Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Cornel Coca Constantinescu (ASF):

Cum ar putea deveni oamenii proprii asiguratori

Cum ar putea deveni oamenii proprii asiguratori


Se deschid noi orizonturi pentru asigurarile din Romania, fie ca esti un grup de oameni interesati, fie ca esti o asociatie de companii de transport, fie esti un grup de firme dintr-o verticala economica.

Prin aparitia Legii privind societatile mutuale de asigurari, aprobata de Guvern, persoanele fizice sau companiile, se pot asocia in a se asigura intre ei capatand atat statutul de asigurat cat si cel de asigurator pentru membrii asociati in societatea mutuala. Pentru infiintare sunt suficienti cinci fondatori.

Astfel se vor putea infiinta primele societati romanesti de asigurare mutuala cu un numar variabil si nelimitat de membrii ce pot pune banii impreuna, prin contributii fixe sau variabile, pentru a se despagubi intre ei in momentul in care unuia dintre participanti i se intampla riscul asigurat, sufera o dauna.

Eventualele nemultumiri trecute, fie determinate de faptul ca daunele nu se platesc cum trebuie, fie ca pretul asigurarii este prea mare, vor disparea deoarece membrii au interese comune, se cunosc intre ei, vor actiona ca o echipa omogena, isi stabilesc propriile tarife si propriul sistem de despagubire, fiecare membru contribuind proportional riscului asigurat pentru a se simti asigurat impotriva anumitor riscuri care il pot afecta pe el, familia, casa, alaturi de ceilalti membrii.

"Piata asigurarilor este a oamenilor care participa la ea prin plata politelor de asigurare. Prin asigurari mutuale participantii vor capata incredere in beneficiile conceptului de asigurare a unor riscuri pe care nu le-ar putea suporta nimeni daca ar fi singuri si dauna se produce.

Asigurarile dau curaj initiativelor oamenilor si companiilor in a-si asuma riscuri pentru a le fi mai bine, sa isi asigure confortul unei vieti linistite, sau a unei activitati profitabile.

Sistemul societatilor mutuale ar trebui sa puna asigurarile la indemana romanilor si a companiilor romanesti, corespunzator cu salariile si nevoile lor.

Asigurarile se intorc cu fata catre romani, dar si cetatenii vor privi altfel asigurarile.

Oamenii pot devenii proprii asiguratori in cadrul societatilor mutuale", declara Cornel Coca Constantinescu, initiatorul proiectului de lege si vicepresedintele sectorului de asigurari din cadrul ASF.

Societatile mutuale desfasoara activitate de asigurare si operatiuni legate direct de aceasta activitate pentru membrii acestora, pe baza principiului mutualitatii, acestia avand simultan calitatea de asigurati si, colectiv, de asigurator.

Salariatii unei persoane juridice care devine membra vor putea beneficia si ei de asigurare chiar daca nu este fiecare membru, dar vor contribui ca la un asigurator. Patrimoniul societatii va reprezenta garantia obligatiilor, membrii nefiind tinuti raspunzatori de creditori daca s-ar ajunge intr-o situatie dificila financiar.

Pentru desfasurarea activitatii se constituie anumite fonduri, conform deciziei membrilor, dar pot contracta credite sau chiar emite obligatiuni pentru a se finanta.

Daca membrii au avut grija unii de altii, au fost prudenti, hazardul moral a fost minim, daunele platite au fost putine sau de sume mici, banii ramasi ca excedent la sfarsit de an se redistribuie membrilor conform legii.

Normal, acest lucru se va realiza in conditiile in care societatile mutuale indeplinesc cerintele de solvabilitate si indicatorii de prudenta, iar operatiunea nu conduce la nerespectarea acestora sau la posibilitatea deteriorarii acestora in viitorul apropiat.

Societatile mutuale isi organizeaza conducerea in mod similar societatilor de asigurare pe actiuni prevazute in Legea nr. 237/2015. A.S.F. autorizeaza functionarea societatilor mutuale.

Societatile mutuale pot actiona oriunde in Europa, inclusiv pentru desfasurarea activitatii in baza dreptului de stabilire sau a libertatii de a presta servicii. Daca la un moment se doreste a deveni societate pe actiuni, societatea mutuala se poate transforma in societate de asigurari.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1959 ori