic cardiolog: „Perioada aceasta grea lasa urme adanci asupra varstnicilor si bolnavilor cronici care nu isi gasesc locul in niciun spital de stat in acest moment sau in centre
Vară, soare, concediile sunt în toi iar litoralul românesc iți stă la dispoziție în vârf de sezon. Astfel că, un sejur pe litoral pornește de la circa 3.000 de lei și poate ajunge până
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în primele cinci luni din acest an a înregistrat o cifră de afaceri cu 27,6% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie -31