Un director de securitate de la Renault, anchetat pentru frauda

Luni, 14 Martie 2011, ora 14:25
1373 citiri
Un director de securitate de la Renault, anchetat pentru frauda

Un director din divizia de securitate a Renault a fost retinut de autoritatile franceze si este anchetat, fiind suspectat de frauda, au declarat pentru Reuters surse apropiate procuraturii din Paris, anunta Mediafax.

Dominique Gevrey a fost retinut vineri si interogat in weekend de agentia franceza de contraspionaj DCRI. Ulterior, el a ramas in arest, la cererea procurorului.

Gevrey si un alt director de securitate, Marc Tixador, sunt considerati a fi singurele persoane care cunosc identitatea persoanei care a furnizat informatiile aflate la baza scandalului de spionaj de la Renault, a declarat avocatul grupului francez, Jean Reinhart.

Tixador si seful diviziei de securitate au fost de asemenea retinuti si interogati in weekend, dar au fost eliberati duminica.

"Nu au fost formulate acuzatii impotriva lor", a afirmat o sursa din politie.

Renault a concediat in ianuarie trei directori executivi si a initiat o actiune in justitie, sustinand ca este victima unui spionaj industrial la programul de autovehicule electrice.

Informatiile ar fi fost transmise unei puteri straine.

Intre timp, compania a admis ca ar putea fi vorba de o manipulare, al carei scop ar fi cel mai probabil frauda.

Renault a bazat concedierile si actiunea in justitie pe informatii obtinute de divizia de securitate de la un informator, tranzactie intermediata de un detectiv particular.

Cel mai important element al acuzarii este gasirea unor conturi offshore, in Liechtenstein si Elvetia, ale directorilor suspectati ca au divulgat informatiile, insa ancheta nu a dat inca de urma acestor conturi.

Cei trei directori au respins acuzatiile si au actionat Renault in justitie.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Petrom va testa la Petrobrazi o instalație de captare și utilizare a carbonului. Care sunt mizele pentru reducerea emisiilor de carbon
Petrom va testa la Petrobrazi o instalație de captare și utilizare a carbonului. Care sunt mizele pentru reducerea emisiilor de carbon
OMV Petrom va testa la rafinăria Petrobrazi o nouă tehnologie de captare și utilizare a carbonului, începând cu luna iunie, arată un comunicat de presă al companiei. Testele sunt parte...
Parlamentul depășește scandalul de luni. Cine sunt noii membri ai Consiliului Concurenței
Parlamentul depășește scandalul de luni. Cine sunt noii membri ai Consiliului Concurenței
Ședința de luni din plenul reunit al Parlamentului României, care avea ca obiect numirea noilor membri ai Consiliului Concurenței, a fost una tensionată. Două partide au absentat de la vot,...
#renault, #frauda, #director securitate , #Stiri Auto