Takata, grupul japonez ale carui airbaguri defecte au dus la declansarea celei mai mari rechemari in service din industria auto, a solicitat intrarea in faliment in Statele Unite si Japonia, anuntand si ca va fi cumparat pentru 1,6 miliarde de dolari de catre compania americana Key Safety Systems.
Cazul este cel mai grav faliment al unui producator japonez, iar Takata ar putea suporta costuri de zeci de miliarde de dolari, provocate de rechemarile si procesele din ultimii aproape 10 ani, transmite Reuters.
Airbagurile, care risca sa explodeze si sa raspandeasca schije la declansare din cauza dispozitivelor de umflare, au provocat moartea a cel putin 17 oameni in intreaga lume. Cauza este nitratul de amoniu folosit la airbaguri, care devine volatil odata cu imbatranirea si expunerea prelungita la caldura, provocand explozia dispozitivelor de umflare.
Intrarea in faliment va permite salvarea Takata de catre Key Safety Systems (KSS), un furnizor de componente auto din Michigan detinut de grupul chinez Ningbo Joyson Electronic.
Compania americana ii va pastra pe aproape toti cei 60.000 de angajati ai Takata din 23 de tari, precum si fabricile din Japonia. Acordul va permite Takata sa continue activitatile fara intreruperi si cu un impact minim asupra lantului de aprovizionare.
Conducerea Takada va demisiona dupa stabilirea programului de restructurare.
Japonezii de la Takata vor angaja alti 400 de oameni in fabricile din RomaniaProducatorul de piese auto Takata intampina probleme dupa scandalul airbagurilor ...citeste mai departe despre "Un mare producator japonez intra in faliment, dupa ce 17 oameni au murit din cauza airbagurilor lui" pe Ziare.com