Jurnal de pranz - Piata Spot si Piata Futures - 22 Ianuarie 2008

Marti, 22 Ianuarie 2008, ora 12:28
1204 citiri
Jurnal de pranz - Piata Spot si Piata Futures - 22 Ianuarie 2008

Valoarea tranzactiilor cu titluri de capital la Bursa de Valori Bucuresti se ridica astazi la ora pranzului la 11.8 mln EUR.

Piata Spot - Bursa de Valori Bucuresti

Actiunile SIF au inregistrat in debutul sedintei scaderi acute de pana la aproximativ 9 procente, in jurul orei 12 insa scaderile ameliorandu-se pana in jurul valorilor de -3 -4%.

BRD a scazut astazi sub pragul psihologic de 20 lei/actiune, tranzactionandu-se la momentul pranzului la pretul de 19.9 lei/actiune, reprezentand o scadere de 5.2%. Banca Transilvania (TLV) afiseaza o depreciere de 6.5% la pretul de 0.715 lei/actiune.

Actiunile petroliere se depreciaza de asemenea cu valori in jurul a 6 procente. Biofarm (BIO) pierde 7.3% pana la pretul de 0.445 lei/actiune. ATB se tranzactioneaza la 1.67 lei/actiune (-4.6%).

Alumil Rom Industry (ALU) pierde 6.8% pana la 5.5 lei/actiune. Transelectrica (TEL) se transfera la pretul de 31.8 lei/actiune (-2.8%).

Piata Futures - Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu

Pe piata la termen de la Sibiu cotatiile titlurilor SIF reflecta evolutia de pe spot, acestea afisand de asemenea deprecireri de 3-4 procente. Lichiditatea contractelor SIF este insa mult crescuta in comparatie cu cateva zile in urma. Scadentele in martie ale SIF2 si SIF5 cumuleaza volume de peste 7000 de contracte pe fiecare din cele 2 simboluri.

Scadenta in martie a contractelor pe actiuni SNP afiseaza o depreciere de 3.4% pe un volum de 56 de contracte, in timp ce contractele RRC cu aceeasi scadenta pierd doar 1.8% pe un volum de doar 9 contracte.

TLV pierde 5.1% pe scadenta din martie pe un volum total de 45 de contracte pana la aceasta ora.

<b>Bloombiz.ro Newsletter </b>

Aboneaza-te la <a href=http://newsletter.vodanet.ro/gateway/?a=YT1CbG9vbWJpel8xMiZiW109aW5mb2Jsb29tYml6XzE4 target=_blank>newsletter-ul infoBloombiz</a> ca sa primesti in fiecare dimineata, prin e-mail, ultimele informatii legate de companii, afaceri, economie, piata imobiliara, plasamente financiare, cariere si lifestyle.