Masina cu numere de Bulgaria va "trai" mult si bine in Romania

Miercuri, 25 Aprilie 2012, ora 08:46
6037 citiri
Masina cu numere de Bulgaria va "trai" mult si bine in Romania

Decizia Guvernului de a limita la 90 de zile pe an utilizarea masinilor inmatriculate in alta tara nu are sanse de succes, potrivit specialistilor contactati de Business24.

Prevederea Guvernului incalca libertatea serviciilor in spatiul comunitar, a spus Cristian Muntean, presedintele Asociatiei Societatilor de Service Auto Independente (ASSAI). El a argumentat ca sunt implictatii financiare mari la mijloc, mai ales ale societatilor de asigurari care activeaza in Bulgaria si care au tot interesul sa-si vanda produsele.

"Decizia va fi, in mod cert, contestata la Avocatul Poporului si, probabil, la Comisia Europeana si va avea sanse foarte mari sa treaca", sustine Cristian Muntean.

El spune ca sunt destule probleme la nivel national in privinta despagubirilor accidentelor in care sunt implicate masinile inmatriculate in Bulgaria.

Ingradirea libertatilor comunitare

"Nu cred ca aceasta lege are sanse prea mari sa ramana in vigoare pentru mult timp", sustine Muntean. El considera ca nu ai cum sa limitezi libertatea alegerii unui serviciu in spatiul comunitar, Muntean fiind de parere ca este ca si cum ai restrictiona de la inmatriculare si masinile din Germania, iar asta este discriminare.

Reprezentantul ASSAI sustine ca decizia guvernului nu este bine fundamentata si ar fi putut fi adoptata intr-un alt mod, mult mai greu de contestat.

"Am avut discutii pe tema asta cu un reprezentant al unei societati de asigurari cu sediul in Bulgaria si mi-a spus ca, in mod cert vor contesta o astfel de prevedere, daca ea va fi adoptata. Ei chiar au forta financiara, si nu numai, sa castige astfel de procese", a declarat Cristian Muntean.

Control mai strict si colaborare intre autoritati

Singura solutie pe care o vede presedintele ASSAI este un control mai strict al autoritatilor din Bulgaria la companiile de asigurari, astfel incat acestea sa-si indeplineasca contractele de despagubiri pe care le au de onorat. De asemenea, Muntean acuza si lipsa de comunicare intre institutiile romane si bulgare, in special serviciile de politie din cele doua state.

"Multi posesori de masini inmatriculate in Bulgaria isi permit sa faca tot felul de grozavii si sa ia amenzi in Romania, pentru ca acestea nu au un destinatar", sustine Muntean. El spune ca multi romani posesori de masini inmatriculate la vecinii bulgari incalca legea tocmai din cauza ca nu sunt sanctionati pentru asa ceva.

Cristian Muntean este ferm convins ca propunerea legislativa nu va trece de Parlament, pentru ca legislativul nu a intrunit cvorumul, saptamana viitoare parlamentarii au liber, iar peste doua saptamani revin la munca si membrii USL. "Fiind un proiect de lege initiat de niste functionari pusi de PDL, nu sunt mari sanse sa treaca aceasta lege, mai ales in an electoral. Nu cred ca USL isi va asuma o astfel de decizie extrem de nepopulara", este de parere Muntean.

Adrian David, director general Meridian Auto, a declarat pentru Business24.ro ca efectul imediat al acestei decizii va duce la incercarea, deja clasica, a romanilor de a gasi metode prin care sa eludeze legea.

Efectul imediat va fi cresterea numarului de inmatriculari

"Nu cred ca efectele unei astfel de legi se vor vedea in vanzarile de automobile noi, ci vor creste doar reinmatricularile. Mai mult ca sigur ca, cei care au masini inmatriculate in Bulgaria le vor transfera in Romania, mai ales ca pana la 31 decembrie 2012 taxa de reinmatriculare este suspendata", a declarat Adrian David. El sustine ca decizia ar trebui sa avantajeze piata fiscalizata de masini second-hand.

Seful Directiei Rutiere din Politia Romana, comisarul sef Lucian Dinita, a declarat ca in Romania circula in prezent aproximativ 19.800 masini inmatriculate in Bulgaria, dintr-un total de peste 45.000 autovehicule inregistrate in alte state, incluzand Italia, Spania, Marea Britanie.

"Nu este o restrangere a drepturilor. Orice cetatean roman are dreptul sa isi inmatriculeze masina pe numele sau, acolo unde are resedinta", a explicat Dinita, intrebat daca masura respectiva nu contravine dreptului la libera circulatie garantat de UE.

Masura va fi luata, printre altele, pentru ca soferii romani care isi inmatriculeaza masinile in alte state nu au, deseori, inspectia tehnica periodica efectuata sau nu poseda asigurare obligatorie, astfel ca pagubele in cazul unor accidente sunt foarte greu de recuperat. In semestrul 2 din 2011, au existat aproape 1.000 de astfel de cazuri, a spus Dinita. Seful Politiei Rutiere a mai anuntat ca legea este de fapt o transpunere in legislatia romaneasca a unei directive europene.

Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
Ce sunt grupurile secrete de pe WhatsApp și cum funcționează
WhatsApp introduce un meniu de apelare îmbunătățit și o funcție pentru grupuri ascunse în versiunea beta a aplicației. Noua funcție, numită „Hidden Group”, permite crearea și...
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Premierul Marcel Ciolacu confirma faptul ca olandezii de la Damen au dat in judecata Romania, aratandu-se in acelasi timp optimist in ceea ce priveste rezolvarea pe cale amiabila a disputelor...
#numere auto de Bulgaria, #masini inmatriculate in Bulgaria, #dreptul la libera circulatie, #uniunea europeana , #Auto Romania