Florin Danescu va fi presedintele executiv al Asociatiei Romane a Bancilor

Joi, 10 Noiembrie 2011, ora 13:05
1441 citiri

Consiliul Director al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB) a decis numirea in functia de presedinte executiv al ARB, incepand cu data de 1 decembrie 2011, a lui Florin Danescu, in prezent presedinte executiv al Romanian International Bank (RIB).

Presedintele Consiliului Director al Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Ghetea, anuntase in 10 octombrie ca analizeaza 17 CV-uri care au fost transmise pe adresa institutiei de persoanele interesate sa ocupe functia de presedinte executiv al acesteia.

Functia de presedinte executiv este girata in prezent de directorul executiv al asociatiei, Barbu Constantin, acesta continuand sa ocupe functia de director executiv al ARB.

Florin Danescu a ocupat in decursul ultimilor ani mai multe functii de conducere in sistemul bancar romanesc, inclusiv la nivel de top management, respectiv sef al departamentului Money Market&Foreign Exchange, sef departament trezorerie, vicepresedinte, prim-vicepresedinte executiv si presedinte executiv.

Potrivit ARB, Asociatia are o conducere executiva, al carei personal este numit conform hotararii Consiliului Director. Totodata, Consiliul Director poate mandata presedintele executiv sa reprezinte Asociatia in fata unor organisme interne si internationale.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

#Florin Danescu, #presedinte executiv Asociatia Romana Bancilor , #Angajari banca