DETLV cotate la 1 leu/actiune pentru primavara 2008

Marti, 14 August 2007, ora 17:46
987 citiri

La bursa sibiana a derivatelor, sesiune de tranzactionare de ieri a fost una in care lichiditatea realizata a fost una buna pentru aceasta perioada anului.. De-a lungul zilei au fost incheiate 1.347 tranzactii insumand aproape 8.000 contracte futures, volumul in Ron cifrandu-se la aproape 30,3 milioane. Din perspectiva preturilor, derivatele au evoluat pe o directie descendenta.

Societatile de investitii financiare si-au pastrat atractivitatea, pentru acestea fiind transferat echivalentul a peste 7,3 milioane de actiuni. Ele au furnizat, conform obiceiului si liderul zilei in clasamentul lichiditatii. Este vorba despre derivatele pe activele DESIF2 care au generat 3.846 contracte futures. Ultimele tranzactii cu DESIF2 au fost efectuate la pretul de 3,53 lei/actiune pentru scadenta septembrie si 3,6689 lei/actiune pentru scadenta decembrie.

La mica distanta s-au situat derivatele pe actiunile SIF5, preferate ca active suport pentru 3.462 contracte futures. si in cazul lor se evidentiaza descresteri ajunse la 7,1 bani/titlu pentru scadenta din toamna si la 7,28 bani/actiune pentru cea din iarna. in urma acestora, DESIF5 au fost cotate la inchidere la 4,245 .lei/actiune pentru septembrie, la 4,3422 lei/actiune pentru scadenta decembrie si la 4,6 pentru martie 2008.

Ziua de ieri a adus in centrul altentiei si evolutia foarte buna a DEBRK, care au crescut cu 12,49 bani pentru scadenta curenta urcand pana la 4,1899 lei/actiune, in timp ce pentru iarna titlurile au fost cotate la 4,4 lei/actiune.

Sectorul bancar, reprezentat de actiunile bancii Transilvania, a atras investitorii pe trei scadente din cele patru disponibile. Ultimele tranzactii cu DETLV septembrie au fost realizate la un pret de 0,9102 lei pe actiune care indica o depreciere de 0,98 bani Pentru DETLVdecembrie pretul de cotare s-a "fixat" la 0,9302 lei/actiune, caz in care identificam o descrestere de 1,7 bani/actiune, iar pentru primavara la 1 leu/actiune, cu o depreciere de 2 bani.

Pe segmentul valutelor euro a fost tranzactionat pentru trei scadente. Pentru septembrie cresterea de 0,30% a dus valoarea monedei unice la 3,2401 lei, pentru decembrie cursul a fost de 3,24 lei pentru un euro, iar pentru martie 2008 investitorii au stabilit un pret de cotare de 3,25 lei.

Pe piata optiunilor, cele mai cautate au fost optiunile de tip CALL cu activ suport DESIF5, care s-au tranzactionat la cinci preturi de exercitare cuprinse in intervalul 4-5 lei. Investitorii au mai incheiat si contracte de tip CALL pe activul suport DESIF2 decembrie la pret de 4,00 lei pentru care au platit o prima de 220 lei/contract.

Bloombiz

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.