Jumatate din masinile noi vandute anul trecut in Norvegia sunt electrice sau hibride

Miercuri, 03 Ianuarie 2018, ora 16:50
2688 citiri
Jumatate din masinile noi vandute anul trecut in Norvegia sunt electrice sau hibride

Norvegia si-a confirmat pozitia de lider mondial in domeniul electrificarii transporturilor, in conditiile in care datele statistice publicate miercuri arata ca peste jumatate din autovehiculele noi vandute anul trecut in Norvegia au fost modele electrice sau hibride, informeaza AFP.

Autovehiculele cu zero emisii poluante (100% electrice si cele pe baza de hidrogen) au controlat 20,9% din piata autovehiculelor noi in 2017, in timp ce autovehiculele hibride au reprezentat 31,3% din vanzari, arata cifrele comunicate de Consiliul de informatii cu privire la traficul rutier (OFV).

In 2016, vehiculele cu zero emisii poluante si cele hibride au reprezentat 15,7% respectiv 24,5% din inmatricularile de autovehicule noi in Norvegia, lider mondial in domeniul electrificarii transportului rutier.

Comparativ, in Franta, de exemplu vanzarile de autovehicule 100% electrice au reprezentat doar 1,2% din vanzari in 2017 in timp ce autovehiculele hibride au reprezentat 3,8% din vanzari.

Norvegia, tara care in mod paradoxal este cel mai mare producator de petrol din Europa Occidentala, si-a fixat un obiectiv ambitios de a nu mai vinde automobile noi echipate cu un motor cu ardere interna incepand din 2025.

Pentru a atinge acest obiectiv, autovehiculele care functioneaza cu un motor pe benzina sau motorina sunt puternic taxate in timp ce vehiculele ecologice beneficiaza de o fiscalitate avantajoasa, chiar zero in cazul autovehiculelor 100% electrice, ceea ce face pretul lor de achizitie relativ avantajos.

De asemenea, proprietarii de vehiculele ecologice beneficiaza si de alte avantaje precum scutirea de la plata taxelor pentru accesul in zonele urbane, cele pentru utilizarea ferry boat-urilor sau pentru stationarea in parcarile publice, precum si posibilitatea de a circula pe culoarele rezervate autobuzelor.

Sute de locuri de muncă oferite românilor de angajatorii europeni. Țările cu cele mai multe joburi disponibile
Sute de locuri de muncă oferite românilor de angajatorii europeni. Țările cu cele mai multe joburi disponibile
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată sau nedeterminată, informează vineri, 26 aprilie, Agenţia Municipală...
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
#masini electrice Norvegia, #masini hibride Norvegia , #Masini electrice