Cum sa-i cheltuiesti - Editie de weekend
HOT TOPICS

Vanzarile Asirom s-au dublat, iar profitul companiei este in crestere

Vanzarile Asirom s-au dublat, iar profitul companiei este in crestere
ASIROM VIG a subscris un volum de prime de 888 de milioane de lei, in primele 9 luni ale anului 2016, in crestere cu 90% fata de aceeasi perioada a anului anterior.

Raportat la primele 9 luni ale anului trecut, volumul primelor in 2016 a crescut cu 106% la asigurari generale si cu 17% la asigurari de viata.

ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP a inregistrat o crestere a vanzarilor de produse de asigurare auto, naturala in contextul actual, marcat de iesirea de pe piata a doua mari companii de asigurari.

Un obiectiv strategic al companiei este mixul de portofoliu. Vanzarea de produse de asigurare non RCA in anul 2016 a avut o crestere considerabila, compania imbunatatindu-si portofoliul de asigurari facultative de locuinta, CASCO, asigurari de sanatate si viata.

Datele oficiale emise de Autoritatea de Supraveghere Financiara pozitioneaza ASIROM VIG cu o cota de piata de 13%, aferenta primelor 9 luni ale anului 2016. Pentru asigurarile de viata, cota de piata a urcat de la 5,7% la 7,5%, si de la 7,7% la 14% pentru asigurari generale, in comparatie cu anul 2015.

ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP a platit daune in valoare de 358 milioane lei, in primele 9 luni ale anului 2016.

Din cele 49.720 dosare de dauna platite in primele 9 luni ale anului, cea mai mare parte o reprezinta dosarele instrumentate pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila auto. ASIROM plateste aproximativ 200 dosare RCA pe zi.

Semnificative in anul 2016 raman despagubirile pe segmentul RCA pentru vatamari corporale. Din totalul de 43 milioane lei despagubiri pentru vatamari corporale, ASIROM a platit 4 milioane lei pentru o dauna externa si 3 milioane lei in cazul unui accident rutier de pe teritoriul tarii noastre.

Anul 2016 aduce un fundament financiar puternic. In contextul cresterii vanzarilor pe toate segmentele de asigurari, depasind pragul de 1 miliard lei in prime brute subscrise, ASIROM a dezvoltat o politica prudenta a rezervelor de dauna, care au crescut intr-un procent mai mare decat volumul primelor subscrise.

Compania a lucrat constant si la imbunatatirea fluxului de daune si a relatiilor cu parteneri, a angajat specialisti dedicati, astfel incat ponderea petitiilor inregistrate de companie in primele 9 luni al anului 2016, in totalul dosarelor de dauna, este in scadere semnificativ fata de anul precedent.

Stabilitatea afacerilor, principalul obiectiv

Cu un capital de 340 de milioane de lei si active financiare in valoare de 1,2 miliarde de lei, ASIROM VIG este compania care a mizat mereu pe siguranta afacerilor si pe onorarea promisiunilor fata de clientii sai.

"Ne mandrim ca suntem asiguratorul romanilor de peste 25 de ani si am pus mereu clientul pe primul loc. Experienta acumulata in mai bine de 2 decenii, sprijinul permanent al familiei VIG si dorinta de a vinde produse si servicii de calitate romanilor ne-au indrumat catre performanta. Astfel ca principalul nostru obiectiv a fost si este mixul de portofoliu, stimularea vanzarilor prin canalele de distributie traditionale, dar mai ales siguranta businessului. Suntem aliniati cerintelor Solvency 2, ne preocupam constant de imbunatatirea fluxului de daune si pastrarea bunelor relatii cu parteneri, pentru ca singurul garant al calitatii este satisfactia clientului", explica Juraj Lelkes, CEO ASIROM.

Adunarea Generala a Actionarilor ASIROM a aprobat in luna august o majorare de capital in valoare de 170 milioane lei, ca o masura suplimentara de siguranta, din dorinta de a identifica si dezvolta cu succes noile provocari ale pietei.

Despre ASIROM

In anul 2016, ASIROM a celebrat 25 de ani de existenta. Asiguratorul de incredere al romanilor inca de la inceput, ASIROM isi doreste sa fie un partener puternic pentru clientii sai, oferind polite croite dupa nevoile si cerintele acestora. Rolul nostru este acela de a oferi solutii viabile si de a garanta echilibrul financiar, respectandu-ne obligatiile asumate prin contractul de asigurare.

Pentru cei aproape un milion de clienti, ASIROM a dezvoltat o retea teritoriala de 138 de agentii, colaboreaza cu 532 de unitati reparatoare auto si 31 de corespondenti pentru daunele produse in strainatate. Compania dispune de o forta proprie de vanzari de 1.900 agenti activi si peste 300 de parteneri externi.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2405 ori

comments powered by Disqus