Ford va construi 14 fabrici noi pentru a creste productia de vehicule cu peste o treime

Marti, 08 Octombrie 2013, ora 13:57
2514 citiri
Ford va construi 14 fabrici noi pentru a creste productia de vehicule cu peste o treime

Ford Motor Co, al doilea producator auto american, a prezentat un plan ce prevede majorarea productiei de vehicule cu peste o treime, prin construirea unor fabrici in statele emergente, transmite Reuters.

Compania vrea sa produca pe plan mondial aproximativ opt milioane de vehicule, pana la mijlocul acestui deceniu, fata de aproximativ sase milioane masini si camioane in acest an.

Planul face parte din procesul de restructurare adoptat in urma cu sapte ani de seful Ford, Alan Mulally, ce prevede reducerea costurilor si majorarea productiei prin adoptarea unei strategii de fabricatie unificate.

"Deoarece compania s-a restructurat si a mentinut principiul de baza privind corelarea capacitatii de productie cu cererea, acum putem folosi integral capacitatile noastre de productie din intreaga lume si sa obtinem de la ele cele mai bune rezultate", a declarat directorul Ford responsabil cu productia pe plan mondial, John Fleming.

Pana in 2017, cand Ford va avea aproximativ 80 de fabrici, compania intentioneaza sa construiasca majoritatea masinilor si camioanelor doar pe noua platforme, fata de 15 in prezent. Pana atunci, fabricile Ford vor putea produce in medie patru modele diferite sau derivate, fata de doar trei in prezent.

La 90% dintre fabricile companiei, pe plan mondial, se va lucra in trei schimburi pana in 2017, ceea ce ar putea majora productia cu 30%. In prezent, doar 65% din fabrici lucreaza in trei schimburi.

Ford are in plan lansarea la nivel global a 114 modele, pana in 2017

De asemenea, Ford va construi 14 noi uzine, ca parte a planului de expansiune globala, care a inceput in 2011 in tari ca India si China. Pana in 2017, compania vrea sa lanseze pe plan mondial 114 modele noi sau modificate.

Luna trecuta, Ford a anuntat ca va cheltui 685 de milioane de dolari pentru a introduce noi modele la fabrica sa de asamblare din Ontario, Canada.

"Investitia ne ajuta sa gasim mult dorita capacitate pentru produsele globale", a declarat presedintele Ford pentru America de Nord si de Sud, Joe Hinrichs, fara a specifica ce modele noi vor fi produse la fabrica din Oakville, in apropiere de Toronto.

Anul trecut, Ford a creat aproximativ 600 de locuri de munca in Canada, adaugand si al treilea schimb partial la fabrica din Oakville, unde se produc in prezent modelele Ford Edge, Lincoln MKT si Ford Flex.

Investitia va asigura 2.800 de locuri de munca la aceasta fabrica, iar proiectul va fi finalizat in a doua jumatate a lui 2014.

Ford Motor a anuntat rezultate peste asteptari in trimestrul doi din 2013, datorita majorarii vanzarilor de camioane si a atenuarii pierderilor inregistrate in Europa.

Al doilea mare producator auto american a raportat un profit inainte de taxe de 0,45 dolari pe actiune, in timp ce analistii estimau castiguri de 0,37 dolari pe actiune.

Ford a castigat 1,2 miliarde de dolari in perioada aprilie - iunie 2013, datorita obtinerii unui profit de 2,3 miliarde de dolari in America de Nord. In primele sase luni din acest an, vanzarile de camionete in SUA au urcat cu 22%, stimuland astfel vanzarile modelului F-Series, cel mai bine vandut vehicul al Ford pe piata americana.

De asemenea, Ford a raportat cel mai ridicat profit inregistrat vreodata in Asia, de 177 milioane de dolari. Vanzarile companiei in China au crescut cu 47% in primul semestru din 2013, dupa introducerea modelelor EcoSport si Kuga.

Pe baza acestor rezultate, Ford a revizuit in crestere estimarile pentru acest an, asteptandu-se la un profit inainte de taxe egal sau mai ridicat decat cel din 2012, de opt miliarde de dolari. De asemenea, compania prognozeaza majorarea vanzarilor in SUA, China si Europa.

In Romania, Ford Motor a inceput anul trecut productia de serie a noului model de automobile Ford B-Max la fabrica din Craiova. Noua fabrica de productie a vehiculelor de la Craiova este rezultatul unei investitii de peste 500 de milioane de euro (aproape 650 de milioane de dolari) efectuate de Ford.

Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul roman da cu o mana, dar ia cu doua, mai ales ca vrea sa creasca taxele din nou in 2025
Guvernul a aprobat o schema de ajutor de stat pentru activitati productive si pentru industria prelucratoare, o schema mult asteptata pentru mediul de afaceri, in valoare de 500 de milioane de...
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Schimbări în topul orașelor unde trăiesc cei mai mulți miliardari. În prezent, există 3.279 de super-bogați la nivel global
Mumbai a devenit capitala asiatică cu cel mai mare număr de miliardari, depăşind Beijingul, potrivit unei liste a bogaţilor la nivel mondial, realizată de Hurun Research Institute, transmite...
#productie masini Ford, #fabrici noi Ford, #modele noi Ford, #extindere Ford , #Stiri Auto