Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Presedintele CA al Bancii Transilvania, acuzat de manipularea pietei de capital

Presedintele CA al Bancii Transilvania, acuzat de manipularea pietei de capital

Presedintele Consiliului de Administrati al Bancii Transilvania, Horia Ciorcila, alaturi de alti trei bancheri, a fost deferit justitiei pentru manipularea pietei de capital, in legatura cu modul de tranzactionare a actiunilor bancii, din care s-a obtinut un profit ilicit de aproape 200.000 de lei, conform Mediafax.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea in judecata a lui Horia Ciorcila, presedintele Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania, a lui Claudiu Eugen Iuliu Silaghi, fost vicepresedinte al Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania.

De asemenea, procurorii i-au trimis in judecata pe Georgios Christofourou, director general al Bank Of Cyprus - Public Company Limited - Sucursala Romania, pe Anastasios Isaakidis, angajat al Bank Of Cyprus - Public Company Limited - Sucursala Romania, precum si pe  Mirela Silaghi, Dorina Marioara Cojocaru, Sergiu Dan Dascal si a lui Radu Codrut Jurcovan.


Toti acestia au fost acuzati de manipulare a pietei de capital, fapta prevazuta de articolul 271, alineatul 1, combinat cu articolul 249 din Legea 297/2004 si spalare de bani, fapta prevazuta de articolul 23, litera b, din Legea 656/2002.


Potrivit anchetatorilor, Claudiu Eugen Iuliu Silaghi, in perioada 15 mai - 10 decembrie 2009, a actionat pe baza informatiilor privilegiate obtinute de la invinuitul Sergiu Dan Dascal, in sensul ca a achizitionat, in mod repetat, de pe piata Bursei de Valori Bucuresti (BVB), pe contul Doinei Marioara Cojocaru, soacra sa, un numar total de 43.646.740 titluri TLV ale emitentului Banca Transilvania SA.


Actiunile in valoare totala de 74.797.448,34 lei au fost achizitionate in scopul asigurarii unei pozitii dominante asupra cererii si ofertei acestor titluri, pentru crearea unor conditii incorecte de tranzactionare si in scopul ascunderii identitatii detinatorului real, precum si aceea de a folosi informatia privilegiata cunoscuta inca din toamna anului 2008 (in calitatea sa de membru al Consiliului de Administratie al Bancii Transilvania SA), referitoare la intentia Bank of Cyprus Public Company Limited, Nicosia, Cipru (HE 165) de a achizitiona un pachet semnificativ de actiuni emise de Banca Transilvania SA (titlul TLV).


In 7 decembrie 2009, Silaghi, prin intermediul lui Cojocaru, a vandut toate actiunile achizitionate detinute la acel moment, (33.600.000 titluri TLV) la pretul de 80.640.000,00 lei, cumparatorului Bank of Cyprus Public Company Limited, Nicosia, Cipru (HE 165).


Potrivit DIICOT, Horia Ciorcila a luat la cunostinta informatii privilegiate referitoare la intentia Bank of Cyprus Public Company Limited, Nicosia, Cipru (HE 165) de a achizitiona un pachet semnificativ de actiuni emise de Banca Transilvania SA, tranzactionate pe BVB cu simbolul TLV.


Ulterior, in data de 7 decembrie 2009, folosind informatia privilegiata, a vandut in cadrul a doua tranzactii, prin intermediul societati off shore Dodworth Limited cu sediul in Cipru, (controlata personal) un numar total de 8.918.671 titluri TLV, in valoare totala de 21.404.762,52 lei, cumparatorului Bank of Cyprus Public Company Limited, Nicosia, Cipru (HE 165).


In cazul lui Georgios Christofourou si Anastasios Isaakidis procurorii au staabilit ca, in calitatea lor de director general, respectiv angajat al Bank of Cyprus Public Company Limited, Nicosia, Cipru (HE 165) - Sucursala Romania, au obtinut informatii privilegiate privind faptul ca Banca Transilvania intentiona sa identifice un investitor strategic.


De asemenea au obtinut informatii ca banca ai carei angajati erau urmeaza sa cumpere un pachet semnificativ de titluri TLV emise de Banca Transilvania, "au divulgat aceasta din urma informatie lui Claudiu Eugen Iuliu Silaghi si lui Horia Ciorcila si, in intelegere cu acestia, folosind cele doua informatii privilegiate, in baza unei rezolutii infractionale unice, au actionat concertat, incheind mai multe tranzactii cu titluri TLV si au cumparat 3.541.500 actiuni la valoarea totala de 7.897.545,00 lei".


Ulterior, actiunile cumparate in nume personal au fost vandute de cei doi pe BVB catre banca la care lucrau, obtinand in aceasta modalitate un profit ilicit in suma de 196.505 lei.


Mirela Silaghi, Doina Marioara Cojocaru, Sergiu Dan Dascal si Radu Codrut Jurcovan sunt acuzati ca au contribuit la punerea in executate a hotararii infractionale a celorlalti patru coinculpati.


Cercetarile efectuate de procurorii DIICOT in aceasta cauza nu au avut ca obiect si nu au stabilit abateri de la legislatia bancara si activitatea persoanelor juridice - Banca Trasilvania si Bank of Cyprus Public - Sucursala Bucuresti, rezultand in mod indubitabil ca faptele inculpatilor au fost savarsite in nume propriu, fara implicarea unitatilor bancare la care acestia isi desfasoara activitatea.


Dosarul a fost inaintat Tribunalului Bucuresti pentru judecare.



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 1363 ori
Citeste mai multe desprebanca capital piata transilvania