Cele două națiuni, China și Rusia și-au întărit alianța, iar Xi Jinping și Vladimir Putin au făcut schimb de vizite în capitalele lor în ultimul an pentru a-și reitera angajamentul față
În calitate de părinte, poate v-ați pus de multe ori întrebarea – care este tabăra cea mai potrivită pentru fiul meu de 12 ani? Dar pentru fiica mea de 10 ani?
Comisia Europeană a criticat deschis în cadrul unei vizite oficiale la București în perioada 18-21 martie întârzierile înregistrate de România în implementarea reformelor asumate prin Planul
Potrivit lui Sebastian Burduja, ministrul Energiei, productia la Neptun Deep va incepe, teoretic, in 2027, daca nu apare o amanare, deja cunoscuta in Romania. De asemenea, Romgaz va reporni, prin
Anchetatorii Comisiei Europene urmează să inspecteze producătorii de automobile chinezi în următoarele săptămâni, ca parte a unei anchete pentru a stabili dacă vor impune tarife punitive
În septembrie 2023, a fost inaugurată porțiunea Nușfalău - Suplacu de Barcău de 13 kilometri a autostrăzii A3. Această lansare a propulsat România peste pragul de 1.000 km de căi rapide,
Te-ai gândit vreodată că o vizită la dentist ar putea fi o experiență plăcută? Deos Dental pune confortul și binele tău pe primul loc. În cadrul clinicilor noastre vei găsi mereu un medic
Se apropie Sarbatorile Pascale si ai nevoie de un mijloc de transport care sa fie mereu la dispozitia ta? Pregatirile din aceasta perioada te solicita considerabil si ai de facut numeroase drumuri?
Ce este parodontita și ce este parodontoza? Parodontita și parodontoza sunt ambele boli ale parodonțiului, dar cauzele, simptomele și tratamentul acestor două boli sunt diferite. Bolile
Mulți dintre noi am crescut într-o perioadă în care teama de vizitele la medicul stomatolog a fost alimentată de aparatura rudimentară disponibilă la acea vreme sau, mai grav, de apariția
Menținerea unui zâmbet sănătos implică o îngrijire corespunzătoare pe toată durata vieții. Chiar dacă ți s-a spus că ai dinți frumoși, este crucial să ai îți dezvolți o rutină
Misiunea companiei SUPERBALL SRL, companie membră a GREEN FUTURE GROUP sub umbrela căruia se află branduri precum Mezoni, Green Future, Bedora, Essience, Bebeluca și altele a fost întotdeauna
Mediul de afaceri actual este foarte dinamic, iar valurile apar, cresc si succesiunea lor este din ce in ce mai accelerata. Pentru liderii organizatiilor de astazi este important sa fie pe val sau
Mai multe vizite in magazin duc la venituri mai mari din vanzari, iar in peisajul actual al comertului cu amanuntul, este important sa va asigurati ca oamenii va pot localiza cu usurinta afacerea.
Am vazut recent intr-un film un dialog legat de domnisoarele de onoare. Fata care vorbea despre asta era satula de acest statut si mi-am amintit entuziasmul, nerabdarea si bucuria cu care am primit
Dacă lucrezi de acasă, ar trebui să știi că munca în aceste condiții poate fi extrem de solicitantă. Deși poate părea mai ușor să lucrezi din confortul casei tale, în realitate, vei
Iubitorii de animale stiu ca un caine nu are nevoie doar de un camin iubitor, de hrana si de apa, ci si de vizite periodice la cabinetul veterinar. Aceste controale periodice ii vor oferi cainelui o
Parintii moderni prefera sa calatoreasca cu copilul. Cel mic ii insoteste oriunde, in destinatii apropiate sau mai indepartate. Desigur, calatoriile lungi devin posibile doar dupa ce micutul mai
Ai auzit foarte multe păreri contradictorii și ai citit pe această temă, dar singura părere avizată este cea a medicului stomatolog specializat în estetică dentară.
Se spune ca zambetul este cartea noastra de vizita, deci trebuie sa avem grija pe cat se poate de dantura noastra si sa mergem la medicul stomatolog ori de cate ori simtim un disconfort pentru a
Gata? Te-ai hotarat sa iti cumperi o locuinta la bloc sau la casa? Felicitari! Este un pas mare in viata fiecarei persoane care isi doreste independenta financiara si un loc al sau. Probabil ca dupa
Turiștii români reprezintă 46,7% din toți cetățenii Uniunii Europene care au vizitat Bulgaria, la mare distanță de nemți, arată cele mai recente statistici furnizate de presa
Tu stii cine ofera servicii calitative de reparatii injectoare in toata tara? Prin prisma acestui articol vei afla care este acea firma in care tot mai multi romani au inceput sa-si puna increderea.
Ai auzit pana acum de parodontoza? Este una dintre cele mai neplacute afectiuni stomatologice, deoarece poate provoca pierderea dintilor, daca nu este tratata la timp. Din fericire, parodontoza poate
In ultimii ani, din ce in ce mai multi pacienti apeleaza la implanturile dentare pentru a gestiona pierderea dintilor. spre deosebire de coroanele si protezele dentare, implanturile ofera avantaje
Principiile din Behavioural Economics & Neuromarketing sunt utilizate in digital marketingul marilor giganti: Amazon, Booking, Airbnb, etc. Este next level in digital marketing. Vestea buna este ca
Stiati ca un zambet cald are o influenta pozitiva asupra persoanelor cu care interactionati? Daca lucrati in industria serviciilor, un zambet va descrie ca o persoana placuta si prietenoasa, prin