Piata auto europeana a inregistrat prima scadere din acest an

Miercuri, 18 Aprilie 2018, ora 11:06
2339 citiri
Piata auto europeana a inregistrat prima scadere din acest an
Foto: CC0 Creative Commons

Inmatricularile de autoturisme noi in Europa (UE plus tarile EFTA) au scazut cu 5,2% in martie 2018 comparativ cu aceeasi luna a anului trecut, aceasta fiind prima scadere inregistrata in 2018, din cauza incetinirii cererii pe unele piete si a continuarii declinului pietei din Marea Britanie, arata datele publicate miercuri de Asociatia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).

Un numar de 1,836 milioane de autoturisme au fost inmatriculate in martie 2018 in Uniunea Europeana si tarile EFTA (Islanda, Liechtenstein, Norvegia si Elvetia), comparativ cu 1,837 milioane autoturisme inmatriculate in luna similara din 2017.

ACEA subliniaza insa ca cifrele din luna martie 2018 sufera si de pe urma unei baze de comparatie nefavorabile, avand in vedere vanzarile record inregistrate in martie 2017, informeaza Reuters.

"Dinamica incepe sa incetineasca pe anumite piete, in special in Marea Britanie, unde vanzarile au scazut cu 15,7% in luna martie", subliniaza ACEA.

In Germania, cea mai mare piata auto din Europa, inmatricularile cu crescut cu 3,4%, iar piata din Italia a inregistrat o scadere de 5,8%.

In pofida declinului inregistrat in luna martie, pe ansamblul primului trimestru piata auto din Europa a inregistrat un avans de 0,6% pana la 4,282 milioane de autoturisme. ACEA mentioneaza performantele solde inregistrate de noile state membre UE, unde cererea a crescut cu 11,9% in primul trimestru al anului.

Piata din Romania a inregistrat o crestere de 17,5% in luna martie 2018, cand au fost inmatriculate 8.122 de noi autoturisme, si un avans semnificativ de 28,6% in primul trimestru cand au fost inmatriculate 28.643 autoturisme noi.

Toti marii constructori auto au inregistrat o scadere a vanzarilor in luna martie, cu exceptia grupului francez PSA, care a afisat o crestere de 59,8% ca urmare a preluarii marcilor Opel si Vauxhall. In timp ce in cazul Volkswagen scaderea vanzarilor a fost una modesta, de 0,04%, rivalii au inregistrat scaderi mai puternice: Renault (-3,2%), Fiat Chrysler Automobiles (-8%), BMW (-5,6%) si Daimler (-2,7%).

In schimb, vanzarile de autoturisme marca Dacia au crescut cu doua cifre, un numar de 48.923 de autoturisme Dacia au fost inmatriculate luna trecuta in Europa (Uniunea Europeana plus tarile EFTA), in crestere cu 10,5% fata de 44.293 unitati in luna martie 2017. De asemenea, in primul trimestru al acestui an, vanzarile de autoturisme Dacia pe piata din Europa au crescut cu 16,3%, pana la 129.257 unitati.

Compania Dacia a fost preluata de Renault in anul 1999. Relansata in 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucator de notorietate pe piata auto europeana.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Google a concediat 28 dintre angajații care au protestat împotriva contractului cu guvernul israelian
Protestele angajaților la sediile Google din California și New York au avut consecințe grave. Demersul care avea ca scop anularea unui contract al companiei cu autoritățile din Israel a dus la...
Ministerul Energiei a amanat decizia de continuare a proiectului nuclear american NuScale de la Doicesti
Ministerul Energiei a amanat decizia de continuare a proiectului nuclear american NuScale de la Doicesti
AGA companiei de stat Nuclearelectrica (SNN) nu a luat decizia de continuare a proiectului de construire, pe amplasamentul fostei termocentrale pe cărbune de la Doicești, a unei centrale nucleare...
#scadere piata auto, #pata auto Europa , #Piata auto