Banca Transilvania a aprobat joi primul credit in cadrul programului "Prima Casa"

Vineri, 10 Iulie 2009, ora 09:03
2164 citiri
Banca Transilvania a aprobat joi primul credit in cadrul programului "Prima Casa"

Banca Transilvania a semnat, in cursul zilei de miercuri, conventia cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) si a aprobat joi primul credit in cadrul programului "Prima Casa", a anuntat banca.

"Clientul este din Cluj-Napoca si are 25 de ani, iar destinatia banilor este cumpararea unui apartament cu o camera, care are o valoare totala de 35.500 de euro.

Suma contractata este de 15.500 de euro, pe o perioada de 10 ani. Primul client BT al programului "Prima Casa" a venit cu un avans de 20.000 de euro, iar rata lunara este de 165 de euro.

Dobanda perceputa de Banca Transilvania este de 5,099%, respectiv EURIBOR la 3 luni + 4 puncte procentuale", se mai precizeaza in comunicatul publicat joi de Banca Transilvania.

Banca Transilvania, ca parte a proiectului "Prima Casa", acorda finantari - atat in lei, la dobanda de 10,23% in prezent, respectiv ROBOR 3M + 0%, la care se adauga comisionul de gestiune de 0,2% pe luna, acesta fiind echivalentul unei marje de 2,4% pe an, cat si in euro.

Creditele sunt acordate pentru achizitionarea de locuinte terminate sau in constructie, precum si pentru cele care urmeaza sa fie construite, iar plafonul propus de BT este de 17,11 milioane euro, precizeaza banca.

"Ne bucuram ca azi facem primul pas in cadrul programului "Prima Casa", precum si pentru ca acest credit a fost accesat de o persoana tanara, din categoria celor pentru care a fost creat proiectul.

Este vorba de un apartament nou, fiind un inceput in ceea ce priveste sustinerea sectorului constructiilor noi.

Initiativa are si o componenta sociala, ajutand mai ales tinerii sa aiba un camin al lor, in ciuda climatului economic mai putin favorabil", considera directorul executiv in cadrul Bancii Transilvania Gabriela Nistor.

Potrivit comunicatului bancii, cei mai multi dintre clienti sunt interesati de un credit intre 25.000 si 57.000 de euro, pe termen lung, intre 20 si 30 de ani. 

 

#bt, #credite, #dobanda , #stiri Banca Transilvania