Uber a fost interzis in Italia, printr-o decizie a instantei

Luni, 10 Aprilie 2017, ora 08:42
3320 citiri
Uber a fost interzis in Italia, printr-o decizie a instantei
Foto: Arhiva Facebook/UBER

Un tribunal italian a hotarat ca Uber trebuie sa-si inceteze activitatea pe intreg teritoriul tarii, compania americana fiind gasita vinovata de concurenta incorecta.

In sentinta data in procesul intentat de companiile de taxi se arata ca Uber este o companie de transport care nu respecta legislatia domeniului respectiv. Acesta era si punctul de vedere al asociatiilor de taximetrie, care s-au plans ca nu pot concura cu Uber la nivel de pret.

Uber are acum 10 zile in care trebuie sa intrerupa orice activitate. In aceasta perioada, companiei ii este interzisa derularea oricarei campanii de promovare.

In cazul in care Uber nu se supune deciziei tribunalului din Roma si isi continua activitatea, va trebui sa plateasca o amenda de 10.000 de euro pentru fiecare zi de functionare.

Decizia nu este definitiva, iar Uber va face apel. Reprezentantii locali ai companiei s-au declarat socati de decizia tribunalului si sustin ca legea este invechita si trebuie schimbata pentru a fi in favoarea utilizatorilor italieni. ...citeste mai departe despre "Uber a fost interzis in Italia, printr-o decizie a instantei" pe Ziare.com

Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
Este oficial! Aplicațiile de tastatură din China permit interceptarea comunicațiilor
Este oficial! Aplicațiile de tastatură din China permit interceptarea comunicațiilor
Potrivit unei analize publicate de MIT Technology Review, aplicațiile de tastatură utilizate de vorbitorii de limba chineză prezintă vulnerabilități care facilitează interceptarea textelor...
#Uber interzis italia taximetristi , #Stiri Auto