Ministrul Finanţelor din Bulgaria, Assen Vassilev, a declarat recent că procesul de aderare la zona euro a ţării vecine continuă, dar data exactă a aderării ar putea fi amânată cu până la
Dezbaterea privind noile plafoane pentru plățile cu numerar atât între companii a stârnit numeroase dispute publice în media, pe rețelele sociale și în forumurile politice, pe tema
De la 1 ianuarie 2021, volumul de date (MB/GB) care pot fi consumate in roaming in UE/SEE fara aplicarea unor taxe suplimentare a crescut in medie cu aproape 17% pentru majoritatea planurilor
Arabia Saudita a anuntat luni ca va tripla Taxa pe Valoarea Adaugata si va suspenda plata unei alocatii lunare de care beneficiau angajatii in sectorul de stat, in incercarea de a-si echilibra
Inchiderea ("lockdown") tarilor si regiunilor mai mult sau mai putin controlata si distantarea sociala declansate de pandemia COVID-19 va grabi transferul de fonduri pentru salvarea afacerilor
Operatorii de pe litoralul Marii Negre, dar si agentiile de turism care vand vacante in aceasta zona se confrunta cu un blocaj economic din cauza pandemiei de coronavirus, motiv pentru care solicita
Volumul de date care pot fi consumate in roaming (Uniunea Europeana/Spatiul Economic European), fara taxe suplimentare, a crescut de la 1 ianuarie 2020, in timp ce suprataxele care pot fi aplicate
Parlamentul a votat, saptamana trecuta, eliminarea supraaccizei la carburanti incepand cu 1 ianuarie 2020. In timpul dezbaterilor, Lia Olguta Vasilescu a declarat ca si PSD a facut acest lucru, dar
Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Romania intra cu datorii in 2019, anul in care tara va detine presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, in conditiile in care bugetul pentru anul viitor nu a fost deocamdata aprobat de
Transelectrica a inregistrat anul trecut pierderi de 47,9 milioane lei din cauza scaderii tarifului de transport al energiei si a ceea ce conducerea companiei a numit un "comportament neprudential
Caracatita scumpirilor a inceput sa se extinda la fructe si legume, dupa ce preturile au crescut accelerat in luna noiembrie la carne, lapte si oua, iar importurile mari din ultima perioada, ca
Rata anuala a inflatiei, care masoara evolutia preturilor de consum in ultimul an, a urcat in luna iunie la 0,85%, cel mai inalt nivel din ultimii doi ani.
Deficitul bugetului general consolidat al statului a ajuns la finalul anului trecut la 18,3 miliarde lei, reprezentand 2,41% din produsul intern brut (PIB), arata datele publicate joi noapte de
2016 ar putea fi anul in care economia romaneasca, sustinuta de cresterea consumului, ar putea inregistra cele mai bune performante de dupa 2009, insa perspectivele pozitive sunt conditionate de
Inflatia anuala a ajuns la un nivel minim istoric, de -1,7%, in iulie 2015, fata de aceeasi luna din 2014, potrivit datelor publicate, marti, de Institutul National de Statistica (INS).
Prim-ministrul Victor Ponta anunta, din vacanta, ca incasarile din TVA se ridica la peste 5 miliarde de lei, pentru operatiunile desfasurate in Romania in luna iunie.
Preturile de consum au scazut in iunie cu aproape 3% fata de luna mai, pe fondul reducerii TVA la alimente si bauturi la 9% de la 1 iunie, iar rata anuala a inflatiei a ajuns in teritoriu negativ, la
Reducerea TVA la alimente de la 24% la 9%, de la 1 iunie, este asteptata cu interes de toata lumea, deopotriva de consumatori, producatori, retaileri si autoritati.
Agricultura a fost si in anul 2014 unul dintre sectoarele cheie ale economiei nationale, care a adus nu numai productii record ci si incasari din exporturi de aproape 4 miliarde de euro doar in
Comisia Europeana (CE) a redus semnificativ prognoza privind evolutia PIB-ului Romaniei in acest an, ca urmare a incetinirii cresterii in cel de-al doilea trimestru, anticipand un avans anual de 2%,
Deficitul bugetar a scazut in luna iulie la 0,2% din PIB, de la 0,5% la finele lunii iunie, in conditiile in care cheltuielile au fost mai mici atat ca valoare nominala, cat si in termeni reali
Rata anuala a inflatiei (pe ultimele 12 luni) a atins un nou minim istoric - 0,66% in iunie, dupa scaderea preturilor de consum cu aproape 0,3% in iunie 2014 comparativ cu mai 2014, pe fondul
Scaderea inflatiei atrage dupa sine si o reducere a dobanzii cheie. In conditiile in care prognozele arata o scadere abrupta a inflatiei pana la 3,1% la finalul anului, economistii asteapta si o
Executia bugetului general consolidat aferenta primelor sapte luni indica un deficit reprezentand 0,96% din PIB (6,02 miliarde de lei) rezultat din venituri in urcare cu 5,2% si cheltuieli mai mari
Cu o crestere economica de 2,2% in primul trimestru din 2013, Romania are una din cele mai performante economii din UE, iar o expansiune economica de cel putin 2% in 2013 pare realizabila si va face
CNADNR vrea sa contracteze lucrari de constructie a variantei de ocolire Alesd (judetul Bihor), proiect impartit in doua loturi, cu o lungime totala de aproape 17 km si o valoare estimata situata