Acţiunile Nissan Motor au scăzut vineri cu 12%, cea mai mare scădere din mai mult de două decenii, după ce câştigurile trimestriale au ratat cu mult aşteptările şi a revizuirii în sens
Nissan Motor a anunţat duminică că va vinde vehicule electrice dezvoltate în China, la nivel global, în timp ce a încheiat şi un acord cu cea mai mare universitate a ţării pentru a mobiliza
Elgeka-Ferfelis urmează trendul Shell la nivel global și, începând cu acest an, a dat start unui mini proiect de siguranță rutieră prin care partenerii și colaboratorii companiei, dar si
Grupul auto francez Renault, proprietarul Dacia, l-a recrutat pe fostul presedinte de la Seat (marca din grupul Volkswagen), Luca de Meo, pentru postul de director general, in incercarea de a se
Nissan le-a cerut directorilor sa scada cheltuielile care nu sunt esentiale deoarece producatorul auto nipon se confrunta cu declinul vanzarilor si al profitului, au declarat pentru Reuters surse
Desi este cu siguranta adevarat ca o masina electrica are costuri mai mici si este mai prietenoasa cu mediul inconjurator, specialistii Forbes au realizat un material in care explica exact cat de
Grupul francez PSA si producatorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles (FCA) au anuntat miercuri ca au finalizat un acord de fuziune cu caracter obligatoriu, care va crea al patrulea
Consiliile de Administratie ale companiei italo-americane Fiat Chrysler Automobiles (FCA) si grupului francez PSA au aprobat, joi, fuziunea intre cele doua firme.
Model 3 de la Tesla a ramas cel mai bine vandut vehicul din Norvegia in trimestrul trei din 2019, desi vanzarile sale au scazut fata de prima jumatate a anului, transmite Reuters.
Alianta Renault - Nissan - Mitsubishi a pierdut titlul de cel mai mare cel mai mare producator mondial in functie de vanzari, in primul semestru din 2019, fiind depasita de rivalele Volkswagen AG si
Aproape jumatate dintre masinile noi vandute in primul semestru din 2019 in Norvegia au fost vehicule pur electrice, un nou nivel record, in conditiile in care statul nordic se pregateste sa renunte
Fiat Chrysler (FCA) a facut o propunere "de fuziune transformativa" grupului Renault, a anuntat luni producatorul auto italo-american, intr-o tranzactie pe baza de schimb de actiuni, care va crea al
Franta trebuie sa-si protejeze propriile sale interese si locurile de munca oricare ar fi conditiile fuziunii dintre Renault si Fiat, chiar daca participatia detinuta de stat la Renault va fi automat
Renault a anuntat joi ca va produce noile camionete Nissan si Mitsubishi la fabricile sale din Franta, majorand investitiile pe piata sa interna intr-un moment in care cei trei producatori auto
Alianta Renault-Nissan-Mitsubishi a ales sistemul de operare Android de la Google pentru urmatoarea generatie a sistemului sau media, care va echipa vehiculele sale din 2021.
Conferinta "Transport Inteligent, Trafic Inteligent", organizata in parteneriat cu Comisia de Transporturi si Infrastructura a Camerei Deputatilor, in data de 16 octombrie, a reunit peste 150 de
Alianta Renault-Nissan si-a mentinut pentru al doilea an consecutiv titlul de cel mai mare cel mai mare producator mondial in functie de vanzari, in primul semestru din 2018, depasind rivalele
Uzina de la Mioveni sarbatoreste, luni, o jumatate de secol de la fabricarea primului autoturism marca Dacia, timp in care productia constructorului roman de autovehicule a depasit 6 milioane de
Vanzarile de SUV-uri compacte in Europa vor creste puternic in 2018, noile modele oferite de producatori urmand sa convinga cumparatorii sa renunte intr-un ritm mai rapid la hatchbackurile
Netflix, Google, Facebook, Shazam, The New York Times, CNN, El Mundo, 500 Startups, TechStars - peste 140 de companii majore si aproape 200 de experti independenti din tehnologie, transformare
Duster, Logan si Sandero s-au situat in aprilie in topul celor mai bine vandute 25 de modele in Rusia, conform datelor publicate de Association of European Businesses (AEB).
Nicolas Maure, adus de alianta Renault-Nissan sa redreseze AvtoVAZ, intra in barlogul leului, unde predecesorul sau s-a confruntat cu declinul vanzarilor si interesele financiare puternice din randul
Vanzarile companiei Dacia in Marea Britanie au scazut, in octombrie, cu aproape 32%, a anuntat, joi, Asociatia Producatorilor si Comerciantilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT).
Directorul executiv al Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a vorbit despre motivele succesului inregistrat de Dacia, aratand ca modelul de succes al marcii romanesti este unul pe care vor sa-l reproduca si