Agresivitatea de care a dat dovada guvernul grec Syriza in negocierile cu creditorii internationali nu este pe placul partenerilor europeni. Cerbicia Greciei ar putea fi insa combatuta cu ajutorul
Autoritatile de la Bruxelles analizeaza desfiintarea troicii care supravegheaza mersul reformelor din Grecia, pentru a le permite oficialilor de la Atena sa aplice propriul plan economic, in schimbul
Diaconescu a declarat, la intoarcerea in tara, ca se afla in cautarea unor noi piete de desfacere si ca toata planeta vrea sa cumpere combinatul.
Summit-ul UE ascunde "surprize". Vineri, pietele asteapta o masura prin care sa se aprobe intrarea banilor in bancile din zona euro care au acordat de-a lungul anilor credite statelor si care au
"O serie de forte financiar-bancare transnationale sunt mult mai eficiente, mult mai capabile, dar si mult mai hotarate decat statele in sine. Este un raport pe care politicul va trebui sa-l
Willem Buiter, economistul sef al Citigroup Marea Britanie, explica de ce iesirea Greciei din zona euro este cea mai proasta solutie pentru viitorul Uniunii Euronepe. "Perspectiva iesirii Greciei
Seful finantelor germane, Wolfgang Schauble, cere ca toate statele cu datorii, din Uniunea Europeana, sa fie sanctionate cu pierderea suveranitatii, in favoarea UE. "O tara cu probleme care trebuie
Abonează-te la notificările Business24.ro:
Pentru a vă abona la notificările Business24.ro apăsați butonul de sus Allow sau Permite