Ministerul Energiei a transmis recent că susține proiectul reactoarelor modulare mici în România, ca parte a strategiei de dezvoltare și consolidare energetică a țării. Pe 17 aprilie însă,
Potrivit unui draft de Ordonanță de Urgență care nu a fost încă făcut public de Executiv, a fost propusă recent modificarea legislației de plafonare a prețurilor la energie electrică și
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Comisia Europeană a decis ca, începând din 2027, după ce va începe producția de pe urma zăcământului offshore extras și prelucrat prin Neptun Deep și România va deveni cel mai mare
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a sancționat recent 4 traderi (3 dintre ei și furnizori) de energie electrică pentru încălcarea interdicției Uniunii
Potrivit unei analize recente realizate de Asociația Energia Inteligentă, dependența de importurile în energie în Europa nu au suferit modificări importante în ultimii ani, Europa rămânând
Ministerul Energiei a anunțat miercuri, 31 ianuarie, că are în analiză câteva opțiuni de modificare a OUG 27/2022 privind schema de plafonare – compensare a tarifelor la energie, în
Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
Conform unui proiect de ordonanță de urgență propus de Ministerul Finanțelor, se anticipează o reducere semnificativă a finanțărilor pentru programul Casa Verde Fotovoltaice în anul
Protejarea consumatorilor de gaze naturale în anul 2022 a determinat aprobarea în România a unei legi care suspenda prețul din contracte și aplicarea unui preț plafonat cu plata de la bugetul
Volkswagen vorbeşte cu potenţiali parteneri, inclusiv cu grupul francez Renault, despre cooperarea în dezvoltarea maşinii sale electrice de 20.000 de euro, potrivit unor persoane citate de ziarul
Cosmin Alexandru Văleanu este fondator al firmelor Smart Balance & e-Mobility Rentals, companii care se ocupă cu închirierea și vânzarea mai multor tipuri de microvehicule electrice. Printr-un
Grupul PPC din Grecia a anunţat miercuri, 25 octombrie, finalizarea tranzacţiei prin care a achiziţionat participaţiile deţinute de către Grupul Enel în România, încheind cu succes prima sa
Grupul OMV Petrom a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 2,548 miliarde de lei, în scădere cu 72% faţă de perioada similară din 2022, când a raportat 9,156 miliarde
Guvernul a aprobat, miercuri seara, memorandumul prin care va acorda, in urmatorii ani, un ajutor de peste 1,3 miliarde de euro Complexului Energetic Oltenia in vederea restructurarii.
Primul model 100% electric de la Dacia, botezat Spring, va fi prezentat, joi, de catre francezii de Renault in cadrul evenimentului dedicat mobilitatii electrice, Renault eWays, organizat la Paris.
Samsung, Google si Apple au fost desemnate de catre romani cele mai inovatoare branduri de tehnologie in 2020. Studiul a fost realizat pentru revista Biz de Unlock Market Research, in luna martie
OMV Petrom, cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, a raportat in primul trimestru un profit net de 653 milioane lei, cu 43% mai mic decat in perioada similara a anului 2019, cand s-a
Ludovic Orban a anuntat, in plenul reunit al Parlamentului, ca Guvernul isi asuma raspunderea pe modificarea prevederilor din OUG 114, din domeniul energetic, financiar-bancar, comunicatii si fonduri
Energia electrica si gazele pentru populatie nu au niciun motiv sa fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 si nici in iulie anul viitor, cand pretul gazelor la producator va fi liberalizat, a
Te-ai decis sa iti cumperi o casa, ai stabilit un buget si modul in care il vei obtine si ai ajuns la pasul cel mai important, alegerea locuintei in care iti vei petrece urmatorii ani. Ai in minte
Hidroelectrica a demarat procedurile de achizitie a grupurilor CEZ Romania si Enel Romania si solicita aprobarea actionarilor pentru a angaja servicii de consultanta in acest sens, potrivit
Investitia intr-o casa este uneori una dintre cele mai grele decizii. Teama este de a nu investi intr-un teren si o locuinta ce se vor deprecia. Intr-un mix de aspecte ce tin de confort, de buget si
La grefa Tribunalului Bucuresti a fost inregistrata cererea de atragere a raspunderii patrimoniale a Primariei Municipiului Bucuresti (PMB), prin care se solicita ca instanta sa dispuna obligarea PMB
Compania ceha Cez - furnizoare de electricitate pentru 1,4 milioane de clienti din Romania - a inceput sa isi caute cumparator pentru mare parte dintre afacerile pe care le detine in tara noastra.