Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Intre crossover, masina de teren si Sport Utility Vehicle

Intre crossover, masina de teren si Sport Utility Vehicle
Botezate de americani Sport Utility Vehicles, in locul invechitelor denumiri "vehicule de teren" sau "masini 4x4, impartite pe numeroase categorii si adaptate la necesitatile cotidiene, aceste modele devin tot mai populare pe strazile din Romania.


Contrar asteptarilor, nu doar romanii potenti
financiar au devenit clienti, adoptand SUV-urile ca masini de familie, in
detrimentul clasicei limuzine break, eterna masina dedicata familiei. Datorita
succesului repurtat, SUV-urile sunt preferate in detrimentul monovolumelor sau
berlinelor de clasa medie si mare, dupa cum o arata cifrele APIA pe 2007.



 



In topul autoturismelor de la noi,
SUV-urile ocupa un onorant loc trei, in urma autoturismelor de oras si a celor
compacte. Desi SUV-urile nu sunt chiar ieftine, pretul acestora nu incomodeaza
deloc cumparatorul roman. In alte state europene, acest tip de masina nu este
atat de vandut, insa la noi nu contezi daca nu ai in garaj si un asemenea
exemplar. Drept urmare, si pentru 2008, analistii astepta o crestere a vanzarilor
pe acest segment auto, acestia preconizand 20.000 de unitati comercializate pana
la sfarsitul acestui an.



 



Hyundai, lider autoritar la SUV-uri in Romania



 



Daca tot se afla la putere, am hotarat sa
testam trei modele care fac parte din clasa SUV-urilor. Daca scopul este acelasi,
adica o masina care sa faca fata in teren accidentat, dar si pe sosea,
mijloacele au fost abordate diferit de cei trei producatori auto.



 



 



Hyundai Santa Fe este in prezent al doilea
cel mai bine vandut SUV, dupa fratele Tucson. SUV-urile Hyundai au inregistrat
pe parcursul anului 2007 o cota de piata de 32 la suta din segmentul
autoturismelor de teren, cu 5.853 unitati vindute, rezultate cu adevarat
impresionante.



 



Noua generatie Hyundai Santa Fe este foarte
apreciata de romani, drept dovada stand statisticile APIA: la finele anului
2007, Hyundai Santa Fe ocupa primul loc la categoria SUV-urilor compacte, cu
2.538 de unitati vandute, din care peste 80% echipate cu motorizarea 2,2 CRDI.



 



La interior, Hyundai Santa Fe se vede ca
este o masina dedicata plimbarilor lungi, confortul fiind pe primul plan.
Nivelul de echipare al masinii testate includea, in dotarea de serie, tapiterie
din piele, climatizare automata bizonala cu filtru de polen pentru locurile din
fata si climatizare manuala pentru cele spate. De apreciat este ergonomia
scaunelor, dar si posibilitatea ajustarii spatarului banchetei spate, care
poate fi fractionata, ceea ce ridica confortul pasagerilor spate mai ales la
drumurile lungi.



 



Hyundai Santa Fe obtine o nota foarte mica
pentru insertiile din imitatie de lemn si finisaje. Oricum, exista pe piata
modele cu pretentii mult mai mari care ofera aceeasi calitatea a materialelor
de interior. Portbagajul nu reprezinta o referinta in domeniu, insa este mai
mult decat suficient.



 



O familie compusa din 4-5 membri poate calatori
lejer alaturi de cele trebuincioase intr-o vacanta sau un week-end undeva in
afara orasului. Din punct de vedere dinamic, masina se comporta foarte bine, avand
in vedere ca este vorba de o masina destul de grea, cu centrul de greutate
destul de sus.



 



Dinamica buna pentru o masina de teren



 



Santa Fe sta foarte vine pe virajele stranse,
stabilitatea masinii fiind, nu exagerez, aproape de "exemplara". Totusi,
caroseria greoaie isi spune cuvantul in momentul in care incerci manevre ceva
mai curajoase, mai ales daca masina este incarcata. Greutatea masinii o resimte
atat soferul, cat si pasagerii, mai ales in momentele de franare, aspectul
fiind comun la aproape toate SUV-urile.



