Rusanu: Cei sase membri ASF care au primit aviz negativ nu vor primi salarii compensatorii

Marti, 18 Iunie 2013, ora 09:06
1782 citiri
Rusanu: Cei sase membri ASF care au primit aviz negativ nu vor primi salarii compensatorii
Sursa foto: Evz.ro

Dan Radu Rusanu, avizat favorabil de Comisiile de buget-finante si economice din Senat si Camera Deputatilor pentru conducerea Autoritatii pentru Supraveghere Financiara, a declarat la finalul audierilor din Parlament ca cei sase membri care au primit aviz negativ din partea comisiilor nu vor primi salarii compensatorii.

"Cei sase care nu mai sunt acolo nu pot sa primeasca salarii compensatorii. Pe noul Regulament de Organizare si Functionare nu mai sunt prevazute salariile compensatorii, chiar daca se aplica ordonanta, salariile compensatorii nu mai exista", a explicat Dan Radu Rusanu.

El a mai mentionat ca marti, dupa votul din plen, membrii ASF care au primit aviz favorabil vor sustine o conferinta de presa.

Comisiile de buget-finante si politica economica din Parlament au avizat favorabil ca membri ai ASF, cu unanimitate de voturi, pe Marian Sarbu, Biro Albin, Marian Marzac, Corneliu Moldoveanu, Gheorghe Marcu si Dorina Teodora Mihailescu.

Aviz negativ au primit Nina Puiu - 21 voturi "pentru", 30 "impotriva", Kralik Lorand Istvan - 0 voturi "pentru", 50 "impotriva" si patru abtineri, Coca Constantinescu Gheorghe Cornel - 3 voturi "pentru", 47 "impotriva" si o abtinere, Gavrila Alexe - 3 voturi "pentru", 47 "impotriva" si o abtinere, Popescu Moscu Emilian - 0 voturi "pentru", 50 "impotriva" si o abtinere si Silviu Cerna - un vot "pentru", 48 "impotriva" si doua abtineri.

#salarii compensatorii ASF, #Rusanu salarii compensatorii, #membri ASF aviz negativ , #Supraveghere asigurari