Profitul Alico Asigurari in 2011: Cea mai mare crestere din piata

Joi, 21 Iunie 2012, ora 10:45
1620 citiri
Profitul Alico Asigurari in 2011: Cea mai mare crestere din piata

Alico Asigurari Romania a incheiat anul trecut cu un profit net de 74 milioane de lei, in crestere cu 7,4% fata de 2010, fiind cel mai bun rezultat inregistrat la nivelul industriei de profil, a declarat directorul general al asiguratorului, Theodor Alexandrescu.

"Alico Asigurari a continuat sa creasca si in 2011, confirmand statutul sau de cea mai performanta companie de asigurari a ultimilor ani, in ciuda situatiei economice dificile. Continuand performanta din 2010, cand a obtinut cel mai mare profit din piata de asigurari din Romania, castigul net a inregistrat o crestere de peste 7%, ridicandu-se la 74 milioane de lei", a spus Alexandrescu.

Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA), Alico Asigurari a inregistrat in 2010 un profit net de 68,9 milioane de lei, de la 69,2 milioane de lei in urma cu un an.

In privinta subscrierilor, compania a inregistrat venituri din prime de 207 milioane de lei, in crestere usoara, de 1%, fata de 2010.

"Ca pondere in total portofoliu contractat anul trecut, 75% sunt asigurari de viata traditionale", a spus Alexandrescu.

La nivelul industiriei de asigurari de viata, subscrierile au urcat cu 4,6% in 2011, la 1,74 miliarde de lei. In schimb, veniturile din asigurari generale au scazut cu 6,5%, la 6,21 miliarde de lei.

Pe partea de daune, Alico a platit despagubiri in suma de 22 milioane de lei, comparativ cu 21,2 milioane de lei in 2010.

Alico se axeaza pe profit si in 2012

Pentru acest an, seful Alico Romania spune ca obiectivul managementului este mentinerea trendului de majorare a veniturilor in conditii de profitabilitate, preferabil peste rata de crestere a pietei, care se va mentine la nivelul unei singure cifre procentuale.

"Asa cum am anuntat in 2011, vrem sa devenim lider de piata intr-o perioada de cinci ani", a afirmat Alexandrescu.

Seful Alico a mai spus ca, pentru acest an, prioritatile companiei sunt extinderea canalelor de vanzare, lansarea de produse noi si crearea unei retele de agenti profesionisti, care sa raspunda cat mai bine nevoilor clientilor.

Infiintata in 1998, Alico Asigurari este al treilea asigurator local de viata in functie de primele subscrise, dupa ING Asigurari de Viata si BCR Asigurari de Viata.

La 1 noiembrie 2010, MetLife (Statele Unite) a achizitionat Alico, iar ca urmare a acestui acord Alico Asigurari si Alico Pensii sunt companii afiliate MetLife.

#Profit 2011 Alico Asigurari, #profit Alico Asigurari, #rezultate financiare Alico Asigurari, #piata de asigurari 2011 , #Asigurari private