 



Sistemul de franare are de luptat din greu
cu fortele de inertie generate la franare de greutatea masinii, dar, cu toate
acestea, raspunde eficient, efectul de fading aparand destul de tarziu dupa
utilizarea excesiva a franelor. Cel mai ieftin model Hyundai Santa Fe costa
26.168 de euro cu TVA si beneficiaza de un propulsor pe motorina de 2,2 litri
cu tractiune doar pe puntea fata. Nu cred ca exista in prezent, exceptand pietele
SUA si Japonia, un constructor care sa rivalizeze cu cei de la Nissan la
capitolul modele 4X4.



 



Nissan, un clasic offroad



 



Constructorul japonez a reusit sa se impuna
in Europa, in special ca producator de masini destinate escapadelor in afara
orasului. Unul dintre conceptele de succes este si Nissan X-Trail, o incercare
a companiei nipone de a imbina calitatile unei masini de teren cu functionalitatea
unui automobil destinat familiei. Designul lui X-Trail s-a schimbat, insa
stilul a ramas foarte apropiat de cel al primului model.



 



Exista voci care sustin ca "noul"
X-Trail este mult spus, pentru ca este o restilizare a vechii generatii. Chiar si
asa, X-Trail se prezinta bine la aproape toate capitolele. Designul este colturos
si inspira soliditate, motorizarile si sistemul de tractiune sunt de ultima
generatie, pretul este competitiv, iar calitatea asamblarii este apropiata de
cea a berlinelor de oras.



 



Ce atrage la X-Trail sunt dimensiunile
destul de compacte, garda la sol apreciabila si inaltimea masinii, comparabila
cu cea a unui Logan. Exact ce-ti trebuie in oras, dar si undeva pe coclauri,
unde tractiunea integrala pare a fi o mana de ajutor intinsa de Dumnezeu. Am
testat X-Trail in teren accidentat, un amestec de noroi si sleauri destul de adanci,
si doar curiozitatea m-a impins sa cuplez in modul 4X4.



 



Altfel, masina face fata provocarilor si fara
tractiunea integrala, cu conditia ca anvelopele sa fie dedicate terenului
accidentat. Spre deosebire de „monstrii" Pathfinder si Patrol, micul
X-Trail beneficiaza doar de sistemul de tractiune „all mode", cu
variantele „auto" si "lock", insa, chiar in absenta optiunii
„low", are abilitati offroad de invidiat. Rotesti butonul din pozitia 2WD in
AUTO, iar sistemul de tractiune va analiza terenul in timp ce masina se
deplaseaza, oferind fiecarei roti exact forta de care are nevoie. Pentru mai
multa aderenta alegi LOCK.



 



Specialistul 4X4



 



Cu ALL MODE 4x4-i chiar si dealurile sunt usor
de abordat. Sistemul DDS, varianta Nissan la asistenta la coborare, mentine
controlul vitezei fara sa mai fie nevoie sa franezi, in timp ce sistemul USS
(asistenta la urcarea in rampa) va asigura ca masina inainteaza lin pe un urcus
abrupt, fara sa "scape" inapoi. Prin urmare, nu o sa aveti probleme
majore pe niciun fel de traseu offroad, iar pe drumurile forestiere masina se
simte ca pe o sosea din centrul orasului.



 



Motorul turbodiesel de 2 litri si 173 de CP
ofera suficienta putere pentru situatiile mai dificile, iar cuplul este mereu
la indemana. Noul propulsor este cel mai puternic motor disponibil pentru X-Trail.
Tehnologia avansata include injectoare piezo-electrice si o duza variabila la
turbocompresor, care ofera un cuplu foarte bun si o acceleratie destul de
vioaie.



 



Acest propulsor are o curba de cuplu destul
de flexibila, iar aproape 90% din putere este disponibila de la 1750 de rotatii
pe minut. Pe sosea, dinamica masinii este buna, virajele ceva mai stranse fiind
abordate destul de bine, chiar daca se remarca o inclinare prea mare. Problema
este imediat remediata de sistemul de control al stabilitatii. Nu incercati insa
"ghidusii" si manevre "ca in filme", pentru ca X-Trail nu
este masina destinata demarajelor in tromba de la semafor sau deraparilor
controlate.



