UE se aliniaza noilor tehnologii: Se schimba legislatia rutiera si regulile pentru constructorii de masini

Joi, 14 Martie 2019, ora 11:06
4987 citiri
UE se aliniaza noilor tehnologii: Se schimba legislatia rutiera si regulile pentru constructorii de masini
Foto: CC0 Creative Commons

UE voteaza reguli noi ce ar imbunatati siguranta rutiera si ar reduce numarul accidentelor. Normele cer prezenta anumitor tehnologii de salvare a vietii omenesti in toate masinile noi.

Elementele obligatorii de siguranta ar trebui, de asemenea, sa ajute soferii sa se obisnuiasca cu tehnologiile automate si sa extinda tranzitia catre masinile fara sofer, se arata intr-un comunicat al Parlamentului European.

Drumurile din UE sunt cele mai sigure din intreaga lume, cu o medie de 49 de decese rutiere la un milion de locuitori, fata de 174 de decese la un milion de locuitori la nivel global.

Desi numarul de accidente s-a injumatatit in ultimele doua decenii, statisticile arata ca numarul deceselor este in faza de stagnare, ceea ce demonstreaza ca este nevoie in continuare sa fie imbunatatita siguranta rutiera pentru a salva cat mai multe vieti.

In timpul sedintei plenare din 11-14 martie, Parlamentul European a dat unda verde regulilor noi pentru ca echipamentele avansate de siguranta rutiera sa devina obligatorii pentru toate vehiculele vandute in UE.

Propunerea urmareste, de asemenea, schimbarea legislatiei existente, pentru a lua in considerare evolutia tehnologica si tendintele sociale, precum imbatranirea populatiei, noi surse de distragere a atentiei soferilor (in special utilizarea dispozitivelor electronice in timpul condusului) si cresterea numarului biciclistilor si pietonilor pe drumurile europene.

Toate vehiculele noi ar trebui sa fie echipate cu anumite tehnologii de salvare a vietii umane precum asistenta inteligenta de viteza, ce semnaleaza soferului ca a depasit limita de viteza printr-o vibratie in pedala de acceleratie, alerta privind somnolenta si atentia daca soferul nu este indeajuns de vigilent, avertizare de distragere a atentiei pentru a anunta soferul daca nivelul de atentie vizuala la situatia de trafic este scazut, semnalul intermitent al luminilor pentru a semnala soferilor din spate ca masina franeaza brusc, sistemul de detectare a obiectelor si oamenilor din spatele vehiculului cu ajutorul unei camere, sistemul de monitorizare a presiunii anvelopelor, sistemul de monitorizare a nivelului alcoolului pentru a preveni condusul dupa consumul de alcool, aparatul de inregistrare a accidentelor care ar inregistra date relevante inainte, in timpul si dupa un accident rutier.

Autoturismele si vehiculele usoare ar urma sa fie dotate cu sisteme de avertizare de franare de urgenta si sisteme de avertizare la iesirea din benzile de circulatie (ambele deja obligatorii la camioane).

Camioanelor si autobuzelor li s-ar cere sa includa sisteme de vizibilitate directa, care le-ar permite soferilor sa vada utilizatorii vulnerabili ai drumului chiar de pe scaunul lor, fara a utiliza oglinzi sau camere de luat vederi, precum si sisteme ce ar detecta prezenta biciclistilor sau pietonilor in imediata vecinatate.

Conform datelor Parlamentului European, in perioada 2001 - 2017 numarul de decese rutiere a scazut cu 57,5%. Tarile UE cu cele mai bune scoruri in domeniul sigurantei rutiere sunt Suedia, Marea Britanie si Olanda iar cu cele mai slabe Romania, Bulgaria si Croatia. 8% din accidentele rutiere au avut loc pe autostrazi, 55% pe drumurile rurale si 37% in zonele urbane.

Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Aparate de îngrijire personală utile pentru domni: iată ce să nu îți lipsească
Îngrijirea personală este un subiect ce ar trebui să privească orice persoană. De multe ori, este asociată doar cu doamnele și domnișoarele, însă și bărbații au la fel de mare nevoie...
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
3 provocări pentru cultivatorii de triticale și cum le faci față cu ajutorul tehnologiilor moderne, în noul sezon
Obținerea unei culturi sustenabile, cu randament ridicat, este un proces provocator din cauza diverșilor factori care pot influența triticalele: condițiile meteo și de sol, dezvoltarea...
#legislatie rutiera UE, #noi reguli constructii masini , #Masini noi