Pretul pe actiune pentru conversia obligatiunilor BT, fixat pe 15 iunie

Luni, 31 Mai 2010, ora 10:44
1470 citiri
Pretul pe actiune pentru conversia obligatiunilor BT, fixat pe 15 iunie

Banca Transilvania (TLV) a anuntat luni ca pretul pe actiune la care se va realiza conversia obligatiunilor emise de catre institutia de credit in 2005 in actiuni va fi fixat pe 15 iunie 2010, transmite Mediafax.

"Informam, si pe aceasta cale, ca detinatorii de obligatiuni care doresc conversia acestora in actiuni trebuie sa transmita o notificare scrisa si irevocabila, catre intermediarul BT Securities, in termen de 30 de zile lucratoare de la Data de Fixare a Pretului, respectiv 15 iunie 2010 - conform Anexei 5 din Prospectul de Oferta", se arata intr-un comunicat al bancii transmis luni Bursei.

Banca Transilvania a lansat in 2005 o emisiune de obligatiuni cu o maturitate de cinci ani, negarantate, pentru care dobanda este platita semestrial.

Investitorii au achizitionat 2.410 de obligatiuni ale Bancii Transilvania, in valoare totala de 24,1 milioane dolari. 

In fiecare luna noiembrie incepand cu 2006, investitorii au avut posibilitatea de a converti obligatiunile in actiuni ale bancii.

Ultimul termen care va da detinatorilor de obligatiuni posibilitatea de a le converti va fi pe 15 iunie 2010. Rascumpararea va avea loc la pretul fixat la aceasta data.

In sedinta de luni, actiunile bancii au fost tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti la un pret de 1,47 lei pe titlu, similar cu cotatia de referinta. La acest pret capitalizarea institutiei de credit se ridica la 1,596 miliarde de lei.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#actiuni, #banca, #obligatiuni, #transilvania , #stiri Banca Transilvania