Declinul vanzarilor de autovehicule si motociclete a redus afacerile din comert cu 22% in februarie

Vineri, 09 Aprilie 2010, ora 11:03
1790 citiri
Declinul vanzarilor de autovehicule si motociclete a redus afacerile din comert cu 22% in februarie

Cifra de afaceri in comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor a scazut puternic si in februarie, cu 22,2% fata de a doua luna din 2009, mai ales ca urmare a prabusirii vanzarilor auto, a anuntat vineri Institutul National de Statistica (INS), informeaza NewsIn.

Datele sunt ajustate in functie de numarul de zile lucratoare si de sezonalitate.

In serie bruta, volumul cifrei de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor a fost cu 22,4% mai scazut decat in februarie 2009.

Declinul s-a temperat insa fata de ianuarie, cand scaderea, in termeni anuali, fusese de 29,2%.

Comertul cu autovehicule, piese si accesorii aferente, intretinerea si repararea autovehiculelor s-a micsorat cu 33,8%, iar cel cu motociclete, piese si accesorii aferente, respectiv intretinerea si repararea acestora, cu 2,6%.

Pe de alta parte, afacerile din servicii de piata prestate populatiei, ajustate dupa zilele lucratoare si sezonalitate, au crescut cu 5,4% fata de februarie 2009, in special ca urmare a avansului afacerilor din hoteluri si restaurante cu 1,6%.

In serie bruta, cifra de afaceri din servicii pentru populatie a urcat in februarie cu 8% fata de a doua luna a anului trecut.

Fata de ianuarie, cifra de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor a crescut in februarie cu 0,7%, in date ajustate sezonier, respectiv cu 3,5% in serie bruta.

La randul lor, serviciile de piata prestate populatiei au sporit cu 3% fata de ianuarie, in serie ajustata, dar au scazut cu 2,3% in serie bruta.

In primele doua luni din 2010, cifra de afaceri pentru comertul cu ridicata si cu amanuntul, intretinerea si repararea autovehiculelor si a motocicletelor a scazut in februarie cu 26%, in date ajustate sezonier, respectiv cu 26,1% in serie bruta.

In schimb, serviciile de piata prestate populatiei in primele doua luni ale acestui an au sporit cu 6,4% fata de perioada similara din 2009, in serie ajustata, respectiv 8,4% in serie bruta.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

România, fruntașă pe piața europeană de prelucrare a țițeiului. Contribuția țării noastre la mult dorita independență a Europei de importurile rusești
România, fruntașă pe piața europeană de prelucrare a țițeiului. Contribuția țării noastre la mult dorita independență a Europei de importurile rusești
Cu toate că producția internă de petrol a României este în scădere, țara noastră pare să joace un rol-cheie pe piața europeană de prelucrare a țițeiului. Clasându-se între primii...
Samsung și Qualcomm vor să ducă viteza 5G la alt nivel. Despre ce tehnologie este vorba
Samsung și Qualcomm vor să ducă viteza 5G la alt nivel. Despre ce tehnologie este vorba
Samsung și Qualcomm au anunțat recent rezultatele promițătoare ale testelor efectuate cu tehnologia avansată de modulație 1024 QAM (Quadrature Amplitude Modulation), înregistrând o...
#vanzari, # autovehicule, # afaceri, # motociclete , #Stiri Auto