 



20.000 reprezinta vanzarile estimate de
specialisti pentru modelele Sport Utility Vehicle pe piata romaneasca in 2008.



 



Ssang Yong, SUV pentru terenuri grele



 



Sud-coreenii calca pe urmele japonezilor si
tin mortis sa aiba cat mai multe modele destinate iesirilor in afara soselei,
pe cat mai multe continente. Ssang Yong este, prin definitie, un constructor
dedicat masinilor de teren, un fel de Nissan din Coreea de Sud. Totusi, producatorul
coreean mai are mult de tras pana sa ajunga la calitatea produselor Nissan sau
Hyundai.



 



Despre designul modelelor de la Ssang Yong,
numai de rau s-a vorbit, si aici pot fi invocate creatii precum Rodius, Actyon si
chiar Kyron. Probabil ca departamentul de design de la Ssang Yong vrea sa atraga
prin originalitate, in detrimentul unui desen clasic al caroseriei. Oricum,
designul reprezinta unul dintre cele mai subiective capitole din industria
auto.



 



Revenim la Kyron, modelul testat de noi, si
mentionez ca nici la capitolul calitatea asamblarii compania sud-coreeana nu
face o figura foarte frumoasa. Insa pretul destul de mic, in comparatie cu
competitori precum Santa Fe si X-Trail, isi spune cuvantul. Pana la urma nu
cumperi o sigla, ci un amalgam de fier, plastic si componente electrice si
electronice in care te deplasezi.



 



Stabilitatea lui Kyron este acceptabila
la viteze si mai mari, in conditii de tractiune 4x4 sau 2X4, si trebuie sa
mentionez ca apar probleme la acest capitol, la negocierea virajelor mai stranse.
Nu incercati viteze mai mari de 150-170 km/h, pentru ca voiajul devine riscant.
In fapt este vorba de o masina destinata plimbarilor prin noroi, zapada si alte
obstacole ale naturii. Altfel, incercati un SUV supersport german sau britanic,
pentru ca Ssang Yong joaca in alta liga.



 



Motorizari performante



 



Cuplul motor si tractiunea integrala
comandata electronic printr-un buton de pe bord transforma Ssang Yong Kyron intr-o
masina extrem de manevrabila si capabila in teren accident. Sub capota se afla
un propulsor diesel de 2,7 litri ce dezvolta 165 CP obtinuti din cinci cilindri
ce reusesc sa impresioneze la capitolul cuplu si rafinament. Din acest punct de
vedere, versiunea de top a modelului Kyron poate concura cu SUV-uri mult mai
galonate, cum sunt Hyundai Santa Fe sau Nissan X-Trail.



 



Propulsorul lui Kyron este cuplat la o
cutie de viteze automata in cinci trepte, exact ce iti trebuie in infernul din
traficul bucurestean. Pentru drumurile mai lungi, in care esti nevoit sa folosesti
intreaga puterea maxima a propulsorului, cutia de viteze automata poate functiona
in modul secvential, mai practic in depasirile intarziatilor de pe sosea.



 



Rapoartele pot fi schimbate, fie de pe
schimbator, fie de pe volan. Fiind vorba de un propulsor de origine Mercedes,
trebuie spus ca modelul coreean impresioneaza de la prima apasare a pedalei de
acceleratie. Cuplul de 340 Nm este mai mult decat suficient, iar cei 165 de cai
putere pun umarul sa te ajute la drum intins, reusind sa ajunga la 160-170 de
km/h fara prea mari eforturi.



 



Crestere de 80% pe acest segment



 



Piata auto romaneasca nu conteneste sa
uimeasca specialistii, inregistrand cresteri mai mult decat semnificative pe
aproape orice segment.



 



Totusi, de departe, cea mai spectaculoasa
evolutie a fost inregistrata in clasa Sport Utility Vehice (SUV), unde vanzarile
de anul trecut au fost mai mari cu aproape 80%, comparativ cu 2006. In 2007, in
Romania, s-au vandut 14.000 de SUV-uri, cu 12.000 de unitati mai mult fata de
cele 2.000 comercializate acum doi ani.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 7311 ori