Relatia Fiat cu Chrysler, pusa in pericol de o oferta publica initiala a companiei americane

Vineri, 27 Septembrie 2013, ora 09:29
1209 citiri
Relatia Fiat cu Chrysler, pusa in pericol de o oferta publica initiala a companiei americane

Relatia Fiat cu Chrysler Group va fi pusa in pericol, daca un fond de sanatate al sindicatului UAW va reusi sa vanda o participatie minoritara la producatorul auto american prin intermediul unei oferte publice initiale, a declarat John Elkann, presedintele grupului italian, transmite Bloomberg.

"Daca Chrysler va merge inainte cu oferta publica, nu exista niciun dubiu ca va altera relatia cu Fiat", a spus Elkann.

Fiat, actionarul majoritar al Chrysler, reanalizeaza beneficiile si costurile extinderii relatiei cu producatorul auto american, care vrea sa vanda actiuni la bursa.

Directorul general al ambelor companii, Sergio Marchionne, urmareste procesul ofertei publice, in conditiile in care eforturile sale de fuzionare a Fiat cu Chrysler sunt blocate de o disputa referitoare la evaluarea producatorul auto american.

Fondul de sanatate al sindicatului United Auto Workers (UAW) detine o participatie de 41,5% la Chrysler, restul actiunilor fiind in proprietatea Fiat.

Marchionne ofera cu cel putin 1 miliard de dolari mai putin decat cere fondul pentru participatia minoritara si mizeaza pe reticenta investitorilor de a plati mai mult, pentru ca oferta publica sa esueze.

Fondul de sanatate a obtinut participatia in cadrul salvarii Chrysler de la faliment de catre guvernul SUA, in 2009. Fiat detine dreptul de a cumpara aceasta participatie la pretul de circa 6 miliarde de dolari, dar Marchionne vrea sa plateasca mult mai putin.

Marchionne a lucrat in ultimii patru ani la unificarea celor doua companii, pentru crearea unui grup cu operatiuni globale care sa aiba capacitatea sa concureze cu Toyota Motor, General Motors si Vilkswagen.

Preluarea participatiei de la fondului de sanatate al sindicatului ar da acces Fiat la lichiditati de 12 miliarde de dolari, prin care ar putea finantarea redresarea operatiunilor din Europa, unde Fiat pierde bani si cota de piata.

Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
Este oficial! Aplicațiile de tastatură din China permit interceptarea comunicațiilor
Este oficial! Aplicațiile de tastatură din China permit interceptarea comunicațiilor
Potrivit unei analize publicate de MIT Technology Review, aplicațiile de tastatură utilizate de vorbitorii de limba chineză prezintă vulnerabilități care facilitează interceptarea textelor...
#listare bursa Chrysler, #relatie Chrysler Fiat, #fuziune Fiat Chrysler, #actiuni Chrysler , #Stiri Auto