Allianz: Venituri de peste 2 miliarde de euro in Europa Centrala si de Est

Luni, 13 August 2012, ora 18:10
1411 citiri
Allianz: Venituri de peste 2 miliarde de euro in Europa Centrala si de Est

Grupul german de asigurari Allianz a inregistrat in primul semestru in Europa Centrala si de Est (ECE) venituri totale de 2,05 miliarde euro, in usoara crestere fata de acelasi interval al anului trecut, cu 2,04 miliarde euro.

Profitul operational aferent primului semestru al anului 2012 a scazut cu 6,3% pana la valoarea de 133 milioane de euro, de la 142 milioane de euro in perioada similara a anului anterior.

"Un factor determinant al acestei evolutii negative a fost introducerea taxelor de criza din Ungaria, care a fost absorbita in intregime in prima jumatate a anului si a afectat atat segmentul asigurarilor generale, cat si pe cel al asigurarilor de viata", se arata intr-un comunicat remis de companie.

Profitului net din primele doua trimestre ale anului 2012, de 99 milioane de euro a fost cu 28% mai scazut comparativ cu nivelul de 138 milioane de euro, aferent perioadei similare din 2011.

Allianz-Tiriac Asigurari: Profit in crestere cu 34% in primul semestru din 2012

In Romania, Allianz Tiriac Asigurari a avut in primul semestru un profit inainte de impozitare de 7,4 milioane de lei, potrivit standardelor IFRS, cu 34% mai mare fata de cel obtinut in perioada similara a anului trecut, iar veniturile din prime au stagnat la 460,2 milioane de lei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Allianz afaceri Europa, #profit Allianz Europa, #cifra afaceri Allianz Europa , #Stiri Asigurari