Plenul Parlamentului European (PE) a votat, miercuri, cu largă majoritate, 424 voturi „pentru”, 101 „împotrivă” şi 102 abţineri, raportul eurodeputatului PNL Siegfried Mureşan privind
Fiterman Pharma se numără printre cele 15 companii finaliste în competiția Made in Romania, organizată de Bursa de Valori București și a cărei Gală de premiere a avut loc marți, 26
Deși ultimii doi ani s-au dovedit a fi plini de provocări pentru antreprenori din cauza crizei sanitare, au existat și temerari care au avut curaj să-și deschidă un business, în ciuda
Ministrul austriac de externe Alexander Schallenberg se asteapta ca Uniunea Europeana sa adopte noi sanctiuni impotriva Rusiei in legatura cu cazul Aleksei Navalnii, cel mai proeminent adversar al
Este greu sa gasesti in tara o afacere neatinsa de pandemia globala. Unele afaceri, in special cele din online, au reusit chiar sa creasca in aceasta perioada.
Pe masura ce starea de urgenta se prelungeste iar perspectiva de a iesi din izolare si de a ne relua viata asa cum o stiam se indeparteaza, devine tot mai clar ca e nevoie sa ne gestionam cu atentie
Fundatia LEADERS crede ca leadershipul personal si performanta pe termen lung incep cu autocunoasterea. Iar daca ti-ai tot pus intrebarea "cine sunt eu?" sau "ce trebuie sa fac?" de nenumarate ori in
Abia azi, cu Guvernul Dancila demis, Ministerul Sanatatii informeaza ca au fost avizati indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investitii "Spitalul Regional de Urgenta Craiova".
Rusia Unita, partidul aflat la putere in Rusia, a pierdut aproximativ o treime din mandatele pe care le detinea in Parlamentul Moscovei, in alegerile municipale si regionale de duminica.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu il indeamna pe principalul sau rival politic, Benjamin Gantz, sa formeze un guvern impreuna, in contextul rezultatelor alegerilor parlamentare din Israel.
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, si contracandidatul sau Benny Gantz se afla la egalitate si sunt in incapacitatea de a forma un guvern de coalitie, dupa ce au fost numarate aproape toate
Google a declarat luni ca sustine o publicitate politica responsabila care respecta legislatia locala dupa ce Rusia a acuzat compania ca a distribuit astfel de reclame in timpul alegerilor locale din
Italianul David-Maria Sassoli a reusit, din a doua tura de vot, sa obtina presedintia Parlamentului European, pentru Grupul Socialistilor, cu 345 de voturi, in conditiile in care avea nevoie de
Initiativa pentru Cultura Democratica Europeana (ICDE) isi anunta disponibilitatea de a "contribui concret la un program pro-european", raspunzand astfel apelului lansat de Alianta USR-PLUS 2020 pe
Vladimir Putin a interzis vineri companiilor aeriene rusesti sa zboare spre Georgia, unde mii de persoane au manifestat pentru a doua seara consecutiv impotriva puterii considerate proruse, la o zi
Europa trebuie sa fie unita pentru a lua o pozitie ferma in fata provocarilor impuse cele trei rivale la nivel global - China, Rusia si SUA - considera cancelarul german Angela Merkel.
51% dintre alegatorii europeni s-au prezentat la urne incepand de joi si pana duminica seara, pentru a-si alege reprezentantii in Parlamentul European (PE).
Rareori, atunci cand vorbim de vacanta, planurile de acasa se pot potrivi cu cele din targ. De ce se intampla asta? Simplu, din perspectiva psihologica. Iar motivele le putem insirui astfel:
Mii de persoane au manifestat duminica in mai multe orase germane, intre care Berlin si Frankfurt, impotriva nationalismului, cu o saptamana inainte de alegerile europene, relateaza AFP.
Miscarea civica Initiativa Romania a lansat duminica site-ul www.romania-alege.ro si precizeaza ca 38 de candidati eligibili cu probleme de integritate, inamici ai statului de drept sau ai valorilor
Presedintele Consiliului European Donald Tusk a facut marti, la Strasbourg, o pledoarie pentru "visul" ca Regatul Unit sa renunte la parasirea Uniunii Europene si le-a cerut politicienilor sa nu cada
Comisia Europeana a reactionat dur vineri, dupa ce Parlamentul britanic a respins, pentru a treia oara, acordul de Brexit negociat de Theresa May cu Bruxelles-ul.
Prim-vicepresedinte Comisiei Europene, Frans Timmermans, a afirmat, luni, la ceremonia in care i-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA, ca, daca statul de drept e amenintat, daca
A fi manager presupune in primul rand a gasi cele mai bune stategii pe care sa le folosesti pentru ca afacerea ta sau cea pe care o ai in grija sa functioneze si sa se indrepte cu pasi siguri spre
Premierul Viorica Dancila a prezentat prioritatile Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene in cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic si Social European (CESE).
Premierul Viorica Dancila a prezentat prioritatile Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene in cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic si Social European (CESE).
Presedintele Klaus Iohannis a participat marti la ceremonia de semnare a Tratatului de cooperare si integrare franco-german, care s-a desfasurat in orasul german Aachen.
Rusia a anuntat, vineri, ca a terminat de construit un gard de inalta securitate de-a lungul frontierei terestre a regiunii Crimeea cu Ucraina, care ar trebui sa impiedice "tentativele de infiltrare
Rusia nu genereaza problemele cu care se confrunta Uniunea Europeana, asa cum speculeaza unii, ci doar "pune cuie in ranile deja create, le infecteaza, le adanceste", pentru ca are un plan: "sa nu