Volkswagen si Ford negociaza o alianta in domeniul automobilelor electrice

Joi, 01 Noiembrie 2018, ora 10:31
2323 citiri
Volkswagen si Ford negociaza o alianta in domeniul automobilelor electrice
Foto: CC0 Creative Commons

Volkswagen si Ford Motor au demarat "discutii exploratorii" pentru a dezvolta in comun vehicule autonome si electrice in cadrul unei aliante strategice care ar permite celor doua companii sa economiseasca miliarde de dolari, a declarat, miercuri, pentru Reuters, o sursa din apropierea acestui dosar.

Constructorul auto german si cel american ar urma sa ofere informatii cu privire la evolutia negocierilor pana la finele acestui an, a preciza sursa care a dorit sa isi pastreze anonimatul.

In schimb, purtatorii de cuvant de la Ford si VW au repetat doar ceea ce au declarat anterior, respectiv ca cele doua companii colaboreaza in domeniul dezvoltarii de vehicule comerciale.

"Memorandumul nostru de intelegere cu VW acopera discutii cu privire la posibile colaborari in mai multe domenii. Este prematur sa oferim alte detalii la acest moment", a declarat purtatorul de cuvant de la Ford, Alan Hall.

Constructorii auto din intreaga lume negociaza aliante pentru a imparti costurile legate de dezvoltarea de vehicule autonome si electrice. De exemplu, luna acesta, constructorul nipon Honda Motor Co a anuntat ca va investi 2,75 miliarde dolari si va prelua o participatie la Cruise Automation, divizia gigantului american General Motors Co care se ocupa de dezvoltarea de vehicule autonome.

Volkswagen si Ford sunt presati sa lanseze mai multe vehicule electrice in Europa, unde normele de poluare sunt inasprite dupa scandalul Dieselgate, in care a fost implicat VW. Marti, directorul financiar de la Volkswagen, Frank Witter, a declarat ca producatorul german este deschis la ideea de a incheia aliante cu alte companii, in special in domeniul automobilelor autonome.

Volkswagen si Ford sunt deja parte a unui joint-venture, denumit IONITY, din care mai fac parte rivalii BMW si Daimler, pentru a dezvolta o retea de statii de incarcare ultra-rapide in Europa. De asemenea, in luna iulie a acestui an, Ford a creat o divizie separata, cu o valoare de 4 miliarde de dolari, care sa regrupeze operatiunile sale din domeniul vehiculelor autonome si, totodata, a demarat cautarea de investitori externi pentru aceasta divizie.

Ford Motor are aproximativ 200.000 de angajati si 67 de fabrici in intreaga lume. Al doilea mare producator auto din SUA, Ford, este prezent si pe piata din Romania.

Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Un nou scandal pentru Guvern. Damen a dat in judecata Romania la o curte internationala de arbitraj
Premierul Marcel Ciolacu confirma faptul ca olandezii de la Damen au dat in judecata Romania, aratandu-se in acelasi timp optimist in ceea ce priveste rezolvarea pe cale amiabila a disputelor...
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput alături de gameri profesioniști
Razer a lansat noul model de mouse Viper V3 Pro, conceput în colaborare cu unii dintre cei mai buni jucători de esports, inclusiv Zachary „zekken” Patrone, campion și MVP al turneului...
#alianta Volkswagen si Ford, #Volkswagen si Ford masini electrice , #Masini electrice