Evolutia cursului de schimb este greu de prognozat, iar cei care reusesc in mod constant acest lucru pot sa faca averi impresionante. Dar, chiar si in cazul in care facem operatiuni de schimb
Piata locala de real estate ar putea fi afectata in acest an de o posibila depreciere a monedei nationale, pe fondul epidemiei de COVID-19, iar daca leul s-ar confrunta cu scadere de 10%, costul
Cursul de schimb euro/leu, unul dintre indicatorii extrem de sensibili ai dinamicii business-ului, ar putea depasi nivelul de 4,81 lei/euro in semestrul I din 2020 si 4,85 lei/euro in a doua parte a
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis joi in favoarea consumatorilor polonezi care au luat credite ipotecare in franci elvetieni, permitandu-le sa ceara tribunalelor din Polonia sa le
Moneda nationala nu s-a depreciat in ultimele luni si este mai rau decat o exagerare ca spunem ca leul se afla pe fundul prapastiei, a declarat, joi, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur
Instabilitatea provocata pe piata globala de aprecierea dolarului nu va avea un efect de lunga durata asupra monedelor din Europa Centrala si de Est, majoritatea urmand sa se aprecieze in urmatoarele
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, joi, un curs de referinta de 4,6579 lei/euro, in crestere cu 0,11% fata de nivelul atins miercuri, in contextul in care si alte monede din regiune s-au
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, miercuri, un curs de referinta de 4,6557 lei/euro, in crestere cu 0,12% fata de nivelul atins marti, in contextul in care alte monede din regiune s-au
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, luni, un curs de referinta de 4,6594 lei/euro, in scadere cu 0,12% fata de nivelul atins vineri, in contextul in care si alte monede din regiune s-au
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, marti, un curs de referinta de 4,6502 lei/euro, in scadere cu 0,2% fata de nivelul atins luni, in contextul in care si alte monede din regiune s-au
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, miercuri, un curs de referinta de 4,6651 lei pentru un euro, in scadere fata de zilele precedente cand a continuat sa creasca, apropiindu-se de maximul
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, luni, un curs de referinta de 4,6616 lei/euro, in crestere cu 0,1% fata de nivelul atins vineri, in contextul in care si alte monede din regiune s-au
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat vineri un curs de referinta de 4,6570 lei/euro, in scadere cu 0,05% fata de nivelul atins joi, in contextul in care si alte monede din regiune s-au apreciat
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, joi, un curs de referinta de 4,6592 lei/euro, in scadere cu 0,01% fata de nivelul atins miercuri, in linie cu tendinta regionala.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat vineri un curs de referinta de 4,6590 lei/euro, in crestere cu 0,02% fata de nivelul atins joi, in linie cu tendinta regionala.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, luni, un curs de referinta de 4,6609 lei/euro, in crestere cu 0,03% fata de nivelul atins vineri, in contrast cu tendinta regionala.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat vineri un curs de referinta de 4,6595 lei/euro, in scadere cu 0,01% fata de nivelul atins joi, in contrast cu tendinta regionala.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, luni, un curs de referinta de 4,6534 lei/euro, in scadere cu 0,06% fata de nivelul atins vineri, in linie cu tendinta regionala.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, vineri, un curs de referinta de 4,6561 lei/euro, in crestere cu 0,06% fata de nivelul atins joi, in contrast cu tendinta regionala.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, joi, un curs de referinta de 4,6533 lei/euro, in scadere cu 0,01% fata de nivelul atins miercuri, in contrast cu tendinta regionala.
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat, marti, un curs de referinta de 4,6423 lei/euro, in crestere cu 0,16% fata de nivelul atins luni, in contrast cu tendinta regionala.
Monedele statelor din Europa Centrala si-au revenit luni, dupa ce anterior au fost afectate de ingrijorarile provocate de esecul negocierilor de formare a unei noi coalitii de guvernare in Germania,
Euro a atins, joi, cotatia de 4,64468 lei pe piata interbancara, un nou record, pe fondul accentuarii tensiunilor sociale, a anuntului privind revizuirea in crestere a inflatiei si a datelor privind
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat luni un curs de referinta de 4,5710 lei/euro, in scadere cu 0,15% fata de cotatia precedenta, in linie cu tendinta regionala, dupa ce atinsese vineri un nou
Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat vineri un curs de referinta de 4,5737 lei/euro, in crestere cu 0,18% fata de nivelul precedent, in linie cu evolutia altor monede din regiune, in timp ce
Presedintele polonez, Andrzej Duda, a declarat ca va recurge la dreptul sau de veto pentru a bloca legea Curtii Supreme si cea privind Consiliul National Judecatoresc, care ar da Guvernului puteri
Leul se va deprecia treptat in urmatoarele trimestre, cu 1,6%, pana la 4,62 unitati pentru un euro in decembrie 2017, influentat de factori interni precum cresterea deficitului de cont curent si
Leul a ajuns sa fie mai valoros decat zlotul polonez, pentru prima data din ianuarie 2012, potrivit cursul valutar publicat de Banca Nationala Romana (BNR).