Asigurat pentru vacanta?

Vineri, 09 Mai 2014, ora 14:14
2962 citiri
Asigurat pentru vacanta?

Vacanta este, pentru fiecare dintre noi, momentul in care uitam de griji si ne relaxam alaturi de cei dragi. Indiferent de locul in care iti petreci vacanta, ar trebui sa stii ca exista solutii de asigurare la indemana tuturor.

Daca ai optat pentru o vacanta in strainatate si ai achizitionat un pachet turistic prin intermediul unei agentii, este important sa tii cont de existenta asigurarii storno.

Aceasta reprezinta polita ta de asigurare in cazul in care esti nevoit sa anulezi calatoria din cauza producerii unuia din urmatoarele riscuri:

  • deces, boala grava/incurabila cu repercusiuni, accident grav, accident rutier;
  • domiciliul persoanei asigurate a fost devastat in urma unui incendiu, furt sau in urma unei calamitati naturale;
  • in cazul primirii unei citatii pentru prezentarea in fata unei instante judecatoresti la un termen stabilit in perioada calatoriei, cu conditia ca instanta sa nu recunoasca rezervarea facuta ca motivatie pentru amanarea termenului si citatia primita sa fie prima emisa in respectiva cauza aflata pe rolul instantei;
  • concedierea persoanei asigurate de catre angajatorul sau;
  • nasterea prematura neprovocata a unui copil al asiguratului;
  • intentarea unei actiuni de divort in care este implicat direct asiguratul;
  • optional exista si varianta de acoperire pentru riscul de intrerupere a calatoriei pe toata perioada acesteia.
  • Asigurarea storno poate fi incheiata doar in aceeasi zi cu data de achizitie a pachetului de servicii turistice sau a biletului de avion si este accesibila ca si cost.

    Mult mai cunoscuta este asigurare medicala de calatorie; prin intermediul acestei polite facultative te poti asigura pentru urmatoarele tipuri de riscuri:

  • imbolnavire sau accident;
  • repatriere;
  • pierderea bagajelor (optiune existenta la anumiti asiguratori);
  • sporturi de agrement (optiune existenta la anumiti asiguratori);
  • sporturi extreme (in general printr-o polita speciala de asigurare dedicata activitatilor de acest tip);
  • raspundere civila fata de terti (optiune existenta la anumiti asiguratori).
  • Asigurarea de calatorie are avanajul de a fi una din cele mai accesibile tipuri de polita existente si majoritatea calatorilor prefera sa o includa in bagaj.

    Daca alegi varianta unei calatorii cu masina in afara tarii, este important sa verifici daca statele prin care vei tranzita sunt incluse in asigurarea Carte Verde a masinii.

    De asemenea, ar fi util sa verifici daca asigurarea ta casco este valabila si in statele prin care vei calatori sau daca asiguratorul iti ofera posibilitatea de a extinde acoperirea si pentru acestea prin intermediul unui act aditional.

    Lasa grijile deoparte, asigura-te cu cap si vacanta placuta!

    Articol semnat de Alexandru Dragusan, specialist vanzari online Otto Broker.

    Daca ai intrebari sau vrei sa transmiti un mesaj autorului acestui editorial, lasa un comentariu in sectiunea dedicata de mai jos. Nu uita sa lasi si adresa ta de e-mail, astfel incat sa te putem contacta si sa iti transmitem raspunsul.

    #asigurare vacanta, #dragusan asigurare, #broker asigurare , #Asigurare calatorie